Simt nevoia să spun asta….

Tu eşti cel ce mă trezeşti. Cu tine îmi încep ziua. Atingerile tale mă răsfaţă, transformând fiecare clipă ce o petrecem în doi, în momente sublime ce îmi crează dependenţă. Te doresc în orice moment al zilei, mai ales înfruntând apăsătoarele amezi toride… Atunci, fără tine, mă simt atât de singură şi îmi lipseşti atât de mult!!!!

Şi aştept cu nerăbdare seara, să mă las mângâiată de alintul tău, ce îmi alunecă în jos pe corpul nud, plelungind intenţionat timpul ce îl petrecem împreună.

Nu îmi imaginez viaţa fără existenţa ta! Nu aş putea trăi fără tine, fără tine, DUŞULE!!! 😀luna-02_thumb[5]

 

Cam atât pentru astăzi, aaahaaa haa haa haaaa!!!! :))))))))))  :))))))))))

Anunțuri

De ce femeia altuia e mai dulce! (pildă)

Demult, tare demult, când Dumnezeu a creat lumea, a făcut şi 10 Adami. Unul lucra pământul, altul mergea la vânătoare, celălat pescuia şi tot aşa. Au trăit o vreme mulţumiţi şi în bună înţelegere, dar cu trecerea timpului erau tot mai abătuţi şi mai trişti, lipsea ceva! Au mers atunci la Tatăl lor Ceresc şi I-au vorbit:

-Tată, avem de toate, ne merge bine, dar ceva nu e cum trebuie. Suntem singuri, nu ne aşteaptă nimeni acasă, nu avem cu cine împărtăşi momentele frumoase…ne plictisim.

Atunci Dumnezeu le-a dat căte o bucata de lut şi le-a spus:

-Fiecare să îşi sculpteze câte o femeie, după chipul şi asemănarea lui, exact aşa cum îi place: mai slabă, mai cu forme, blondă, roşcată sau creaţă, înaltă sau scundă… Iar eu îi voi da viaţă.

După aceea Dumnezeu a scos o farfurioară cu bucăţi de zahăr:

-Să ia acum fiecare câte o singură bucată să i-o dea femeii lui, ca viaţa cu ea să fie mai dulce!

Au făcut cum li s-a poruncit.

Şi s-a înfuriat Dumnezeu!

-Între voi este unul mincinos! Erau 11 bucăţi de zahăr, cineva a dat femeii lui 2 bucăţi!

Atunci le-a luat înapoi femeile de le-a amestecat. Şi a dat fiecăruia, la nimereală, câte una.

De atunci 9 bărbaţi din 10 crede că femeia altuia e mai dulce, aşa cum posibil a mâncat mai mult zahăr, şi doar unul dintre ei ştie că toate femeile sunt la fel şi cea de lângă el merită să fie cea mai bună, OR, ZAHĂRUL CE LIPSEA, L-A MÂNCAT CHIAR EL!!!!!

646x404

pildă rusească, traducere – I.M. 10.07.16

Sfatul muribundei

„Greşeşti, Inna, greşeşti foarte mult! Vei ajunge şi vei regreta…şi e păcat!”

Era o zi însorită. Soare era şi în sufletul meu, ziua respectivă fiind una cu o realizare majoră pentru mine şi visul ajuns trăit. A venit seara  şi mi-am luat copila de la creşă, hotărând să zăbovim în parc, pe o bancă, la umbră, până se va lăsa soarele, ca mai apoi să putem merge la ,,potogane,, 😉 . Energia noastră pozitivă întorcea capete şi atrăgea priviri admirative.

Pe aleea de vis-a-vis a oprit o doamnă, trecută de a 2 a tinereţe, cu privirea fixată spre noi. Ne-a urmarit zbenguiala şi conversaţiile în jur de câteva minute, după care s-a apropiat. Ne-a cerut permisiunea să se aşeze, cu un zâmbet larg şi o insistenţă plăcută. S-a legat imediat un dialog, şi eu dar şi ea fiind firi destul de sociabile. Am vorbit despre orice, mai putin lucrurile intime, despre care evit să povestesc, nu din discretie, mai mult poate din oboseala de a fi percepută drept victima vieţii. Am aflat că e bolnavă, din spusele ei ,,foarte bolnavă,, însă atunci nu am dat mare importanţă acestui fapt, ştiind tendinţa bătrânilor de a exagera în privinţa bolilor, pentru un plus de atenţie. Am mai vorbit mult, iar când răbdarea micuţei mele a ajuns la limită, am hotărât să pornim spre parcul de joacă, Spre mirarea mea, doamna de lângă noi, s-a oferit să ne însoţească. Nu mă aşteptam. Am privit-o în ochi, simţind cum mă trăsneşte un val de tristeţe pentru acel suflet, I-AM SIMŢIT SINGURĂTATEA, care a ajuns să o doară. Mi-am lăsat mâna pe umărul ei, rugând-o să meargă şi am asigurat-o că suntem bucuroase de compania ei. În timp ce ne deplasam, curioasă de emoţiile neobişnuite pe care tocmai ce le trăisem, am studiat-o îndeaproape.

Era o femeie mai mult decât îngrijită. Părul sănătos, tuns pănă la umăr, cădea drept de sub pălăria cu margini late. Ochi albaştri cu gene lungi, buze roz şi o aluniţă pe obrazul stâng. Am tras atunci conluzia că a fost foarte frumoasă în tinereţe. Totuşi tristă.

Am făcut schimb de numere de telefon, rugându-mă să o invit şi altă dată cu noi la plimbare, dacă nu ne deranjează. Ceva m-a făcut să nu o uit nicio clipă. Am sunat-o a doua zi. Mi-a răspuns o voce încântată şi nerăbdătoare să ne vadă. Am petrecut împreună şi acea seară. Atunci am aflat că nu e de aici ci din capitală, că are o fiică plecată şi o sună tare rar, a rămas fără soţ la puţini ani după căsătorie fără să îşi refacă viaţa, că a venit la Constanţa pentru o lună, doua, trei…sau cât o mai avea de trăit… La început nu am înţeles, după aia doar. Mi-a spus că are cancer!… I-a afectat deja organele, având disfuncţii severe la majoritatea. A obosit de cure şi …a hotărât să trăiască aşa cum simte, acel timp ce îl mai are.

Am rămas fără cuvinte o perioadă, doar o priveam. Îmi venea să o iau în braţe şi să îi dau din puterea mea, dar mă temeam că voi începe să plâng. M-am stăpânit din greu… Am tăcut mult. M-am întristat. Gândeam şi îmi dădeam seama că e cu siguranţă nemaipomenit de dificil să îţi numeri zilele, dar să fii nevoită să le şi trăieşti pe cele din urmă, care urmează să fie tare grele, e …cumplit!

M-a întrebat despre mine şi nu am mai avut mari reţineri. I-am povestit viaţa mea, totuşi încercam să păstrez note pozitive şi optimiste. Nu avea nevoie de încă o dramă. Când a aflat că sunt singură şi că aşa am hotărât să rămân, m-a luat de mână, m-a privit în ochi şi a spus: „Inna, greşeşti foarte mult, va veni ziua când vei regreta amarnic şi e păcat. Te-am urmărit, Inna, te-am urmărit suficient să văd cum eşti. Dumnezeu ţi-a dat deja tot ce îşi poate dori o femeie, ţi-a rămas doar să împarţi cu cineva în care să crezi şi să te bucuri de fericire! Inna, nu te îngropa de vie. Copiii vor pleca, căci asta fac copiii, pleaca, iar tu îţi vei închina ultimii ani din viaţă în singurătate. Nimic nu e mai greu de dus decât singurătatea în care încep să te sugrume tabieturile, de nu te suporţi nici pe tine însăţi”.3138321

Ne-am văzut şi aseară, am mers pe faleză, căci ştiam că îşi doreşte mult. Ne-am întâlnit şi în seara asta la o îngheţată şi o plimbare în parc. Ne vom vedea şi mâine, doar să dea Dumnezeu să ajungem cu bine!

Reflectez mult la ce mi-a spus. Ştiu că au fost nu doar vorbe. Ea e exemplul viu a unei tinereţi închinate singurătăţii. Mi-a deschis sufletul şi mi-a sădit experienţa ei, poate, poate o voi folosi pentru a nu-i repeta greşeala. Domnul ştie de ce ne-a fost dat să ne întâlnim, eu ştiu doar că vreau să ofer acestui suflet ceea ce pot şi ceea de ce are nevoie cel mai mult acum, TIMPUL meu.

Doamne ajută să fie cum ştie EL că e mai bine!

Inna Manu – Hair Stylist ;)

Tu cum te simţi când ţi se îndeplineşte un vis? 

Cine îmi citeşte articolele, cred că ştie deja despre pasiunea mea pentru tuns. Astăzi, în sfârşit, visul s-a realizat, cu calificativul EXCELENT, şi nota 10 la examen! 🙂

Pe la 5 ani, când tundeam matasea la ştiuleţii de porumb, când le vorbeam şi îi rugam să îşi aştepte rândul, simţindu-le parcă şi satisfacţia finală de la acele coafuri deosebite şi tunsori pline de inspiraţie, închideam ochii şi mă vedeam mare, înconjurată de clienţi şi făcând exact ceea ce imi place atât de mult.

Timpul a trecut, am făcut orice, dar aproape nimic pentru visul programat cu mulţi ani în urmă. Însă aşteptarea a meritat rezultatul!

Am primit un mare cadou de la un OM bun, care consta în posibilitatea de a-mi schimba viaţa, posibilitatea să urmez o şcoala, un curs în domeniul ce mă atrage, pentru că nimic nu e mai frumos decât să faci ceea ce îţi aduce plăcere. Ştiam sigur ce vreau, dar a rămas doar să aleg Şcoala care să îmi insufle încredere. I-AM ALES PE CEI MAI BUNI !!!!!! Am ştiut acest lucru de la început, care s-a adeverit şi după absolvire, fapt pentru care mulţumesc: Şcoala de Hairstyling Adrian Niculescu, în deosebi mulţumiri pline de recunoştinţă pentru cel mai bun profesor Adrian Niculescu, asistenta lui, Andra, dar şi omul de după cortină, care se ocupă de marketing şi organizare Mihai Serester! Oameni deosebiţi!

Nu fac acest articol pentru a le face reclama, căci reclama au destulă. Sunt recomandaţi, lăudaţi peste tot. Scriu doar pentru că trebuie să îmi exteriorizez emoţiile şi bucuria în felul în care mă pricep cel mai bine (scriind)! 🙂

Ei, şi acum, gata cu vorba, că mă aşteaptă clienţii 😀

13537718_849518331847469_3964346226193183337_n

GÂND LIRIC (meditaţie)

M-am surprins făcând baie…

În marea gândurilor 

Ce căutau în trifoi a 4-a  petală.

Le-am sărutat pe obraz

Şi le-am LĂSAT să plece.

Am alergat pe câmpul cu puf de păpădie

Fredonând melodia inimii

Şi umplându-mi plămânii

Cu liniştea primăverii netrăite.

I-am făcut programare pentru ACUM.

Gonesc semnele fatidice.

Mă repar, mă îmbin, mă purific…

Sunt doar eu cu respiraţia.

Sunt acasă!

13001112_814591188673517_2442905186998304292_n

GÂND LIRIC, I.M   deja 29.06.16

SECRETELE…

Am intrat în depozitul amintirilor, după numele unui fost coleg de gimnaziu si nu l-am găsit. Am cautat în rafturile din dreapta, sus, in cutii colorate şi uzate de cât au fost deschise. Erau doar imagini cu mine mică, neagră de la soare şi julită în genunchi şi coate. Am zăbovit să le revăd, urmărind cu un zâmbet cald cum mă furişam în grădina vecinilor de vis-a-vis să fur ştiuleţi de porumb, pentru a le tunde şi coafa mătasea. Cum alergam desculţă pe câmp în salturi, încercând să imit stângaci sportivele sprintene din televizor. imagesLa fundul uneia dintre cutii era un plic. Curiozitatea mă împingea de la spate şi l-am deschis. Am râs în hohote. Eram eu, pe la 6 ani, cu 14 ruble (valuta ruseasca) în mână, în drum spre magazin pentru a-mi cumpara sandale. Erau banii lasaţi de mama cu o zi înainte, când am stabilit ce cumpăr şi cât costă. În următoarea zi însă mi s-au schimbat gusturile, au crescut 😀 Mi-au căzut cu tronc altele, cu preţ aproape dublu. Hotărîtă să investesc cu cap banii, m-am întors acasă să îmi suplimentez bugetul :))) Eram tare mândră în noile sandale, numai că odată cu apropierea serii, se simţea tot mai mult miros de sfadă. Când am auzit poarta, m-am căţărat în vişinul din spatele casei, plângându-mi de milă şi înălţând rugi serioase la Cer, cu promisiuni că dacă scap, voi fi cel mai cuminte copil. Scăpasem doar cu un pupat pe frunte şi o urare să le port sănătoasă.

Am plecat mai departe.În partea stângă erau cutii cenuşii, din carton prăfuit. Nu am prea apelat la ele. Erau intacte, pline cu ochi şi închise în grabă la nimereală. Erau amintiri mai grele, mai puţin compatibile cu viaţa şi vârsta unui copil. Le-am revizuit fără chef şi am rămas cu concluzia că am fost totuşi un copil exagerat de bun, pentru colţii veninoşi ai lumii. M-a înţepat un pic în stânga pieptului şi am oftat. Am trăit forţat o călire din care am ieşi cu un caracter gata oricând de luptă. Nu le arunc, sunt EU, sunt ţepii ce mi-au brăzdat trăsăturile, înfipte adânc şi acoperite cu ţesut. Pe acolo trebuia să fie numele colegului, era cu siguranţă, dar nu am insistat…

Şi doar în partea din spate era plin cu cutii proaspete, aruncate una peste cealaltă în grămadă. Mi s-a părut o mare dezordine, prea multe şi prea nefolositoare. De la ele e povara ce mă ţine în loc, mă împiedică să mă mişc lejer, mă poartă cu capul plecat. Până de curând am căutat ajutor să scap de ele, am crezut că am nevoie de ajutor. M-am înşelat. E munca ce îmi aparţine.

Am ieşit din depozit un pic deranjată, dar hotărâtă: TREBUIE să fac SINGURĂ loc mai multor cutii colorate!

geog6252x1blog

I.M. duminica spre luni, 19.06.16

Perle noi, vorbe cu tâlc :))))))))

– Mami, să ştii, o să mă însor cu Alexia!

-Ah! Ea ştie?

-Încă nu…

-Şi nu crezi că trebuie să îi spui?

-Pentru ce, ca să strice tot!?

:)))))))))))))))))

(Din capitolul ,,nu suport oamenii negri,,)

Imediat ce s-a trezit, privind cu ochii somnoroşi:

-Te faci din ce în ce mai neagră, mami, şi nu îmi place.

-Ştiu puiule, dar…soarele ăsta, poate mă iubeşte prea mult…

-…cred că…cu cât te va iubi soarele mai mult, cu atât eu mai puţin!

:)))))))))))))))))

Pe aceeaşi temă, pe stradă:

-Am vazut o femeie cu părul roşu, ai văzut-o şi tu, mami?

-Da, ţi-a plăcut?

-Mi-a plăcut! Cred că şi tu ar trebui să îţi faci ceva cu părul.

-Puiule, roşcată sau blondă, cum îţi place ţie, nu pot să mă fac.

-Ba da! Îţi scoţi culoarea din părul tău negru (a pronunţat cu mult dezgust) şi dai şi tu cu ceva ca lumea..

:)))))))))))))))))

Vine la bucătărie, în timp ce gătesc:

-Ce faci, mami, de ce baţi aşa?

-Face mami şniţele, nu vrei?

-Aaaaaaa..bine, bine, atunci bate!!!

:))))))))))))))))) continuarea pe pagina cu perle

Scrisoarea-nchipuita, intre ieri si maine

Priveste-ma si taci!
Decat cuvinte coapte, vanilate,
Prefer la mic dejun – ecou inchipuit!
La pranz o scuza ce ti-o nasc,
Sa fii mai maine decat ieri…
Si-o ALTA ZI la cina.
Iar seara…
Lasa-ma sa imi scald corpul
In siguranta mea
Ca reusesc sa iti imbrac tacerea
In ce vreau eu!
……………………..
Dar…nu! Nu vrei…?
DE CE SA MINTI?
De ce TE minti?
Hai, urmareste-mi glasul si uitarea
Si goliciunea vorbelor absente.
Iar porumbelul ce purta rabdarea
Se plimba fara pene.
Cumpara-ti altul!

I. M. 19 dec. 2015 

Mami, sunt agent al Patrulei de Reciclare!

Cum e să fii mămică de agent al Patrulei de Reciclare?

E o întrebare la care nu aş fi putut răspunde, până acum câteva luni, când o simplă întoarcere de la grădi nu a mai fost la fel. În scurtul drum până acasă am aflat că la grădiniţa lui,  Căsuţa de Turtă Dulce din Constanţa, s-a format un grup de tineri activişti (agenţi de reciclare), 15 în total, el fiind unul dintre ei, cu Doamna Delia Pirlog- coordonator, campania fiind una de nivel naţional. De acum niciun bec ars,baterie consumată sau aparat de uz casnic nu va mai fi aruncat la gunoi, povestindu-mi cât rău face acest lucru mediului în care trăim. Să nu spun că mereu mă întreabă cât va mai funcţiona fierul de călcat si că vede el o zgârietură pe partea laterală a frigiderului, ceea ce, după părerea lui, îl scoate din uz. 🙂 Îi iert şi nerăbdarea cu care aşteaptă să ardă ceva de prin casă, să poată ,,colecta selectiv,, 😀

Entuziasmul lui nu s-a stins în timp. Ceea ce a aflat în această campanie de reciclare l-a responsabilizat. Trebuie să recunosc că am început să fiu şi eu mai atentă la felul în care gestionez deşeurile, fiind conştientă cât de mult contează metoda exemplului în educaţie.

Dorinţa ireproşabilă a copiilor noştri de a schimba lumea în bine nu trebuie ştirbită! Odată iniţiaţi în stilul de viaţă benefic, se cuvine să avem grijă de a-i susţine, astfel încât încântarea copilărească să se transforme, odată cu creşterea lor, într-un mod de viaţă cu obiceiuri sănătoase.

Mulţumim coordonatorilor, doamnei directoare Ilie Lidia-Oana, pentru tot sprijinul acordat, dar şi iniţiatorilor proiectului!

 

sursa photo: http://www.patruladereciclare.ro/

Tradat

In aplauzele genelor de vis-a-vis, te ridici si pleci. Cuvintele ei iti rasuna repetat in cap, transformandu-te intr-un ghem de reflexe. Viata s-a oprit!Te simti invins si cusut in piept cu ata sangeranda, dar alegi sa o lasi libera, in cadere sau cum o vrea. Nu te intereseaza ce va fi maine, va fi cu el sau singura. Nimic din toate astea nu mai conteaza. Pacea intre voi nu are viata decat la distanta. Pleci. Coarda ce va lega candva e acum funie de intins rufe.

Ti-ai adunat cate ceva de prin casa si cauti usa. Iesi. Privesti in spate si iti rogi sufletul sa te urmeze, dar il vezi ranjind tradator. Mai ramane acolo unde isi aflase linistea si te lasa complet singur sa infrunti povara noptii si a pieptului sfasiat de durere. Inca nu stii cum vei reusi sa fii fara ea, nu ai habar cum vei respira aer nedublat cu parfumul ei ce il simteai pana in crestet. Te agati de sperante. Iti compui iesiri din labirint si scheme de bataie, stiind ca te vei bate cu tine insuti. Oare cum va fi? Cu cine sa vorbesti? Pe cine sa suni la ora asta? Traiesti o singuratate pe care nu o suporti. Esti chiar singur…Rogi Cerul sa te lase un pic la butoane. Daca ai putea sa pui capat la tot sau macar o pauza

Ai obosit de intuneric, si mai e atat de mult pana dimineata…

08.05.16 I.M

INCET

Iti desenez hotarul, cotropindu-l.

Reinventez alintul, complet stangaci

Ca vantul ce-ar strabate codrii dorului…

Semnez cu numele tradus in graiul spicelor

Ce vor sa se mai coaca.

 

Voi fi o sperietoare pentru ciori

Si hoti de vise.

Voi fi un stol de ploaie si o raza calda,

Voi incerca sa fiu…

 

07.05.16  I.M

 

 

PERFECT COMPUSA

Mi-acopar ochii ca sa vad lumina
Si campul, radacina ce-mi hraneste…
Vorbesc cu timpul.
Povesteste, fara grai,
Ca port lentila stramba, perfect compusa-
Ca viul trai,
Ce-acoperi prezentul si se duse.
Zaresc un nai si ma incant,
Ascult si ma alint cu nota-i calda,
Nici joasa, nici inalta.
E calda!
Ma vede timpul si ma iarta,
Iar eu il las sa plece.
Nu caut sa-nteleg perfectul simplu,
Dintr-un perfect compus de sentimente…
Nu vad absentul.

Perfect compusa, I.M. 20. 04.16

Agonizez

Am bătătorit cărarea între nevoia de a iubi şi frica de a mă pierde… Streaşina singurătăţii m-a minţit cu o doză de linişte şi un „mai bine-ţi e aşa!” şoptit în loc de „noapte buna!„. Dar e o linişte tristă. O linişte care îmi îmbolnăveşte existenţa şi îmi şterge viaţa din plămâni. Sângele fără iubire e veşted. Mi-a dăruit o mască ce nu îmi aparţine. Şi aş mai sta aşa, dar inima…inima îmi bate la uşă şi mă întreaba CÂND? Inima vrea să aibă pentru ce bate, să aibă pentru cine!Are dreptate, fără iubire nimic nu mai mişcă.

FB_IMG_1449914046031

Aleg să iubesc! Să îmi fac curaj să iubesc. Renunţ la streaşină şi ies în ploaie. Îmi asum şi vântul, şi viscolul. Îmi asum gropile, dar şi zborul peste obstacole. Stiu, va ieşi soarele, e musai! 🙂

25 decembrie

NONVALOAREA (povestire)

Are 33 de ani și încă mai e virgină. E un blestem care i-a afectat iremediabil caracterul. Dacă ar fi știut că se va ajunge aici…facebook_covers_flori_48

A crescut într-o familie de modă veche. Avea frați mult mai mari, care au avut grijă să se întoarcă de unde pleca în stare intactă. Protecția lor a ținut-o izolată de greșelile vieții, de zbuciumul adolescenței și nopțile împărțite cu alți 2 ochi. A crescut și plecat la facultate în altă localitate. A absolvit fără să piardă o prelegere, dar a pierdut toate întâlnirile dintre colegi. Era oaia neagră protejată de umbra fratelui mai mare. Au venit frustrările, nesiguranța în ea ca femeie. Avea dureri din cauza nevoile fizice nesatisfăcute. Controale și tratamente hormonale, care i-au schimbat comportamentul. Orice mică atenție din partea unui bărbat, era ca un potențial atentat la castitatea ei. A început să urască bărbații, în același timp continua să viseze la prințul perfect ce o va cuceri într-o bună zi.

A fost la psiholog. Au urmat multe ședințe cu exerciții pe care a început să le pună în practică. Îi plăcea teoria, suna atât de interesant și ușor. Nu trebuia decât să lase loc în viața ei pentru altcineva. A cunoscut la scurt timp un băiat. Erau amici de mult timp, dar acum l-a privit cu alți ochi. Au ieșit de câteva ori, până nu au mai pornit pe drumul spre garsoniera ei, au mers la el.  După o serie de mângâieri pline de dorință, ea a ținut să-i spună că nu a mai făcut-o. Era sigură că ar fi trebuit să-l bucure. Nu a fost să fie. S-au oprit, el s-a oprit, s-a îmbrăcat și i-a spus că nu e serios din partea ei să-i ascundă acest lucru. I-a spus că nu poate să își ia o așa răspundere și nu vrea să o dezamăgească. A fost drama vieții ei. A fost momentul când ar fi dorit să renunțe la toate. A fost singura dată când a ajuns să se dezbrace în fața unui bărbat, dar și ultima.

E dărâmată psihic, nu mai vrea nimic. Iubește copiii, își dorește copii, dar încă poate nu a înțeles că a existat doar o fecioară care a dat naștere. Nu e o fată rea, nu e urâtă, nu e cicălitoare, DAR E VIRGINĂ… E povara pe care o duce foarte greu. E neînțeleasă. E judecată. E ocolită. Pentru zilele noastre e o nonvaloare. 😦

BONUL

Să nu îmi spui că nu ai făcut niciodată o faptă bună! Nici să nu îmi spui că ai dat un ajutor cu gând de imediată răsplată! Totuși mă interesează de ce ai făcut și dacă ai făcut așa ceva. 🙂ana5

Zilele trecute am mers să scot o hârtie de la o instituție de stat. Mi-am scos un bon de ordine și m-am pornit să aștept. Spun că m-am pornit pentru că nu am stat locului defel la început. Agitația din jur mă punea în mișcare. Mai aveam 23 de persoane în față, de aceea îmi tot făceam drum prin sala de așteptare și trăgeam cu ochiul la scaunele ocupate. Plus la asta aveam bateria plină la telefon și era păcat să mă întorc cu ea tot plină acasă. Voiam să mă așez să pot intra pe net ca omul. 🙂 S-au ridicat 3 odată, le venise rândul. M-am lipit de scaunul cel mai apropiat, lăsându-mă să alunec ca un pietroi. 😀 Un sfert de oră m-am rupt de realitate, trăgând periodic cu ochiul la panoul cu numărul chemat, dar și la domnișoara de la informații. M-a impresionat amabilitatea cu care deservea. Mi-am zis în sinea mea ,,cred că nu are încă copii, e prea calmă,, :))))))

A apărut o femeie bătrâioară și i-a cerut o cerere tip. A primit-o împreună cu niște instrucțiuni de completare. Se îndrepta în direcția mea, știam că trebuie să o ajut cumva. La început i-am oferit locul, dar de altceva avea nevoie, i-am citit în ochi. Nu știa să completeze. M-am propus în ajutor fără tăgadă. A exclamat:,,chiar doriți?,, După ce am terminat, mi-a mulțumit de multe, multe ori. I-am oferit și locul. Nu am apucat să mă îndepărtez că m-a răsplătit carma. Un domn, și el în vârstă, mi-a întins bonul lui de ordine cu cuvintele: ,,V-am urmărit, ați fost o drăguță, luați bonul meu, sunt cu mult înaintea Dvs! Eu mi-am rezolvat treaba.,, Avea dreptate, era cu mult în fața mea. I-am mulțumit, iar bonul meu i l-am dat doamnei pe care o ajutasem. I-am sugerat sa îl oprească pe al meu și pe al ei să îl dea cuiva abia venit. Și….a pornit fraților o forfotă plăcută în toată sala. Făceau schimb de bonuri 🙂

Am plecat ulterior cu un sentiment de Moș Crăciun împletit cu un altul de copil fericit că a primit ceva. Mi-am hrănit sufletul cu acel murmur creat de lumea care dorea să ajute. Un gest neînsemnat poate cântări enorm.

Îmi plac oamenii buni. Îmi place să pot fi unul dintre ei! Cred că pot fi mai bună!

DRUMURILE PROFESOAREI COMUNISTE

Profesoara de mate’ avea păcatele ei. În perioada comunismului a dus o luptă asiduă cu preotul din sat. A mers la casele copiilor și a înfruntat părinții. Nu suporta închinătorii la cele sfinte, le numea prostii închipuite. A stat în fruntea comitetului care a transformat bisericuța din sat în muzeu. Dar, odată cu bătrânețea, a venit nevoia de liniște. Liniștea i-a cerut răspunsuri la întrebări. A pus-o pe drumuri. Vecinele se adunau și mergeau la biserica redeschisă. Povesteau despre un popă tânăr, dar atât de citit. Le vedea lumina de pe chip și doza de bunătate cu care se întorceau de la slujbă. Până într-o sâmbătă când, după ce a terminat treaba, s-a simțit împinsă de la spate. Simțea că ceva o scoate din casă.  Era și rușinea de oamenii satului, era și jena de cel pe care toți îl numeau Dumnezeu… Dar de ce o deranjează? Să existe oare, EL, despre care aude atâtea? Dacă există cu adevărat, o va ierta?

A început să plângă. Lacrimile îi curgeau fără voie și pașii o purtau în neștire. Au dus-o până la poarta bisericii. Era vecernie și foarte puțină lume. A intrat și s-a așezat pe o margine de scaun. Erau scaune din lemn, ca niște bănci lungi, lipite de perete, așternute cu covoare țesute la război. S-a uitat în jur. Pereții erau din lemn, ca și întreaga biserică. Cupola proaspăt vopsită o absorbea în adâncimea ei umbrită de întunericul serii. Pe pereți erau icoane pictate. Erau icoane vechi cu chipuri omenești. Îi erau străine. Nu le înțelegea…

Și pe jos era așternut. Erau covoare frumoase ce se întindeau de la intrare până la o ușă în centrul bisericii. Era o ușă închisă, dar intuiția îi spunea că acolo se întâmplă ceva important. A auzit copilașii ce îl ajutau de obicei pe părinte, că le-a mai rămas să aprindă lumânările din „altar”. Deci acolo era altarul. I-a privit pe cei mici, dar nu știa ai cui sunt. Demult a trecut perioada când cunoștea copiii satului. Acum doar ei o cunosc. A încercat să nu mai plângă, să pară normală. Avea un sentiment de așteptare. Presimțea o întâlnire ce va avea o mare importanță pentru existența ei. A venit să se întâlnească cu cineva, dar cu cine?

Când a intrat preotul, în alaiul clopotelor, s-a ridicat instantaneu. L-a privit cu vină și l-a sălutat plecându-și capul. Era un tânăr care încerca să își crească barba, iar părul îi era prins cu ceva la spate. Era atât de tânăr! El s-a oprit în dreptul ei, după ce a terminat de spus o rugăciune, și i-a strâns mâna. I-a urat bun venit. După ce a intrat în altar, și preotul și un tânăr la fel de străin, au început să cânte. Atunci lacrimile i-au reapărut pe obraji. Nu înțelegea de ce plânge, dar nu mai voia să se oprească. A plâns fără gânduri și reproșuri, fără rugăminți sau păreri de rău. A fost o eliberare! Cand și-a revenit, nu mai era nimeni în biserică. Preotul o aștepta pe o bancă afară și cânta ceva încet. S-a apropiat de el și l-a rugat să o asculte. Trebuia să o asculte! El i-a încuviințat din cap și a invitat-o să ia loc. Seara a durat mult. Acea seară a dus-o în trecutul ei, de unde a luat la pas amintirile pe care le-a purtat greu. Povestea și simțea că se înalță. Vedea preotul ce o asculta, dar simțea că nu era doar el. Căldura ce i-a cuprins spatele a făcut-o să se simtă protejată ca în brațele mamei. Simțea prezența Divină și putea să jure că îl zărește cu coada ochiului. Dumnezeu era cu ea și nu a plecat nici când a amintit de ceea ce a făcut și ce va regreta până la sfârșit. Cu obrajii roșii și ochii stropiți a ridicat fața spre cer și a spus: Iartă-mă Doamne!

Când mergea spre casă, știa că nu e singură. Acum era cu EL.

Ce a urmat a fost cu adevărat o misiune. A fost anunțată de directorul școlii că are nevoie de ajutorul ei, așa cum a rămas fără profesor de matematică. A acceptat. Orele ei erau mai mult decât matematică. Acum simțea că trebuie să sădească în inimile copiilor bobul adevărului, pe care l-a smuls odată… Drept răsplată pentru rezultatele bune, le citea din viețile sfinților părinți. Le plăcea și ascultau înmărmuriți. Începeau orele cu o rugăciune și o terminau mulțumind. Orele de matematică erau și prilej de a duce copiii la biserică. Reușitele copiilor erau excepționale, nu putea primi obiecții. Își gestiona timpul cum credea că e mai bine. Ea, profesoara bătrână, a umplut biserica cu copii. I-a lăsat să vină la EL și a primit pace.

Din generația celor 3 clase paralele, duse la biserică și înmânați Domnului, am făcut și eu parte. Iubirea pentru Dumnezeu pe care am simțit-o dintr-o întâmplare pe la 5 ani, atunci și-a cunoscut înflorirea. În biserică mă simțeam acasă. (Și ar fi fost și mai bine fără obiceiurile impuse de omănașii cu burțile rotunde, care făceau legea și acolo.) Pentru mulți dintre noi, a fost un salt spre o nouă etapă. Un ajutor pentru a înțelege neînțelesurile și a ne ține sufletele întregi și aproape.

Mulțumesc doamnei profesoare!

biserica tarnova

(În imagine biserica din satul Tîrnova, Republica Moldova. Una dintre cele mai vechi biserici din țară.)

FRUCTUL IUBIRII IMPOSIBILE:un ram din ARBORELE NEAMULUI (adevărat)

Totul s-a întâmplat până în Primul Război Mondial.

Ana era o tânără puțin trecută de 18 ani. Copila, crescută la țară, a început să muncească de mică. La 8 ani a cunoscut toate muncile de câmp. Era gospodină de când a prins-o mama cum cocea turte singură, nu avea nici 6 ani împliniți. Cu toate acestea, era printre primele fete din sat la frumusețe și modestie. Era râvnită de toți flăcăii, dar și pețită de cei gata de însurătoare. Ana însă nu se grăbea. Simțea că altceva o așteaptă. Era sigură că inima ei bate pentru o iubire deosebită. Ignora rugămințile părinților de a accepta să se mărite. Era conștientă că după 20 de ani va fi fată bătrână și că nu o va mai lua nimeni, dar a preferat să-și asculte inima.

După cum se obișnuia, toți cei trecuți de 16 ani, puteau să intre în slujbă la boieri. A mers și ea să se angajeze la Cucoana din ,,vârful dealului,,. Era perioada când moșierii dețineau în mare parte pământurile. Cucoana, căci așa era numită de localnici, era o ,,domnișoară,, trecută de prima tinerețe. Era nevoită să gestioneze singură muncile pe aproximativ toate lanurile din apropiere, așa cum familia ei locuia pe undeva prin Kiev. Aveau cirezi imense de vite, livezi și vii, herghelii și hambare. (Cei care erau în viata când eu eram mică, mi-au povestit personal despre ea, despre cucoana. Mi-au spus și despre frumusețea ce se găsea în curtea ,,castelului,, Au  trecut anii, dar încă se mai vedeau stâlpii de la întrarea în curte și 2 copaci care creșteau pe lateral. Copacii au fost botezați de localnici „La cucoană”. Erau un punct de reper.).  Era o femeie bună, dar frustrările din cauza singurătății și lipsei unui partener de viață, îi alipeau la caracter trăsături de viperă. Impunea mai mult frică decât respect.

Ana era gata să facă orice muncă, dar chipul ei curat și agerimea minții au ajutat-o să obțină o slujbă bună și bine plătită. Era garderobiera cucoanei. Nu doar avea grijă de ținuta ei, dar  o ajuta și să se aranjeze. Era nespus de fericită. Pe ascuns proba rochiile ce-i plăceau. Se răsfăța cu tratamentele pentru ten și corp. Primea și obiecte de valoare, pe care le păstra ca pe ochii din cap. Avea impresia că lumea din sat o privea altfel.

Fără voia ei, se distingea în rândul celorlalte fete. Pielea ei, și așa frumoasă, acum era nebătută de vânt și soare. Era altfel.

Cucoana avea un frate. În sat era numit ,,kneaziul Kazemir” (în traducere din rusă, „kneazi” ar fi însemnat boier sau ceva de viță înaltă). Trecea rar de tot să-și viziteze sora, deși era și el moșier cu drepturi. Viața de sat îl deprima. Era pe de o parte intelectual școlit prin cele mai prestigioase școli ale timpului, pe de altă parte un șarmant care cunoștea despre o femeie mai multe lucruri decât avea nevoie un bărbat obișnuit. În acea primăvară, împins de niște obligații funciare, era nevoit să stea mai mult. Se gândea cu groază că s-ar putea să rămână în acest colț uitat de viață poate chiar și o lună întreagă! Prima săptămână a trecut cu nervi. Măsurătorile, hârtiile, martorii și organele competente i-au dat mari bătăi de cap. Nu vedea și nu auzea nimic în jurul lui. În schimb, era văzut de toată lumea. Evident l-a văzut și Ana.

Momentul când l-a zărit a fost ca un trăsnet. Avea senzația că a reîntâlnit un om drag sufletului ei. Dorea să zboare s-l îmbrățișeze. Acel sentiment o speria. Scrâșnea din dinți și încerca să se controleze. Știa de la stăpână  ce program are și făcea tot ce putea să se furișeze pe aproape. Avea nevoie ca de aer să îl vadă. Dar trebuia să o facă pe neobservate. Fără voia ei, rămânea cu privirea la el și…inevitabilul s-a produs. Privirile li s-au întâlnit. El avea în mană hârtiile la care lucra. I-au alunecat pe jos. Ana s-a speriat. Inima îi bătea ca o pasăre nebună închisă în colivie. A fugit din fața lui liniștindu-se cu greu. Câteva zile în șir l-a evitat cât a putut. Culmea că nu prea reușea. Îi apărea în calea când îi era lumea mai dragă. ana2Acum sentimentele ce i le purta, gândurile pe care le plămădea în fiecare seara înainte de somn, o trădau. În prezența lui roșea și devenea neîndemânatică, mai ales când simțea privirea lui apăsător de chinuitoare. Dar era un chin de care a devenit dependentă. Avea nevoie de prezența lui.

Timpul trecea. Jocurile mute și mesajele non verbale dintre ei au ajuns la apogeu, până au devenit insuficiente. Împinși de criza de timp, așa cum luna era pe sfârșite, s-au ciocnit, poate întâmplător poate nu, într-n colț de odaie. Iubirea dintre ei trebuia să-i unească. Era ca un foc ce avea nevoie de oxigen… S-au iubit ca doi adulți. Lipsa ei de experiență și firavul freamăt hrănit de frica de necunoscut l-au cucerit. Și-a pierdut mințile. Nu mai vroia să plece. Căuta motive să rămână și a rămas. Dragostea dintre ei nu putea trece neobservată. Arunca scântei oriunde se întâmpla să fie prezenți. Cucoana, împinsă de statut, a fost nevoită să îl tragă de mâneca. Satul șoșotea. Era pătată demnitatea de familie nobilă. Dar nu se putea opune. O iubea cu adevărat, o dorea doar pentru el. Au continuat să se întâlnească în ciuda vorbelor și amenințărilor.  Dar cel mai neputincios s-a simțit când a aflat că era însărcinată. Atunci a fost momentul când, pentru prima dată, a regretat că nu e un țăran simplu. Poziția pe care o avea și legile nu îi permiteau să ia deana3 soție o fată de sat. A avut loc o adevărată luptă în interiorul familiei. Au încercat să-l convingă să facă cumva să scape de copil. Atunci a cedat și a cerut sa-i fie lăsat copilul să trăiască, în schimbul plecării lui din localitate. Copilul lor trebuia să se nască!

Ana a fost rugată să plece de la moșie. Întregimea sufletească pe care o trăiau când erau împreună, s-a năruit. Brusc au dispărut culorile, zâmbetele, motivele pentru a mai trăi. Kazemir nu o putea lăsa de izbeliște. Maturitatea lui i-au calculat Anei toate viitoarele zile. Pentru a o scuti de batjocora lumii, i-a organizat o căsătorie cu un băiat bun. I-a asigurat un trai decent ei și celorlați copii pe care i-a avut, pentru tot restul vieții. Fiul lui însă a avut parte de lucruri mari. I-a fost supravegheată creșterea. A mers la școli bune, a studiat dreptul. Asta pe timpurile când cu greu, doar unii, reușeau să facă 4 clase! A fost cel mai cunoscut om din sat și împrejurimi. Pentru tot restul vieții a deținut funcții fruntașe.

…Ana a îmbătrânit. I-a fost scris să ajungă la bătrâneți, spre deosebire de Kazemir, care a suferit exilări, desproprietăriri și un sfârșit sinistru prin închisorile politice. Nu se cunosc amănunte despre alte eventuale întâlniri dintre ei doi. Iubirea lor însă a fost trecută din gură în gură, de-a lungul generațiilor… până a ajuns la mine, o mică strănepoată a Anei şi al lui Kazemir, poate nu întamplător! Poate pentru a o duce mai departe…ana4

…fărâmituri din timp, 30 septembrie 2015

P.S. Varianta originala am auzit-o, pentru prima data, din gura unui om de 90 ani, staretul bisericii din sat, cand aveam in jur de 12-13 ani. A tinut sa imi povesteasca. Ulterior am scormonit in memoria altor persoane apropiate, pentru detalii. E o poveste care pe mine m-a fascinat…

pe undeva prin gol…

dorul1Tăcerea naște…

naște izvoare de slove ce nu-mi aparțin

și moare…

moare în golul haotic-absurd.

Nu aleg nimic.

Da! Sunt mreji și capcane!

Rechem tăcerea,

o rog să învie, să-mi fie doar mie

pilon de credință.

Tăcerea mă-nalță.

Nu-mi trebuie gânduri pocnite și sparte.

Văd liniștea cu ochiul urechii.

Îi văd strălucirea, pleoapa îmi saltă.

Atunci intru-n mine.

Acolo-mi e bine. Acolo-s acasă.

Nici singură nu-s, nici cu cel ce nu-i pasa…

Acasă…

Îmi umplu desaga cu liniște bună

și mă întorc să-mi fac slujba,

în golul cu sensul pierdut,

cu furtună…

Tânjesc, dar înghit cărămizi sparte-n față

doar să mai rămân,

căci viață am dat și-am semnat, și-am jurat

să îi țin în viață.amorteala1

pe undeva prin gol... VINERI, 25 septembrie, 2015

VIERMELE ȘI CIOARA (pseudo-fabulă)

Un vierme gras și puturos

Venit pe lume dintr-un os

ce-a stat la soare,

Se lăfăia mișcând agale

slinosul corp.

Un rege se credea pe întreaga suflare.

Tot ce vedea în jur

Îi hrănea vaga minte.

Și a ieșit să mai lărgească lumea-i,

Mirat că nu-i ajung cuvinte să descrie

Întreaga bogăție.

Dar orice vierme are-un naș!

El, prost, se bucura de umbră,

Convins că NORUL i-i părtaș.

Dar nu a fost să fie…

Un stol de ciori s-a năpustit.

Și l-a hălit.

Dea-ici se poate înțelege

Că cioara pare nor de ploaie

dar nu este.

Iar viermele spurcat

Ce se vedea stăpân peste gunoaie

S-a lepădat de os

Și-a fost mâncat cu tot cu straie.cori

21 septembrie 2015, pe la amiază…

Pilula contraceptiva masculinizează femeia? Înainte și după..

Femeia: la limita dintre discriminare și fanatism

Femeia zilelor noastre este rezultatul modelării ei în timp. De-a lungul vremii, poziția ei în societate a creat substraturi care, privite în profunzime, conturează un traseu ce a traversat generații întregi și împrejurări uneori nedemne de a fi povestite.

Încă de la începutul istoriei, femeia a fost oprimată, fiind primul om înrobit. Ea a devenit sclav înaintea apariției sclavilor. Desigur, fiecare relație socială și fiecare opresiune își are rădăcinile în dependența economică și socială a oprimatului față de asupritor. Pe această poziție femeia a fost din timpuri foarte vechi, după cum ne arată istoria dezvoltării societații umane.femeia2

Putem căuta la infinit motivul istoric al discriminărilor între bărbați și femei. Poate răspunsul îl purtăm în noi, implantat de cultura care ne reprezintă sau datorat regulilor impuse de unele instituții. Cartea Cărților ne face cunoscută una dintre variantele apariției omului. Conform scrierilor ei, femeia vine ca un supliment, un ucenic, o companie, o coastă din creatura supremă. Stereotipurile și gândirea celor din jur au plămădit-o în așa fel încât se auto-clasează pe un loc inferior bărbatului. A fost creată pentru el, deci îi aparține. E bunul lui. Frumusețea femeii, considerându-se la fel un uzufruct nelimitat al bărbatului, a suferit modificări în timp. I s-au dictat, indirect impus, tipare cărora trebuia să corespundă.femeia6 Totodată idealul frumuseții nu a fost mereu același. Parametrii erau diferiți de la o epocă la alta. De exemplu, tendința formelor pline, ce a caracterizat mai mult Epoca Renașterii, prefera femeia cu piele albă, părul blond, fruntea lată și forme rotunde. Celelalte erau considerate urâte. Ulterior, pierderera în greutate a devenit un trend, fapt ce a dus la înmulțirea considerabilă a cazurilor de anorexie. Totuși, femeia nu a luptat niciodată mai greu să ajungă la “frumusețe”decât în perioada postmodernismului. Trebuie să fie subțire, dar sănătoasă. Trebuie să aibă sânii mari, șoldurile evidențiate, dar abdomenul plat.Tot mai multe femei au ajuns să apeleze la chirurgia plastică.Frumusețea a fost și este marfa care se vinde cel mai bine.

Pe de altă parte, emanciparea femeii trebuia să se producă mai devreme sau mai târziu.S-a întâmplat după Primul Război Mondial.Numărul bărbaților a scăzut mult și acest fapt a obligat femeia să se implice în conducere, medicină, știință, industrie, învățământ. A gustat din plin viața liberă și independentă. De aici și până la femeia antreprenor a rămas un singur pas.

Mișcarea tinerelor femei, de la începutul anilor ’60, numită “revoluția sexuală”a realizat recunoașterea drepturilor femeii asupra posibilităților de a-și alege independent rolul în viața private, dar și în societate.Întâmplător sau nu, această mișcare aproape a coincis cu lansarea primei piluli contraceptive. A avut loc la o distanță de doar 6 luni. S-a schimbat conceptul despre femeia tradițională. Regizorul Roman Polanski, vorbind pe această temă, a spus: “Egalitatea între sexe alungă romantismul din viețile noastre. Pilula contraceptivă le-a masculinizat pe femei”.

Există păreri care susțin că mișcarea feministă a fost pusă la cale tot de bărbați, pentru a împinge femeia în lupta pentru drepturi egale, dar și obligații pe măsură. O luptă fără adversari, dar cu suficiente riscuri demografice. Dacă facem o paralelă între viața noastră și cea de trib, observăm că principala grijă a strămoșilor noștri era continuitatea neamului, mai exact numărul tinerilor ce reușeau să ajungă la maturitate. Grija și supravegherea lor îi revenea femeii. Bărbatul era cel care se ocupa de vanat, exploata, asigura hrana. Acum, femeia tinde să fie cea care face primul pas, care exploatează, asigură hrana, se zbate pentru drepturi. Din ambiție, ajunge să se suprasolicite și uită să nască copii. Și oricât de avansată ar fi știința, încă nu a găsit o cale prin care ar putea naște bărbații.

Există domenii în care bărbații sunt mai buni, iar femeia nu se încadrează fiziologic, deși luptă din răsputeri să o facă. Nu primește refuz, dar e privită dubios. Avem femei înrolate, femei în aviație. Acestea nu sunt și nu vor fi profesii feminine. Comandamentele mixte pot genera probleme de ordin fiziologic, căci natural suntem concepuți diferit. Din acest punct de vedere, niciodată nu vom putea fi egali. Lupta pentru egalitatea de gen necesită o doză de raționament, nu doar de diplomație.femeia1

Cu toate că viața de trib a rămas cu mult în urmă și ne bucurăm de celule ale societății mai restrânse și mai ușor de auto-dirijat, principiile de supravețuire sunt asemănătoare. Poate doar s-au inversat rolurile.Doza de feminitate și sensibilitate pe care a pierdut-o femeia în calea spre egalitate, nu a dispărut, ci a revenit bărbatului contemporan. Iar drepturi are suficiente, chiar și femeia care este supusă violenței domestice. Nu lipsa de drepturi o transformă în victimă.Nu lipsa de drepturi o împiedică să se debaraseze, ci mai degrabă lipsa de posibilități. De aceea, consider că acesta ar trebui să fie principalul nostru obiectiv, crearea posibilităților, căci altfel drepturile sunt lipsite de valoare.

Optez pentru susținerea mamelor și a educației, pentru acordarea șanselor de a-și crea posibilități, fără să înceteze de a fi în continuare mame, femei și membri deplini ai societății. De femeia de azi depind calitățile viitorilor adulți. De ea depinde dacă mâine nu se va pierde delimitarea între bine și rău, normal și anormal, diferența între bărbat și femeie.

Baletul, o fila din istorie

Baletul înseamnă mai mult decât dans. Denumirea se trage de la cuvântul italian „ballare” (în traducere, a dansa). În anul 1400, italianul Domenico Piancenza a scris un tratat despre 20 de tipuri de dans, abordând pentru prima dată noțiunea de balet. El a folosit cuvântul „ballo” în locul cuvâtului „danzo”, iar dansurile despre care a scris purtau denumirea de „baletti” sau „balli”. Acest tip de dans despre care el pomenea nu era pus în scenă. Ulterior, baletul ia naștere și se desfășoară în Franța.

Pe data de 15 octombrie 1581, în cadrul unei petreceri regale comandată de regina Caterine de Medici are loc o petrecere cu tematică artistică. Regina era originară din Italia, iar din acest motiv a chemat din țara sa natală artiști, compozitori și coregrafi. Printre ei s-a numărat și violonistul Balthazar de Beaujoyeoux. El a fost cel care a organizat petrecerea. Spectacolul a rămas în istorie. Se spune că a durat de la ora 22:00 până la ora 03:00 și a fost urmărit de 10.000 de spectatori. A fost prima încercare de a îmbina dansul, muzica, acțiunea și dramatismul. De asemenea, a conținut și texte cu elemente dramatice. Evenimentul a primit denumirea „Le balet comique de la Reine”, termenul „comique” însemnând dramă, nu comedie. Baletul, cunoscut ca un spectacol pentru petrecerile închise, ajunge o adevărată artă scenică în secolul XVIII. Atunci îi este recunoscută calitatea de artă distinctă de mare rafinament. Din acel moment, baletul a fost integrat în spectacolele de operă, balerinii și mișcările lor scenice exprimând emoțiile ce până atunci erau transmise doar de textul interpretului de operă.

De-a lungul secolelor, ținuta scenică pentru balet a suferit și ea schimbări. Până în anul 1681, interpreții baletului erau doar bărbați. Ei purtau pantaloni, mai puțin mulați, și cămăși dantelate. Începând cu acest an, s-a realizat punerea în scenă a pieselor cu personaje feminine. Mille Lafontaine (1665-1738) a fost considerată prima balerină profesionistă, iar primul bărbat care s-a remarcat ca dansator de balet profesionist a fost Lois Pecourt (1655-1729).  Secolul XIX a adus o schimbarea majoră în ținuta de balet,  http://revistacuvinte.ro/baletul-o-fila-din-istorie/

sursa foto  http://revistacuvinte.ro

http://revistacuvinte.ro/baletul-o-fila-din-istorie/

100% WOOD

Pe mulţi ne urmăreşte gândul de a ne construi o casă din lemn. Motivul este cel ecologic, dar nu mai puţin important: dorinţa de a economisi.

Referitor la economisit, am rezervări. Poate acum 10-15 ani, atunci când lemnul era mult mai ieftin, ar fi ieşit o diferenţă de preţ. Acum, o casă construită din lemn bun, cu temelie trainică, cu materiale auxiliare de calitate şi finisată, nu are cum să coste mai puţin decât una din materialele clasice de construcție. Dând câteva telefoane pe la nişte firme de contrucţie din zonă, am ajuns la concluzia că o casă din buşteni, de aproximativ 75mp (suprafaţa ce intră în contact cu solul), ar costa în jur de 50 000 euro.

Durabilitatea unei case din lemn se estimează cam la 400 de ani, cu condiţia sa fie din lemn impregnat/prelucrat cu solutii anti: insecte, mucegai, rozătoare, ciupercă ce cauzează putrezirea(mai ales în zonele cu mai multă umezeală).

O casă din lemn, chiar dacă este 100% din lemn pur, se aşează pe o temelie din beton pentru a-i oferi o stabilitate şi o durabilitate mai mare. Se preferă lemnul proaspăt tăiat, încă verde. Ar fi bine să îl cumpăraţi cu tot cu coajă, în stare brută. Pentru decojire, se apelează la ateliere speciale. De preferat sunt buştenii de pin sau cedru. Diametrul se recomandă a nu fi mai mic de 200 mm pentru case sezoniere şi 220 mm pentru cele locuite permanent. E bine să se ţină cont de acest aspect. Astfel, cu cât diametrul e mai marehttp://revistacuvinte.ro/100-wood/

sursa foto: http://revistacuvinte.ro

http://revistacuvinte.ro/100-wood/

Nectar de iris

Un veac durează despărțirea, când nu-ți văd ochii,

când nu-mi hrănesc iubirea cu o șoaptă,

o vorba vitregă, uitată

ce o înghit cu porii.

Un veac colind tot universul

și caut sa aud strigarea-ți,

să îți simt pulsul,

să îți gonesc uitarea cu surâsu-mi,

fără abisuri ce te îneacă.

Iau veacul să îl sparg în stele,

să te sărute doru-mi

zi și noapte.

Te fulgeră iubirea îndrăzneațăiris

și îți adapă gândul cu cuvinte

ce le vei spune-n șoaptă

hrănind iubirea-mi,

luând-o în brațe…

Un veac durează fericirea.

OGLINDA și dincolo de ea

“Ochii sunt oglinda sufletului” , zicala asupra căreia am avut de reflectat… Ochii reflectă în suflet ceea ce văd în jur? Sau invers, ochii vad în jur ceea ce avem în suflet, adică ceea ce suntem în stare să vedem e raportat direct la ceea ce poartă sufletul nostru? E mult de cugetat pe această temă, dar nu la asta mă opresc. OGLINDA, despre ea vreau să scriu.

Cu toții cunoaștem povestea “Alice în țara minunilor”. Un deznodământ în care oglinda este  obiectul magic care i-a permis să treacă dincolo, pe celălalt tărâm.oglinda1 E o întâmplare, sau cu adevărat scriitorul Carroll Lewis  se referea la proprietăţile mistice cu care se considera în trecut, şi se mai consideră, că este înzestrată oglinda. Orice suprafaţă, care reflectă lumina, reflectă şi energie. Acest principiu a făcut ca fiecare popor să aibă propriile datini legate de oglinzi. Învăţaţii spuneau că oglinda are capacitatea de a reţine informaţii, de a manipula timpul, de a pastra în memoria ei chipurile tuturor celor care se oglindesc în ea. Oglinzile de pe atunci erau mai mult personale, un preţ mare având cele meşterite de orbi. Considerându-se ca, în aşa fel, nimeni nu s-a văzut în ea şi nimeni nu a luat contact, prin ea, cu entităţi din altă dimensiune. Oamenii cunoscători evitau să se vadă în oglinzile agăţate în public. De aici apărând ideea că sunt posedaţi şi le este frică să nu le arate oglinda adevarata faţă. Cu adevărat, însă, ei erau siguri că oglinzile care au reflectat chipurile mai multor persoane, îi vor îmbătrâni mai repede.

Pare un fragment dintr-o poveste, însă până nu demult, oglinda era considerat un obiect magic, ce poartă înformaţii din alte dimensiuni, sau chiar este o poartă în altă dimensiune. Si astazi se obişnuieşte ca, pana în a 9-a zi de la decesul unui membru al familiei, să se acopere fiecare oglindă şi suprafaţă în care se poate reflecta. Acest obicei este păstrat cu sfinţenie, dar foarte puţini cunosc însemnătatea, majoritatea spunând că se acoperă ca să nu se întâmple ceva rău. În esoterism putem găsi lămurire pentru acest lucru. Se spune că sufletul, după ce părăseşte corpul material, bântuie o vreme, neputându-se împăca cu gândul că nu mai are corp. Poate cauta corpul în oglindă, astfel pierzându-se în labirintul ei, aflându-se în afara legilor divine. Când eram mică, auzeam la bătrâni povestiri îngrozitoare despre suflete care se întorceau şi apăreau în oglinzi ca să le povestească despre legile universului, despre experienţa lor de dupa…, sau veneau cu prieteni sau alte rude decedate şi ele.

Avansaţii spiritual vorbesc despre oglindă ca despre lumea în care traim, deci noi trăim în oglindă, în reflexia adevăratei lumi, considerată Rai. Dacă stăm în faţa oglinzii în timp ce, în cealaltă dimensiune, stă o entitate, putem primi informaţii din cealaltă lume. Se poate întâmpla că, femeile îmbătrânesc mai repede decât barbaţii, din motiv că stau mai mult timp în faţa oglinzii? Se spune că este adevărat. Femeile sunt mai perfecţioniste, din acest motiv, apelează la oglindă pentru a depista un defect. Odată depistat, se întristează, mai descoperă un rid în plus, un păr cărunt, un cearcăn, etc. Fără să ştie că oglinda reţine aceste stări şi, data viitoare cănd vor apărea în preajma ei, vor primi din nou starea de indispunere, tristeţe, se vor vedea mai bătrâne şi ofilite. Ceea ce transmiţi oglinzii astăzi, vei primi mâine în bumerang.oglinda

Evită să te priveşti când eşti bolnavă sau suferindă! Strămoşii noştri foloseau onglinzile ca şi scut pentru energiile negative din exterior. Se prindeau oglinzi pe partea exterioară a geamurilor, sau chiar pe hainuţele copiilor, considerându-se că, în aşa fel, sunt feriţi de deochi. Dar ce spun oamenii de ştiinţă din timpurile noastre? S-a demonstrat că energiile din preajma oglinzilor sunt cel puţin neobişnuite şi diferite de energiile altor obiecte. Şi nu este vorba despre toate oglinzile, ci doar despre unele dintre ele. Oglinda poate memora şi reflecta raze, logic ar fi că reflectă şi emoţii, cu ajutorul câmpului ei magnetic complex. Putem experimenta şi acasă. Îndreptând telecomanda spre oglindă, vom vedea că obţinem acelaşi efect ca şi cum am îndrepta-o spre tv, razele se reflectă prin ea spre televizor. Cel mai bine să folosim oglinda pentru ceea ce ne-am obişnuit, şi să nu ne jucăm cu ce ar putea sau nu ar putea să facă, s-ar putea să ne dăm seama că nu suntem pregătiţi să stim chiar totul. De fiecare dată când avem în preajmă o oglindă, să zâmbim şi să scoatem din noi gânduri pozitive, fiind siguri că vom culege ce semănăm, data viitoare.

Tehnicile Feng Shui indică să nu punem oglinzi în dormitor, sau dacă avem, să le acoperim pe timp de noapte. Se consideră că sufletul, în timpul somnului, părăseşte corpul pentru a se odihni. Se poate vedea în oglindă speriindu-se, facându-ne să ne trezim indispuşi şi obosiţi. Recomandat e să avem oglinzi în antreu (dar nu in faţa intrarii), sufragerie şi bucătărie. Absolut contraindicat să avem două oglinzi aşezate una în faţa celeilalte. De preferat sunt oglinzile care reflectă tot corpul, făcându-ne o impresie pozitivă despre noi înşine. Tot Feng Shui ne îndeamnă să păstrăm mereu oglinzile curate, permiţând energiilor să circule liber. Oglinzile ne înconjoară. Dacă nu le putem evita, să încercăm măcar să le facem să lucreze în favoarea noastră.oglinda2

UMBRELE…

Postez un rand din norul greu de tina
Si ma ridic sa plec cu ale mele.
Nu ma prefac, dar tac. Inchid umbrele…
Sunt libera, in ploaie, in lumina!

Mi-e frica si m-ascund de constiinta.
N-am aripi sa-mi iau zboru-n alta lume,
Sa ma strivesc de mal, de val, de spume,
Sa reinvii fara nicio silinta.

Nu cauta motiv de-a ma-ntelege!
Nu este sens, e doar o intamplare.
M-am deplasat cu mintea…la plimbare,
Si-am impletit un pres din a ta lege…

Te fac sa razi? Sa stii, EU am ras prima!
Tot ce vei spune, vor fi doar umbrele
Din alea de doi lei, belele…
N-ai cum sa ma umbresti! Ia rima!ia rima

20 august, 2014

TRATAM BOLI CARE NU EXISTA

Mama si copilul hiperactiv

Fenomenul de hiperactivitate (ADHD) este tot mai răspandit, sau, cel puțin, tot mai des folosit în diagnosticarea bebelușilor neastâmpărați.adhd3

Tot mai multe mămici devin panicate, când aud de la doctori că s-ar putea sa aibă un copil hiperactiv. Am simtit acest lucru pe propria piele, cand am mers la un control de rutină cu fiica mea (la acea vreme de 6 luni) si mi s-a “mărturisit” că posibil suferă de hiperactivitate si are nevoie de tratament cu stimulante. Reacția mea a fost una pe măsura, am râs, răspunzând că refuz categoric sa îmi otrăvesc copilul cu tratamente pentru o boală care pentru mine nu există.

adhd2Totuși, ca orice mamă, am rămas cu acest gând. Am devenit mai atentă la manifestările ei. Cu toate ca nu cred în existența acestei boli, pentru care a fost inventat mai întâi tratamentul și doar mai apoi ea însași, m-am lasat speriată. Am mai așteptat o lună si am mers la un psiholog, pentru o nouă consultație. Cum mă și așteptam, diagnosticul a fost dezmințit.  De atunci a trecut aproape un an, nu pot observa decât un copil care se bucură de viață. Îmi dau bine seama ca are un comportament care e dictat de propriul temperament si caracter,  nu poate transmite emoțiile la fel cum o fac toti ceilalți copii. Suntem cu trăsături de caracter individuale și începem să fim așa de mici.

 Deci, ce este acest ADHD?

ADHD sau dificit de atenție si hiperactivitate, se spune că ar fi o formă de conduită, care se manifestă mai clar la vârsta preșcolară, sau în primii ani de școală. Copiii cărora li se pune acest diagnostic, de regulă, se evidențiază în râdul colegilor. Mereu vor trage de toate obiectele din jur, nu se vor putea concentra în timpul jocurilor, ba chiar vor deveni violenți în raport cu ceilalți.

 Oare dificitul de atentie asta și inseamnă, că nu primesc atenția cuvenită?

Aceasta este greșeala majoritații parinților, care primesc această veste, se învinuiesc și consideră ca atenția lor pentru copil este în deficit. Deficitul de atenție se referă la dificultatea copilului în cauză de a se concentra asupra lucrurilor sau a obiectelor din jur, acolo ar fi un deficit.

In fond, după parerea specialiștilor, care susțin existența acestei afecțiuni, hiperactivitatea este datorată dezechilibrului dintre neurotransmițătorii din creier.Sunt substanțele care transmit semnalele intre celulele nervoase.

Unii specialiști spun ca deficitul de atenție și hiperactivitatea nu cauzează, sau mai bine zis, nu inseamnă retard în dezvoltare sau abilitați psihice. La fel nu are nicio legatură cu alte afecțiuni psihice.

Părerea altora denotă și prezența retardului în dezvoltare.

ADHD este o afecțiune care în țara noastră a devenit cunoscută de puțini ani. Până să avem acest simptom, nici nu am fi bagat în seama un astfel de copil. Exista tot mai multe divergențe intre neurologii, psihologii si psihiatrii care studiază problema. Înca nu a fost stabilit clar care ar fi factorul care provoacă ADHD și dacă merită să dăm atâta importanță acestei afecțiuni, mai ales să recurgem la tratament medicamentos, stimulant sau nonstimulant, la copii cu vârstă fragedă. Incă nu s-a stabilit dacă factorii sunt: mediul de trai, sociali, genetici și neurobiologici. O mare parte tind să creadă ca fumatul in timpul sarcinii  ridică riscul apariției acestei afecțiuni la nounăscuți, expunerea nounăscutului la substante toxice, sau traumatisme craniene.

Insa, recentele descoperiri arată ca ADHD se transmite genetic, cu o probabilitate de 70-75%.

Anul trecut am auzit parerile cercetătorilor americani, care susțineau că ADHD nu există ca boală, și nu necesită tratament medicamentos. Atunci de ce atâția copii iau în continuare tratamentul care le produce retard psiho-motoriu și care crează dependență, când posibil să fie doar o carență de fier în sânge?adhd1

De obicei, parinții incep sa iși pună întrebarea de prezența afecțiunii dacă:

  • Un copil pană în 4 ani nu are astâmpăr
  • Nu vrea să socializeze cu alți copii
  • Cand protestează, strigă și se trântește pe jos
  • Se trezește des in timpul somnului
  • Este prea activ

Desigur e vai și amar sa ai un astfel de copil, DAR – ce ar fi să încetăm sa ne comparăm copiii cu exemplarele rare de copii “sfinți”? E greșit să raportăm conduita propriului copil la conduita copiilor dați drept exemplu în colectivitatea pe care o frecventează.

Exista un mini-test, la care parinții trebuie să raspundă cu “da” sau “nu”:

1.Copilul tău are mai puțin de 5 ani?

2.Copilul tău poate fi atras de o activitate, în care petrece cel puțin 15 minute?

3.Copilul tău doarme mai mult de 3 ore în timpul nopții, fară să se trezească?

4.Copilul tău are rabdare sa îti stea în brațe sau lânga tine mai mult de 15 minute?

5.Copilul tău este în stare să se hrănească singur, stând pe scaun sau la tine în brațe?

Daca ai răspuns cu DA la cel puțin 4 dintre întrebări, poți sa stai liniștită, nu ai decât un copil activ.

Eu cred că, indiferent de diagnosticul doctorului, copiii, pentru dezvoltarea lor corectă, au nevoie de un program sănatos de viață. Este greșită ipoteza că pentru un somn mai bun de noapte, trebuie să ne obosim bine copilul în timpul zilei. Un copil obosit, cu prea multe activități în decursul zilei, cu prea mult stat la televizor, PC, va adormi mai greu și va avea un somn zbuciumat.

Deasemenea prea multe schimbări în viața unui copil, duc la pierderea controlului asupra propriilor emoții. E recomandat să pregătim bine copilul pentru orice schimbare majoră care va urma. Aparent indiferent la cele din jur, copilului tău nu îi scapa nimic.

 Să fie ADHD rezultatul comportamentului neadecvat al părinților în raport cu el?

 Copiii, la general, se obișnuiesc foarte repede cu obiceiurile și ritualurile proprii familiei tale. Aceastea le oferă un sentiment de siguranță, stabilitate și confort. Prin urmare, este importantă aderarea lor la ele, de bună voie.

Mersul la somn la aceeași ora, fară televizor pornit, cu cititul unei povești înainte sau povestitul unei istorioare hazlii, îl va face să adoarmă fericit și mulțumit că vă are.

Statul la masă trebuie sa fie o regulă pentru toată familia. Mâncați cu toții odată, nu îl hraniți doar pe el-singur.

Nu obliga copilul sa doarmă în locuri diferite, încearcă sa planuiești ieșirile din casă la alte ore decât cele de odihnă. Dacă l-ai obișnuit să adoarmă în carucior, e bine să respecți acest obicei si să îl scoți la aer cand vine ora de somn, altfel copilul se va agita și va avea parte de un somn zbuciumat sau nici nu va adormi.

Dacă bebelușul tău doarme prost noaptea, poate e cazul să lași la o parte steriotipul că trebuie să se obișnuiască să doarmă singur și să îl iei in brațe, să îti simtă prezența.

E bine să se înceapă cu sarcini simple:să își adune jucăriile, să se spele pe mâini ca e gata masa. Daca îi vei spune ca nu va vedea mâncare pâna nu face ordine în cameră, garantez ca nu va face decât sa se înverșuneze.

Emoțiile negative agită copiii. Ceea ce văd- absorb ca un burete. Nu toți reproduc comportamentul părinților. Pentru unii rezultatul nu e decât frustrare, mânie și dorința de a-i face pe ceilalți sa simtă la fel.

Printr-o ideală coincidență a circumstanțelor, sunt mamă și simt pe proprie piele riscul de a greși în timpul educării copiilor. Indiferent de existența ADHD în familie sau în afara ei, sau de neexistența acestei afecțiuni, contează cum cladim legătura PARINTE-COPIL.adhd

Mai cred că gândurile se materializează și primim de la copilul nostru exact ceea ce îi oferim noi. Liniștea și încurajările spre a gândi pozitiv, ne vor face să ne bucurăm cât mai mult de rezultatul trecerii noastre prin viața, acest rezultat fiind propriii copii.

A FOST ODATA

Povestea ar putea incepe cu un copil cuminte, dar… 

10406828_694128877386416_7669900002815499875_n

…in cazul nostru, povestea incepe cu :
Au fost odata 2 copii si un asfalt curat…

11755758_694128947386409_4453837514026702355_n

…si i-au pus gand rau asfaltului…

11694822_694128980719739_589717434677136275_n


…Ea, cea care murdareste…
11200869_694129010719736_916149049585782817_n

…EL, cel care deseneaza…
1610974_694129044053066_547970155576213660_n
Au incercat sa faca o echipa…
10409588_694129077386396_4408288970361255132_n

…dar…ideea limpede din capul lui, era mazgalita de haosul din neideea ei…si…
1383771_694129110719726_4800536526257201559_n

…au hotarat sa munceasca separat.
10857856_694129140719723_4221792920966848112_n
 

EA mai incearca, dar…nu

 11705166_694129194053051_3610483500341807991_n
…EL munceste din greu…
20495_694129260719711_7521996952013520665_n
 
chiar munceste din greu…

 11742695_694129310719706_6674780488824679595_n
 
…Ea, dezmunceste…

 11745510_694129350719702_7370647939780665485_n
El are un soare…
11695857_694129410719696_521002496888453644_n 
EA are…ce are 😀
11174981_694129520719685_6653692850612676548_n
 

EL curat in continuare,

11222645_694129557386348_3844796372020588226_n
 
EA…..nici nu mai zic nimic :))))
10250164_694129610719676_6494748177536676999_n
 
A FOST ODATA UN SOARE! 🙂
11225391_694129430719694_8018138425160728494_n

Copilul care nu zambeste

„Copilul care nu zambeste”
Asa ii spun cei ce-l cunosc.
Mai simte inca al lor miros
Si inima inca-i tanjeste…
***********
Avea doar trei ani rasfatati.
Copil dorit, iubit, vioi,
Gusta in plin viata de Rai
Cu-ai lui parinti de griji uitati.

Vedea ades in jur ochi tristi,
Dar ii credea din alta lume.
Zilele lui earau doar bune.
I se pareau niste artisti.

Pana-n acea zi zbuciumata
Cand l-a trezit un zgomot surd.
Manat de-un sentiment absurd,
A dat peste o vaza sparta.

Iar dupa colt, intinsa jos –
Bunica, telefonu-n mana.
Credea ca-i un joc de rutina.
Radea, strigand-o zgomotos.

Dar… de ce buni nu raspunde?!  😦
„Gata, bunico, nu mai vreau!”…
Intr-un tarziu, ca dintr-un hau
Si-a revenit, nu stia unde-i.

L-a strans la piept, obraji udati
De-un plans de mama ce NU POATE,
DAR TREBUIE sa isi ingroape
Copiii, tocmai decedati.

Cine sa-l faca sa-nteleaga,
Ca e de azi copil orfan.
Nu mai e visul diafan
In care se scalda odata…
***********
Inca ii mai asteapta-n prag,
Chiar de-au trecut trei ani PREA lungi.
Nu plange, doar inalta rugi,
Pentru parintii lui cei dragi.

Copilul care nu zambeste…copilul care nu zambeste1

(bazata pe un caz real)

CAUT MUZĂ

CAUT MUZĂ ȘI NU GĂSESC, TOATE MUZELE SĂ APELEZE LA MINE!

Când nu ai ce face și dormi ziua, noapte vine ca un sfetnic să îți țină companie. Sfetnicul din noaptea asta sau e mut, sau vorbește altă limbă. Iar dorința mea năprasnică de a scrie, degeaba e… nu am muză! De aceea, dau anunț în toată țara (mă limitez la Romania, să fiu sigură că îmi va vorbi românește).

CAUT MUZĂ.

Cerințe:     Picioare scurte și minte lungă; limbaj explicit, fără înjurături; de preferat fără obligații. Disponibilitate 24/24

Ofer:          muncă de carte!

Garantez: ,,monomuzie,, (de la monogamie) și exclusivitate! Permanent.

Plata se va efectua în recunoștințe și foi tipărite.

Vă rog să distribuiți acest anunț!muza

P.S. Apropos, muză care ai plecat, ți-ai uitat copiii.

CONCLUZIE:  lipsa unei muze te face să nu înțelegi nici tu ce scrii, darămite cel ce citește…

lyric

Zgomotul pașilor absenți îmi spărgea timpanele,

tăcerea striga, liniștea nu se vroia plecată,

dar trecutul a trecut.

Azi, mă arunc în zbor,

zbor necunoscut,

cu frici de înălțime și furnicături în creștet,

dar vreau să zbor!

Tu devii tot mai mic,

mic ca nisipul spălat de mare.

Am un alt orizont,

soarele meu e altul,

mintea mea, ca un copil în fața ușilor deschise,

zborul mă liniștește.

Omida așteptării moare,

dând viață zborului.

Am învățat să zbor.

E ziua zborului meu.vis

ÎNJURA-MI-AI OCHELARII

CE TREBUIE SĂ SE ÎNTÂMPLE CA SĂ ÎȚI DAI SEAMA CĂ NU AI FOST DEMULT, SAU CHIAR DELOC, ÎNJURAT/Ă? Trebuie să te înjure cineva! ploaia

Ploua. Așa cum ploaia ne face mai grăbiți, și nu fugim de ea că e udă, ci că NE udă, am fost si eu dăunăzi un om care nu i-a lăsat stropii să cadă pe pământ. I-am adunat pe mine. În graba mea, nu am traversat pe unde era mai aproape, am căutat să traversez pe la trecere. M-am asigurat că e liber pe stânga, cel de pe dreapta oprise, și am pășit pe zebră. La al doilea pas, am auzit în stânga sunet de frâne arse și toate sudalmele lumii, traduse în română, adresate MIEEE:

,, Să te f.. în c.. de chioară ce ești! Să îți bagi ochelarii în p…., că degeaba îi ai! Nu vezi pe unde mergi, panarama dr…lui? Că de vin, te …,,(nu mai știu ce a zis)

Mi-am întors capul, să îi văd fața. Eram așa curioasă, cine poartă halal de gură… Mare necaz pentru cei ce o au acasă.  Era o tipă obișnuită, blondă, dar asta nu are nicio relevanță. Avea geamul lăsat, și ea ieșită pe jumătate spre mine. M-ar fi înghițit. Și cum să recunoască că a intrat ca avionul în sensul giratoriu și că habar nu avea ce se face când ai pieton pe trecere, nu avea cum, nu îi stătea în caracter. Trebuia să vadă lumea că e la volan, și că are buzele roșii. Era genul de om care nu e niciodata vinovat. Nu i-am zis nimic. Nu aveam timp, dar nici chef. Mi-am văzut de drum. Se va găsi om și pentru gura ei. 😉

Viața e frumoasă. Acum sunt si eu în rând cu lumea! 🙂

Ce mi-e „felație” ce mi-e „inflație”

În dimineața asta am râs. Am râs puțin, dar intens și cu poftă.

Obișnuiesc să ascult online, un post de radio rusesc. Astăzi, băieții au avut un invitat, o oarecare figură politică. Nu eram prea atentă la dialog, așa cum nu mă interesează politica, de nicio culoare. Dar! :)))))) Am ciulit imediat urechile, când am auzit un cuvânt ce nu își avea locul în discurs. Am zis că poate sunt eu … și mi s-a părut, dar au urmat reacțiile prezentatorilor, băieți miștocari 😀 , a urmat reacția invitatului, jenat peste culme. Da, în loc de inflație, a zis felație :)))))))))

Au băgat forțat o melodie, după aia încă una, și …..nu a mai fost chip de un dialog serios, începea unul să râdă și continuau cu toții.

Uite așa, dragii mei, un cuvânt ne la locul lui, poate strica o emisiune întreagă. Dar, măcar am râs, și sunt siginflatieură că au fost mulți ca mine. 🙂

Dar, am rămas cu întrebarea: în afară de asemănarea fonică, există vreo legătură între aceste 2 cuvinte?!?! 😀

Ridul :D

Eu sunt RIDUL, îmi pare bine!

Sunt un fel de sperietoare.

Banii se dau cu lopata

Să mă bage la răcoare.


Nu știu de ce fugi de mine,

Nu-ți fac rău și nu te doare.

Vin frumos și mă lipesc,

Ca o pată de culoare.


Nu-s deloc pretențios,

Poți fi chiar și-un pic mai grasă.

Mă pierd printre colăcei,

Sau unde-i blana mai deasă


La barbă m-am referit,

Nu la barba dumitale,

Cucoană neepilată!

Ci la cea de bărbat mare.


Și nu-mi pasă de ești blondă,

Sau ca fundul de ceaun.

Și pe față, și pe spate,

Și pe ,,cot,, pot să mă pun.


Eu sunt ridul, lungu-scurtu,

Lateral, diagonal,

Față, verso, îngust și lat

Adânc/superficial.


Îți dau adresa lu’ mama,

De vrei să mă contactezi.

Și vin și te fac frumoasă

Și zbârcită, AI SĂ VEZI! 😀ridul1

Pentru rezervări, sunați la mama!

LĂSTARII

Mă nasc din zbuciumul verii,

Să rătăcesc pașii prin lume,

Să caut liniștea serii.

O caut între vise,

În inimi răsădite pe alei,

În rânduri spuse/scrise.

În idei.

Amintiri concave

Se prefac plecate,

Dar le port în spate.

Pe drumul de sub TEI.

M-am născut din zbuciumul verii,

Să dau lăstari,

Să cânt, să fiu, să zbor, să cresc cu ei.

M-am născut, ca zbuciumul verii…

lastarii

Despre ceai, riscuri și beneficii

(Nu sunt o băutoare de cafea, prefer ceaiul. Asta mă face să prețuiesc ceaiul bun, pentru asta am scris acest articol, sper să fie de folos)

Ceaiul, ești sigur că știi ce bei?

Obișnuim să îl bem dimineața, înainte sau după masă, în timpul zilei, sau înainte de somn. Dar care sunt beneficiile acestui produs? Când și cum trebuie consumat? Ce alte informații ar trebui să cunoaștem?

Ceaiul este o băutură excelentă, are proprietăți de tonifiere și nu conține calorii.Ceaiul negru este bogat în uleiuri esențiale, minerale și antioxidanți, care protejează celula de radicalii liberi. Consumul moderat de ceai, are numeroase beneficii, printre care pierderea în greutate. Am pomenit ceva despre consumul moderat. Ce ar însemna aceasta și cât înseamnă exces? Sau care este deosebirea dintre ceaiul proaspăt pregătit din frunze și cel la pliculeț. Desigur ideal este să consumăm doar ceaiul din frunze, fie negru sau verde. Dar în situațiile când nu este posibil acest lucru, și când suntem nevoiți să recurgem la ceaiul din pliculețe, e bine să cunoaștem riscurile la care ne supunem. Ceaiul din plicuri poate să conțină ciuperci, care se dezvoltă și pe care le întroducem în organism odată cu consumul ceaiului. Un alt factor de risc este mucegaiul, întâlnit în pliculețele de ceai, care nu au fost depozitate corespunzător. Niciodată nu putem fi siguri nici de compoziția din plicuri, sau de procentul de ceai de acolo. De aceea este recomandat să fim atenți la toți acești factori, înainte să consumăm un ceai la plic.

Ceaiul poate deveni un drog. Cunoaștem cu toții că ceaiul negru conține cofeină, lucru care nu ne sperie și nici nu ar trebui, așa cum cantitatea de cofeină, pe lângă celelalte substanțe active, denotă nivelul calității ceaiului. Pe lângă cofeină, mai conține teofilină și alți alcaloizi psihoactivi. Datorită acestor substanțe, simțim acel val de putere și energie după ce consumăm ceai. Cu toate acestea, acele substanțe nu sunt deloc inofensive. Medicii ne avertizează că pot avea un impact negative asupra sistemului nervos. O persoană care consumă ceai în exces, adică mai mult de 3 căni pe zi, devine irascibilă, îi tremură membrele, are insomnie, palpitații, e predispusă la depresie și devine dependentă de această bautură.

Extrem de atenți ar trebui să fie părinții cu copii mici. Ceaiul este contraindicat copiilor în creștere, așa cum substanța activă numită Tanină, nu doar elimină metalele grele din organism, ce este un plus, dar și produce perturbări în asimilarea calciului și a fierului în organism. Aceasta ducând la anemii și probleme în formarea scheletului. Nici adulții nu ar trebui să consume această băutură după mese.

Ceaiul are și beneficii. Datorită substanțelor active în care este bogat, poate preveni cancerul, protejează vasele, elimină metalele grele din organism.

Un ceai bun trebuie să aibă o culoare clară, limpede, transparent, fără acea peliculă care se poate forma la suprafață. Cu un gust și miros nestrident, fără urme de prăjeală. Din această cauză se recomandă să evităm ceaiul granulat. Iar între ceaiul negru și cel verde, de preferat este cel verde, fiind mult mai bogat în substanțe antioxidante, care echilbrează efectele negative ale cofeinei.

,,VORBE CU TÂLC,, :D

– Mami, ce număr de post am avut când am venit pe lume?

– Despre ce post vorbești? Care număr?

-Numărul pe care îl primim când ne naștem! Ce nu înțelegi?

– Te referi cumva la data în care te naști?

– Daaa, la asta mă refeream!!! Ce greu mai înțelegi oamenii! Nu se poateee….

:))))))))))))))))))

După ce a aflat că la serbare va fi – Motanul Încălțat:

-Dar motanul e un leneș 😦

-Poate e mai leneș, dar isteț, nu ai văzut câte năzdrăvănii a făcut pentru stăpânul lui?

– Bine, da…… Dar cum sunt șoarecii la gust? Nu cred că o să îmi placă… 😦

(a doua zi, după ce au făcut repetiții)

-Mamiiii! Nu avem căpcăun la serbare, nu va fi nevoie să mănânc șoareci!!! 😀 Acum îmi place să fiu motanul încălțat! 😀

:)))))))))))))))))))))

…cu această ocazie am zis sa faceți și cunoștință, e șmecherașul din poză 🙂1084751_1068119546550205_1988092750_o

,,Dacă mă mai trimiți o dată cu asta mică în parc…..!” (destinele lor)

Era o zi frumoasă. Poate prima zi de plajă din acest sezon. O zi care te face să îți pui o pereche de bermude și sandale și să ieși. Nu contează unde mergi. Sau poate nu contează numai dacă nu stai la câteva minute de mare…El ar fi vrut să meargă la mare, azi are liber. A trecut week-end-ul stând cu familia, cu socrii, acum vrea o zi pentru el. Legătura dintre el și mare nu e un subiect despre care obișnuiește să vorbească, e scheletul lui din dulap. Și acolo va rămâne.

A început să se pregătească. Intenționa să o întrebe și pe Ala dacă vrea să meargă, dar intuia răspunsul. Sigur va rămâne cu Katy acasă. E prea mică să fie scoasă sub razele de soare. Soția lui abia născuse. Mai exact a trecut o lună întreagă de la acel moment, dar ce-i o lună pentru un copil? Așa știa el. În dulap nu a găsit haine de vară, habar nu avea unde erau împachetate. De la nașterea celei mici, nimic nu mai e cum era. Nici ordinea cu care se obișnuise, nici masa nu îl mai aștepta pusă, nici chipul iubitei lui nu îl mai întâmpină zâmbind. Totul s-a schimbat. Nu poate înțelege cum venirea pe lume a unui copil poate răsturna lumea în așa hal. Își iubește copilul, dar recunoaște că de foarte multe ori ar vrea să se întoarcă momentele când erau doar ei doi…

– Iubito, de unde îmi iau și eu ceva mai lejer, e destul de cald afara, aș merge la mare un pic. Tu nu vii?

– Hai măi pui, numai la mare nu îmi e gândul. Știi doar că nu am închis un ochi întreaga noapte. Eu intenționam să te rog să o scoți pe Katy în parc, poate așa reușesc să mă odihnesc. Măcar o oră.

– Să merg singur cu ea? Dar…

Nu a mai rămas singur cu ea niciodată, nu știe cum să se comporte în preajma ei, încă nu o cunoaște. Să o ducă în parc?! Era un moment în care îl încercau o mulțime de emoții. Era o frică ucigătoare, o rușine pe care încerca să o mascheze prin supărare, dar și o supărare că nu-și poate refuza soția, pentru că o iubește și îi înțelege situația. Adică, nu o înțelege, nu știe el nimic din toate astea, dar ar vrea… A renunțat cu greu la drumul lui spre mare, s-a dat bătut. A pus pe el pantalonii cu care a mers seara trecută la socri, a găsit și o cămașă bună să mai fie îmbrăcată o dată și a ieșit. Cea mică era deja în cărucior. A dat cu ochii de ea și așa a rămas, de parcă o vedea prima dată. Nu a dat nicio importanță la ce îi spunea Ala, ea îi tot repeta ce să facă în caz ca… și îl întreba dacă a înțeles, el dădea din cap, dar nu înțelegea nimic. Se simțea neputincios.

A traversat strada și la scurt timp a intrat în parc. S-a gândit să meargă spre lac, măcar aproape de lac. Mai întâi a auzit un scâncet, a mărit viteza sperând că îi va plăcea. Dar scâncetul s-a transformat în urlet. Na, că am ajuns! Primul gând a fost să îi dea lapte. Știa de undeva că nou născuții mănâncă mult, dar nu vroia lapte. Picăturile care au curs din biberon, acum erau ca o gargară în gâtul ei. Cum să-i spună să înghită? Era convins că nu se poate face înțeles. Dar de ce nu înceta să îi dea lapte? Continua să o facă, deși ar fi renunțat, dar totuși continua. Legăna căruciorul, îl legăna pană s-a prins la ideea ca o scutură prea tare. Trecea lumea pe lângă el, era prea multă lume în jur. De ce trec toți pe lângă el? De ce se uită? Era sigur că îl cred un tată nepriceput, că îl judecă. Poate stârnește mila. A început să transpire și să tremure de nervi. Nu mai suporta acel copil. Era sigur că nu mai poate suporta nici urletul nici…nimic! A intrat într-o rătăcire de moment. Era furios. A pus mâna pe telefon, să o sune pe Ala. Sunetul de apel întârzia sa se preschimbe în vocea ei. Nu răspundea. Nervii se urcau și mai mult la cap.A mai sunat-o o dată. A auzit :,,

– Alo, da, iubitule, s-a întâmplat ceva?

– E prima și ultima dată când mă trimiți singur cu ea, dacă se mai întâmplă o data….

– Dacă se mai întâmplă, ce faci?

A tăcut, nu a răspuns. Și-a dat seama cât de aiurea a sunat amenințarea. Și-a dat seama cât de penibil arată. E un prost, un prost neîndemânatic, care din orgoliu nu a recunoscut nimic până atunci. Își iubește soția. Își iubește copilul. Trebuie să învețe să fie parte din noua familie. Nu ele s-au izolat, el e cel care încă nu a intrat în viețile lor. Soția lui a devenit mamă, de aceea e altfel. Poate e timpul să devină și el tată.bebe1

Atunci, s-a aplecat și a luat-o în brațe pe Katy. A strâns-o la piept să o liniștească și… a simțit mirosul. A înțeles de ce plângea. A fost atât de simplu. A început să râdă. Doar acum a priceput sensul vorbelor, că  tată nu te naști, tată devii, NUMAI DACĂ VREI. Din acel moment, și pentru restul vieții, va rămâne recunoscător sorții, norocului, destinului, lui Dumnezeu, că a ieșit în acea zi în parc. A fost prima zi în care era tată, a fost prima întâlnire cu copilul lui. A fost începutul unui drum lung, din fericire, drum comun pentru trei inimi.

DELIR…

Colorez ecoul, să mă amăgească.

Pun un strop de rouă, să mă răcorească.

Urc în vârf de munte, să-mi arunc strigarea.

Împrumut lentile să străbată zarea.


Îmi forțez piciorul, pași mai largi să facă.

Îmi cert mâna slabă, tot ce prinde, scapă.

Bâjbâi prin oglindă, poate găsesc rostul.

Mi-a dat viața multe, dar nu mi-a spus costul…


Cer Cerului mâna, un deget nu-mi ajunge.

Străbat universul, ce prin vene-mi curge.

Herghelii de gânduri, rup gardul să scape.

Însetate-aleargă, n-au cum să se-adape.


Somn, vreau somn năprasnic. Să îmi găsesc visul.

Și în mers cuminte să pășească pulsul.

Să întrevăd iar zarea, ce-mi inundă fața.

Să mă-ntorc întreagă, să-mi continui viața.

Perle noi, VORBE CU TÂLC :D

-Christian, să te speli pe mâini și pe față, că ai adunat toți microbii de pe topogane!

-Nu, eu mă spăl doar pe mâini, că nu m-am dat cu fața pe niciun topogan!

:))))))))))))))))


-Ce ai făcut de  ai fost pedepsit și azi la grădi?

-M-a pedepsit doamna, pentru că am întrebat-o dacă vrea bomboane. După ce mi-a zis că vrea, i-am zis că îi dau după ce se termină :)))))))))) (râdea)

-Puiule, eu cred că nu pentru asta te-a pedepsit….

-Da, am făcut altceva, cu adevărat grav, dar am băgat-o pe asta cu bomboanele, ca să uiți tu ce m-ai întrebat la început…

:))))))))))))))))))

altele mai vechi, pe      https://innamanu.wordpress.com/poezii-si-perle/perlele-lui-christian/

NESFÂRȘITUL

Privesc în nersfârșit.

Cu-al meu condei, de-l am,

Încet gravez ce văz…

Fără a cauta la a mea hidrofobie, nu văd potop,

Nici foc din cer.

Văd mână omorâtă, de arma ce-a făcut-o.

Văd guri hulpave

Nu mai văd nori de ploaie, ci de noroi,

Iar rostul lumii, întins de ciori…

Văd semnele lugubre, dictate de-a lor viață,

Moartea fiindu-le o soră de ispravă

Nu o pedeapsă.

Da, prind mirosul nesfârșitului sfârșit,

Sau, sfârșitul nesfârșitului dorit…

SPIRITUL COMISARIATULUI  (relatare adevarata)

CONACUL  LUI ‘NEA  COSTICA

Ne uitam pe net la imagini cu diverse cladiri vechi si nepretuite din tara noastra. Nepretuite si la propriu, si la figurat.

Au inceput sa curga poze cu mai multe constructii deosebite: castele, vile uitate, sau doar ramasite din foste cladiri cu o oarecare semnificatie istorica. La un moment dat ne-am oprit la poza unui conac, proaspat renovat, dar fiind pastrate tendintele epocii in care a fost construit. Era cu adevarat frumos. Nu iti ajung cateva minute ca sa vezi tot ce este de vazut. Eu vorbeam ceva despre liniile arhitecturale, dar mi-am dat seama ca vorbesc singura. Tudor era furat de niste sentimente pe care eu nu le intelegeam. Era inmarmurit. Nu stiam daca pot sa dau mai departe sau sa astept pana spune ceva. Am asteptat. A deschis link-ul si, la ceva timp, a zis, dar a zis vorbind de unul singur :”da, el este, pffff…..”

Din descriere am vazut ca era o constructie din anii 1820-1822, aproximativ,al  unui arhitect renumit la acele vremuri. Cu adevarat era uimitoare constructia, dar stiam ca altceva il tinea priponit de imagine. Nu l-am intrebat, nu stiam daca e cazul, dar a inceput sa imi povesteasca singur. El povestea, iar eu ascultam inmarmurita, intunericul de peste geam intetea si mai mult groaza din mine :

Avea 22 de ani. Era un tanar care a fugit cat a fugit de armata, ca pana la urma sa fie gabjit. A fost mai greu la inceput, dar cu trecerea lunilor s-a obisnuit si chiar a inceput sa ii placa. Isi facu-se prieteni.

Era la mijlocul termenului, cand au aflat ca s-a dat ordin sa fie repartizati (el impreuna cu alti 4 colegi), in Divizia pentru Paza si Protectie, al unui Centru Militar de recrutare si informare, de pe langa un Comisariat din Bucuresti. Vestea a fost primita fara mari emotii, pana la urma, ce conteaza unde slujesti, slava Domnului ca nu era razboi. Dar…socoteala de acasa nu se potriveste cu cea de la targ.

Tudor, era un pasionat de constructii inca din copilarie. Din primele momente cum a ajuns  la Comisariat, atentia i-a fost atrasa de arhitectura cladirii. Era uimit de complexitatea  arhitecturala.

Era clar ca tipologia cladirii nu are nimic de a face cu destinatia actuala, era prea frumoasa chiar si asa darapanata cum era, i se simtea valoarea.

Nici acum nu poate reda senzatia care l-a incercat imediat cum a pasit in curtea conacului. Ceva amestecat intre frica, fascinatie si…perceptia prezentei altcuiva , sentiment pe care l-a alungat imediat. A dat vina pe imaginatie si fantezia lui bogata si a mers mai departe, neincetand sa se intrebe, oare cine e proprietarul, al cui a fost…?

Nu putea sa nu observe camerele in care nu se intra, culoarele care evident trebuiau sa duca undeva, dar erau infundate si multe alte lucruri care ii alimentau si mai mult convingerile ca acest conac are inca un stapan, unul care nici nu are de gand sa plece.

Placerea de a fi acolo, in acea cladire, il facea euforic. Totul pana in acea noapte.

Nu isi poate explica cum a adormit, nu avea voie sa doarma, era tura lui de patrulare, dar a adormit. A urmat un vis care numai a vis nu semana, putea sa jure ca tot ce se intampla este real. Era la fel in camera de odihna, cand a aparut o usa in perete, o usa intredeschisa. Din crapatura razbatea multa lumina, parca prea multa. Simtea ca e cineva acolo, curiozitatea l-a facut sa intre. In mijlocul camerei, care era un fel de living, era un domn. Insista sa il numeasca domn, asa cum era foarte elegant, chiar si in hainele lejere de casa. I-a ramas in minte halatul de pe el, dintr-o stofa foarte fina si scumpa, la fel si parul pieptanat pe spate. Era un domn ingrijt, carunt, cu ochi patrunzatori si inteligenti. S-a intors spre el, ne fiind deloc surprins. Tudor, ingrijorat de prezenta unei persoane straine, a intrat imediat in dialog:

-Cine sunteti, ce faceti aici? Nu aveti voie sa fiti pe acest teritoriu!

-Eu sunt Constantin, iar tu esti Tudor, asa este?

-Da, asa ma numesc, dar va rog sa imi explicati ce faceti aici!

Domnul a zambit si i-a raspuns:

-Eu aici locuiesc, sunt aici cu mult inainte ca sa veniti voi, dar puteti sa stati linistiti. Nu ma deranjeaza prezenta voastra, atat timp cat nu faceti nimic care sa ma supere.

Domnul s-a intors din nou spre geam si a plecat. “Plecat” e prea mult spus, mai exact s-a evaporat in lumina.

Tudor si-a revenit de la tipetele aproape injuraturi ale colegilor lui, care erau extrem de nemultumiti de ce a deschis si geamul si usa in plina noapte. Nu a stat sa le lamureasca despre ce i s-a intamplat si ca nu el a deschis geamul, nu avea cuvinte de risipit, trebuia sa pastreze starea care inca nu il parasise. Era vrajit, asa a ramas pana dimineata.

De cum s-a facut ziua, a mers la Psihologul Comisariatului, dar nu pentru consultatie. Stia bine ca doamna in cauza este mai veche pe acolo si vroia sa afle informatii despre stapanul cladirii. Trebuia sa afle daca este vre-o legatura intre el si ce i s-a intamplat noapta trecuta.

Doamna psiholog l-a privit pe sub sprancene si i-a spus ca il va vedea,cand va avea  ocazia sa urce in pod, in camera de arhiva.

Cum putea sa il multumeasca un astfel de raspuns? Dar nu si-a permis sa insiste, a crezut ca e doar o gluma neinspirata si a plecat.

Stia foarte bine ca cei nou veniti nu primesc ordine de a transporta dosare din arhiva, asa ca a fost nevoit sa lupte cumva sa-si stapaneasca dorinta de a ajunge sus.

Timpul trecea, “visul” lui devenea din ce in ce mai sters, a incetat sa ii dea atat de multa importanta, desi nu putea sa nu ia in cont intamplarile inexplicabile care il insoteau: luminile care ba se aprindeau ba se stingeau in camerele goale, unde nu avea cum sa fie cineva. Umbra care se plimba in jurul felinarului din fata parcarii, podeaua care scartiea noaptea si multe altele.

Intr-o buna zi, cineva din personalul Centrului Militar l-a rugat sa urce in arhiva, sa ii aduca niste dosare. A executat fara zaboveala. Intamplarea cu visul nu ii venea atunci in minte. A ajuns in pod. Erau 3 culoare. In capatul unuia dintre ele era arhiva. A intrat si cu ajutorul indicatiilor pe care le-a primit, a gasit usor dosarele. In partea stanga, in timp ce se indrepta spre iesire, a observat un tablou, era de statura unui om.

S-a uitat cateva moment la chipul domnului din tablou. Ceva il fascina si nu intelegea ce anume. Privirea barbatului l-a intepenit pentru cateva clipe,dar presat de timp, a iesit pe usa. In timp ce cobora scarile, se chinuia sa isi aminteasca unde a vazut acel barbat, ii parea extrem de familial chipul. Si… a avut o sclipire,a fost  ca un fulger ce l-a despicat. L-a trecut o transpiratie rece, i s-a facut extrem de frica, inima ii batea in piept si pulsul se simtea in tot corpul. Nu incapea indoiala. Barbatul din tablou era acel domn Constantin, care i-a venit in vis. Acum toate s-au sudat cum nu se poate mai bine. Acum a facut legatura intre toate intamplarile din ultima perioada si tot ce a simtit. Treptele i se pareau exagerat de multe, daca ar fi putut, ar fi zburat pana jos…

Celelalte luni au trecut neobisnuit de greu. Sentimentul ca cineva il insotea mereu, nu il lasa linistit.

Nu avea de ales decat sa accepte prezenta fapturii.

Cel mai greu era cand avea tura de noapte, cu patrulare pe holurile interioare si in exterior. Sentimentul fatidic  il scotea din minti. Datoria il facea sa mearga imediat in locul unde se auzeau pasi, in dreptul geamului unde se aprindea din senin lumina si care se stingea imediat cum ajungea, sa previna si sa inlature primejdia, atat doar ca nu era in puterea lui de a inlatura nimic din ce se petrecea.

Stia ca mai are de slujit, stia ca nu poate sa mearga treaba in acest tempou, nu vroia sa isi iasa din minti. S-a gandit la o solutie. Trebuia sa accepte prezenta entitatii, era obligat sa o perceapa ca pe un camarad, sau de ce nu, ca pe stapanul casei care ii gazduieste.

A inceput sa intre in dialog imaginar cu el, sa nu ii bage in seama jocurile cu lumina. Totul parca revenise la un normal tras de coada. Dar stia ca asa e cel mai bine.

Asta pana intr-o zi cand fosnetul si pasii ce ii auzea erau atat de puternici incat…nu a gasit curaj nici sa cheme unul dintre colegi, dar nici sa faca cale intoarsa pentru a ajunge in camera de odihna.  A descoperit de multa vreme un grilaj care era fixat destul de slab intr-un perete comun dintre coridorul de vest si camera lor. A decis, convins, ca trebuie sa  scoata grilajul si sa intre pe acolo. Nu mai putea sa se intoarca pe unde a venit, gandul ca va trece pe langa felinarul cu umbre il innebunea. A pus mana pe grilaj, l-a ridicat lejer, la priponit cu o bucata de bat, si s-a bagat pe jumatate. A vazut ca toti dormeau, a vrut sa se inalte un pic sa isi poata trage corpul inauntru. Avea si un sentiment de rusina fata de camarazi, i-ar fi placut sa intre neobservat… cand….batz!!! cade grilajul peste picoare. A vazut negru in fata ochilor, sangele i-a inundat fatza, a vrut sa tipe dar i-a iesit un suierat cu sonorul intererupt, a mai incercat o data si a reusit sa articuleze cateva cuvinte: nuuuu, nea Cooos-tiii-caaa, nuuuuu !!!

Acum, cand povesteste, rade in hohote, dar atunci (recunoaste) nu avea chef de veselie. Vai si amar de asa armata! 🙂conac bucuresti

cand am ceva de spus…