Arhive categorie: bărbații

De ce femeia altuia e mai dulce! (pildă)

Demult, tare demult, când Dumnezeu a creat lumea, a făcut şi 10 Adami. Unul lucra pământul, altul mergea la vânătoare, celălat pescuia şi tot aşa. Au trăit o vreme mulţumiţi şi în bună înţelegere, dar cu trecerea timpului erau tot mai abătuţi şi mai trişti, lipsea ceva! Au mers atunci la Tatăl lor Ceresc şi I-au vorbit:

-Tată, avem de toate, ne merge bine, dar ceva nu e cum trebuie. Suntem singuri, nu ne aşteaptă nimeni acasă, nu avem cu cine împărtăşi momentele frumoase…ne plictisim.

Atunci Dumnezeu le-a dat căte o bucata de lut şi le-a spus:

-Fiecare să îşi sculpteze câte o femeie, după chipul şi asemănarea lui, exact aşa cum îi place: mai slabă, mai cu forme, blondă, roşcată sau creaţă, înaltă sau scundă… Iar eu îi voi da viaţă.

După aceea Dumnezeu a scos o farfurioară cu bucăţi de zahăr:

-Să ia acum fiecare câte o singură bucată să i-o dea femeii lui, ca viaţa cu ea să fie mai dulce!

Au făcut cum li s-a poruncit.

Şi s-a înfuriat Dumnezeu!

-Între voi este unul mincinos! Erau 11 bucăţi de zahăr, cineva a dat femeii lui 2 bucăţi!

Atunci le-a luat înapoi femeile de le-a amestecat. Şi a dat fiecăruia, la nimereală, câte una.

De atunci 9 bărbaţi din 10 crede că femeia altuia e mai dulce, aşa cum posibil a mâncat mai mult zahăr, şi doar unul dintre ei ştie că toate femeile sunt la fel şi cea de lângă el merită să fie cea mai bună, OR, ZAHĂRUL CE LIPSEA, L-A MÂNCAT CHIAR EL!!!!!

646x404

pildă rusească, traducere – I.M. 10.07.16

Sfatul muribundei

„Greşeşti, Inna, greşeşti foarte mult! Vei ajunge şi vei regreta…şi e păcat!”

Era o zi însorită. Soare era şi în sufletul meu, ziua respectivă fiind una cu o realizare majoră pentru mine şi visul ajuns trăit. A venit seara  şi mi-am luat copila de la creşă, hotărând să zăbovim în parc, pe o bancă, la umbră, până se va lăsa soarele, ca mai apoi să putem merge la ,,potogane,, 😉 . Energia noastră pozitivă întorcea capete şi atrăgea priviri admirative.

Pe aleea de vis-a-vis a oprit o doamnă, trecută de a 2 a tinereţe, cu privirea fixată spre noi. Ne-a urmarit zbenguiala şi conversaţiile în jur de câteva minute, după care s-a apropiat. Ne-a cerut permisiunea să se aşeze, cu un zâmbet larg şi o insistenţă plăcută. S-a legat imediat un dialog, şi eu dar şi ea fiind firi destul de sociabile. Am vorbit despre orice, mai putin lucrurile intime, despre care evit să povestesc, nu din discretie, mai mult poate din oboseala de a fi percepută drept victima vieţii. Am aflat că e bolnavă, din spusele ei ,,foarte bolnavă,, însă atunci nu am dat mare importanţă acestui fapt, ştiind tendinţa bătrânilor de a exagera în privinţa bolilor, pentru un plus de atenţie. Am mai vorbit mult, iar când răbdarea micuţei mele a ajuns la limită, am hotărât să pornim spre parcul de joacă, Spre mirarea mea, doamna de lângă noi, s-a oferit să ne însoţească. Nu mă aşteptam. Am privit-o în ochi, simţind cum mă trăsneşte un val de tristeţe pentru acel suflet, I-AM SIMŢIT SINGURĂTATEA, care a ajuns să o doară. Mi-am lăsat mâna pe umărul ei, rugând-o să meargă şi am asigurat-o că suntem bucuroase de compania ei. În timp ce ne deplasam, curioasă de emoţiile neobişnuite pe care tocmai ce le trăisem, am studiat-o îndeaproape.

Era o femeie mai mult decât îngrijită. Părul sănătos, tuns pănă la umăr, cădea drept de sub pălăria cu margini late. Ochi albaştri cu gene lungi, buze roz şi o aluniţă pe obrazul stâng. Am tras atunci conluzia că a fost foarte frumoasă în tinereţe. Totuşi tristă.

Am făcut schimb de numere de telefon, rugându-mă să o invit şi altă dată cu noi la plimbare, dacă nu ne deranjează. Ceva m-a făcut să nu o uit nicio clipă. Am sunat-o a doua zi. Mi-a răspuns o voce încântată şi nerăbdătoare să ne vadă. Am petrecut împreună şi acea seară. Atunci am aflat că nu e de aici ci din capitală, că are o fiică plecată şi o sună tare rar, a rămas fără soţ la puţini ani după căsătorie fără să îşi refacă viaţa, că a venit la Constanţa pentru o lună, doua, trei…sau cât o mai avea de trăit… La început nu am înţeles, după aia doar. Mi-a spus că are cancer!… I-a afectat deja organele, având disfuncţii severe la majoritatea. A obosit de cure şi …a hotărât să trăiască aşa cum simte, acel timp ce îl mai are.

Am rămas fără cuvinte o perioadă, doar o priveam. Îmi venea să o iau în braţe şi să îi dau din puterea mea, dar mă temeam că voi începe să plâng. M-am stăpânit din greu… Am tăcut mult. M-am întristat. Gândeam şi îmi dădeam seama că e cu siguranţă nemaipomenit de dificil să îţi numeri zilele, dar să fii nevoită să le şi trăieşti pe cele din urmă, care urmează să fie tare grele, e …cumplit!

M-a întrebat despre mine şi nu am mai avut mari reţineri. I-am povestit viaţa mea, totuşi încercam să păstrez note pozitive şi optimiste. Nu avea nevoie de încă o dramă. Când a aflat că sunt singură şi că aşa am hotărât să rămân, m-a luat de mână, m-a privit în ochi şi a spus: „Inna, greşeşti foarte mult, va veni ziua când vei regreta amarnic şi e păcat. Te-am urmărit, Inna, te-am urmărit suficient să văd cum eşti. Dumnezeu ţi-a dat deja tot ce îşi poate dori o femeie, ţi-a rămas doar să împarţi cu cineva în care să crezi şi să te bucuri de fericire! Inna, nu te îngropa de vie. Copiii vor pleca, căci asta fac copiii, pleaca, iar tu îţi vei închina ultimii ani din viaţă în singurătate. Nimic nu e mai greu de dus decât singurătatea în care încep să te sugrume tabieturile, de nu te suporţi nici pe tine însăţi”.3138321

Ne-am văzut şi aseară, am mers pe faleză, căci ştiam că îşi doreşte mult. Ne-am întâlnit şi în seara asta la o îngheţată şi o plimbare în parc. Ne vom vedea şi mâine, doar să dea Dumnezeu să ajungem cu bine!

Reflectez mult la ce mi-a spus. Ştiu că au fost nu doar vorbe. Ea e exemplul viu a unei tinereţi închinate singurătăţii. Mi-a deschis sufletul şi mi-a sădit experienţa ei, poate, poate o voi folosi pentru a nu-i repeta greşeala. Domnul ştie de ce ne-a fost dat să ne întâlnim, eu ştiu doar că vreau să ofer acestui suflet ceea ce pot şi ceea de ce are nevoie cel mai mult acum, TIMPUL meu.

Doamne ajută să fie cum ştie EL că e mai bine!

Scrisoarea-nchipuita, intre ieri si maine

Priveste-ma si taci!
Decat cuvinte coapte, vanilate,
Prefer la mic dejun – ecou inchipuit!
La pranz o scuza ce ti-o nasc,
Sa fii mai maine decat ieri…
Si-o ALTA ZI la cina.
Iar seara…
Lasa-ma sa imi scald corpul
In siguranta mea
Ca reusesc sa iti imbrac tacerea
In ce vreau eu!
……………………..
Dar…nu! Nu vrei…?
DE CE SA MINTI?
De ce TE minti?
Hai, urmareste-mi glasul si uitarea
Si goliciunea vorbelor absente.
Iar porumbelul ce purta rabdarea
Se plimba fara pene.
Cumpara-ti altul!

I. M. 19 dec. 2015 

Tradat

In aplauzele genelor de vis-a-vis, te ridici si pleci. Cuvintele ei iti rasuna repetat in cap, transformandu-te intr-un ghem de reflexe. Viata s-a oprit!Te simti invins si cusut in piept cu ata sangeranda, dar alegi sa o lasi libera, in cadere sau cum o vrea. Nu te intereseaza ce va fi maine, va fi cu el sau singura. Nimic din toate astea nu mai conteaza. Pacea intre voi nu are viata decat la distanta. Pleci. Coarda ce va lega candva e acum funie de intins rufe.

Ti-ai adunat cate ceva de prin casa si cauti usa. Iesi. Privesti in spate si iti rogi sufletul sa te urmeze, dar il vezi ranjind tradator. Mai ramane acolo unde isi aflase linistea si te lasa complet singur sa infrunti povara noptii si a pieptului sfasiat de durere. Inca nu stii cum vei reusi sa fii fara ea, nu ai habar cum vei respira aer nedublat cu parfumul ei ce il simteai pana in crestet. Te agati de sperante. Iti compui iesiri din labirint si scheme de bataie, stiind ca te vei bate cu tine insuti. Oare cum va fi? Cu cine sa vorbesti? Pe cine sa suni la ora asta? Traiesti o singuratate pe care nu o suporti. Esti chiar singur…Rogi Cerul sa te lase un pic la butoane. Daca ai putea sa pui capat la tot sau macar o pauza

Ai obosit de intuneric, si mai e atat de mult pana dimineata…

08.05.16 I.M

Mânia unei femei singure

-Femeie, de ce eşti singură?

-Păi, cu cine să fiu!?

-Eşti frumoasă, eşti tânără, iubeşte şi lasă-te iubită!

-Nu am pe cine…

-E imposibil! Cu siguranţă roiesc bărbaţii în jurul tău, iubeşte unul dintre ei!

-Unul dintre ei zici… ? Oare pot porunci inimii? Crede-mă, nimic nu e mai pustiitor decât o inimă fără dor. Nimic nu e mai greu decât singurătatea şi lipsa unei mâini care să îţi mângâie obrazul. Dar, totodată, nimic mai urât şi mai scârnav decât cuvântul mincinos, or inima mea nu le mai suportă. Mai bine singură!

-Dar nu sunt toţi la fel! Nu toţi mint.

-Da, nu toţi mint. Dar nu toţi roiesc în jurul meu. Şi, poate nenorocul mă face să mă transform în pradă, mai apoi marfă, după aia farfurie si saltea. Şi oricât de nemincinos era iniţial, vine vremea când începe să le toarne, pentru a păstra aparenţele cu care m-a cucerit. Toarnă şi toarnă, nu se mai opreşte. Eu mă lepăd de minciuni, lepădându-mă de el. Şi iar singură. Şi îmi pare atât de dulce singurătatea, atât de odihnitoare… Până înţeleg că nu e chiar aşa şi plâng, plâng în mine, să nu afle nimeni, căci e ruşine să plângi din nevoia unui bărbat alături. Ce femeie e aia ce caută un bărbat!? E ruşine!

-Nu este adevărat! Cine ţi-a spus că iubirea-i ruşinoasă?

-Educaţia pe care am primit-o. Şi interiorul meu care mă ceartă că nu e aşa cum trebuie. Vreau ceva sănătos, fără  să închid ochii la vitaminizările lui din exterior, sau dorinţa de a perfuza pe una şi pe alta. Am obosit să fiu eu cea ce pictez inimi din nou şi din nou, iar el zăvoare şi zâmbete meschine. Mai bine singură!

-Acum, că te privesc, nu pot spune că îţi e bine… Nu îţi e bine deloc!

-Nu îmi este, dar…e ruşine să plâng…

iubirea

Adam, din coasta Evei

Îmi rezerv dreptul de a fi subiectivă!

Am venit pe lume înecată deja în paradigma cu Adam şi Eva. Mi-am ţinut capul plecat să nu îl depăşesc pe comicul şi, în acelaşi timp, tandrul şi grijuliul personaj bărbătesc, care ma însoţea imaginar. L-am lipit din pildele scrise, din visele cu prinţul care areadam Eva de toate şi îi lipseşte doar o tânără prinţesă, pentru o fericire deplină. Am învăţat că femeia e o coastă a bărbatului!!  Nu mă incomoda. Nu era prea sexi, dar îmi convenea că e el cel puternic şi vin eu ca o completare, împreună să formăm un întreg.

După ce am crescut, după ce personajul imaginar a rămas doar o machetă, am ajuns la ferma convingere că bărbatului chiar îi lipseşte ceva, dar nu înţeleg ce. Şi, nu, nu eu îi lipsesc, şi nici tu, draga mea care citeşti aici, nu! Bărbatul e în lipsa de la facere, iar femeia nu poate acoperi lipsa. Bine, uneori ajung să cred că Adam a fost lipsit de mai multe coaste 😉 , dacă înţelegeţi la ce fac referire, de aici nevoia poligamă a multora. Dar e doar un gând născut din supărarea mea de femeie fidelă, flămândă de reciprocitate.adam si eva

Să revenim. Vorbeam despre coasta cuiva, care a devenit un om şi despre omul care a cedat o coastă pentru acest scop. Fac un îndemn la concentrare. Fiţi atenţi! Dacă Adam a fost lipsit de o coastă, iar coasta lui a devenit o femeie întreagă cum e Eva, cine a rămas ciobit? Cine e întreg şi cine e cu lipsă? Nu scrie nicăieri că coasta cedata a crescut la loc. Iar actualitatea întăreşte spusele mele.

…DOAR DACĂ NU E ADAM DIN COASTA EVEI…

 

,,Dacă mă mai trimiți o dată cu asta mică în parc…..!” (destinele lor)

Era o zi frumoasă. Poate prima zi de plajă din acest sezon. O zi care te face să îți pui o pereche de bermude și sandale și să ieși. Nu contează unde mergi. Sau poate nu contează numai dacă nu stai la câteva minute de mare…El ar fi vrut să meargă la mare, azi are liber. A trecut week-end-ul stând cu familia, cu socrii, acum vrea o zi pentru el. Legătura dintre el și mare nu e un subiect despre care obișnuiește să vorbească, e scheletul lui din dulap. Și acolo va rămâne.

A început să se pregătească. Intenționa să o întrebe și pe Ala dacă vrea să meargă, dar intuia răspunsul. Sigur va rămâne cu Katy acasă. E prea mică să fie scoasă sub razele de soare. Soția lui abia născuse. Mai exact a trecut o lună întreagă de la acel moment, dar ce-i o lună pentru un copil? Așa știa el. În dulap nu a găsit haine de vară, habar nu avea unde erau împachetate. De la nașterea celei mici, nimic nu mai e cum era. Nici ordinea cu care se obișnuise, nici masa nu îl mai aștepta pusă, nici chipul iubitei lui nu îl mai întâmpină zâmbind. Totul s-a schimbat. Nu poate înțelege cum venirea pe lume a unui copil poate răsturna lumea în așa hal. Își iubește copilul, dar recunoaște că de foarte multe ori ar vrea să se întoarcă momentele când erau doar ei doi…

– Iubito, de unde îmi iau și eu ceva mai lejer, e destul de cald afara, aș merge la mare un pic. Tu nu vii?

– Hai măi pui, numai la mare nu îmi e gândul. Știi doar că nu am închis un ochi întreaga noapte. Eu intenționam să te rog să o scoți pe Katy în parc, poate așa reușesc să mă odihnesc. Măcar o oră.

– Să merg singur cu ea? Dar…

Nu a mai rămas singur cu ea niciodată, nu știe cum să se comporte în preajma ei, încă nu o cunoaște. Să o ducă în parc?! Era un moment în care îl încercau o mulțime de emoții. Era o frică ucigătoare, o rușine pe care încerca să o mascheze prin supărare, dar și o supărare că nu-și poate refuza soția, pentru că o iubește și îi înțelege situația. Adică, nu o înțelege, nu știe el nimic din toate astea, dar ar vrea… A renunțat cu greu la drumul lui spre mare, s-a dat bătut. A pus pe el pantalonii cu care a mers seara trecută la socri, a găsit și o cămașă bună să mai fie îmbrăcată o dată și a ieșit. Cea mică era deja în cărucior. A dat cu ochii de ea și așa a rămas, de parcă o vedea prima dată. Nu a dat nicio importanță la ce îi spunea Ala, ea îi tot repeta ce să facă în caz ca… și îl întreba dacă a înțeles, el dădea din cap, dar nu înțelegea nimic. Se simțea neputincios.

A traversat strada și la scurt timp a intrat în parc. S-a gândit să meargă spre lac, măcar aproape de lac. Mai întâi a auzit un scâncet, a mărit viteza sperând că îi va plăcea. Dar scâncetul s-a transformat în urlet. Na, că am ajuns! Primul gând a fost să îi dea lapte. Știa de undeva că nou născuții mănâncă mult, dar nu vroia lapte. Picăturile care au curs din biberon, acum erau ca o gargară în gâtul ei. Cum să-i spună să înghită? Era convins că nu se poate face înțeles. Dar de ce nu înceta să îi dea lapte? Continua să o facă, deși ar fi renunțat, dar totuși continua. Legăna căruciorul, îl legăna pană s-a prins la ideea ca o scutură prea tare. Trecea lumea pe lângă el, era prea multă lume în jur. De ce trec toți pe lângă el? De ce se uită? Era sigur că îl cred un tată nepriceput, că îl judecă. Poate stârnește mila. A început să transpire și să tremure de nervi. Nu mai suporta acel copil. Era sigur că nu mai poate suporta nici urletul nici…nimic! A intrat într-o rătăcire de moment. Era furios. A pus mâna pe telefon, să o sune pe Ala. Sunetul de apel întârzia sa se preschimbe în vocea ei. Nu răspundea. Nervii se urcau și mai mult la cap.A mai sunat-o o dată. A auzit :,,

– Alo, da, iubitule, s-a întâmplat ceva?

– E prima și ultima dată când mă trimiți singur cu ea, dacă se mai întâmplă o data….

– Dacă se mai întâmplă, ce faci?

A tăcut, nu a răspuns. Și-a dat seama cât de aiurea a sunat amenințarea. Și-a dat seama cât de penibil arată. E un prost, un prost neîndemânatic, care din orgoliu nu a recunoscut nimic până atunci. Își iubește soția. Își iubește copilul. Trebuie să învețe să fie parte din noua familie. Nu ele s-au izolat, el e cel care încă nu a intrat în viețile lor. Soția lui a devenit mamă, de aceea e altfel. Poate e timpul să devină și el tată.bebe1

Atunci, s-a aplecat și a luat-o în brațe pe Katy. A strâns-o la piept să o liniștească și… a simțit mirosul. A înțeles de ce plângea. A fost atât de simplu. A început să râdă. Doar acum a priceput sensul vorbelor, că  tată nu te naști, tată devii, NUMAI DACĂ VREI. Din acel moment, și pentru restul vieții, va rămâne recunoscător sorții, norocului, destinului, lui Dumnezeu, că a ieșit în acea zi în parc. A fost prima zi în care era tată, a fost prima întâlnire cu copilul lui. A fost începutul unui drum lung, din fericire, drum comun pentru trei inimi.

PORCUL DE LA OFTALMOLOGIE

Să mă ierte porcul!

Mi-a rupt Alexandra ochelarii. Fără ochelari sunt varză. Așa că, mi-am opintit sărăcia în spate și am pornit la cutreierat cabinetele cu ochelari în geam. Am zis să fac un pic de spionaj mai întâi, să văd ce s-a mai schimbat în ultimii ani, de când nu le-am trecut pragul. Nu s-a schimbat nimic, aproape…doar prețurile. Ba, încă ceva!!! În cabinetul la care aveam fișă de ceva ani (căci cu el am început), însăși măria sa proprietarul încasă banii și organiza programările! A coborât Dumnezeu din cer, sau a simțit că îi scapă banii de sub control?

Am stat evident la coadă, așa cum nu aveam programare. M-am gândit eu, cu mintea mea cuminte, că îmi fac consultația, care cică e gratis, și văd eu ce ochelari cu ce lentile îmi comand. Dar, degeaba ai mintea cuminte, dacă nu ai punga sătulă! Vorba aia: ,,socoteala de acasă…puncte-puncte,, Mi-a venit rândul. Am intrat, am luat loc în fotoliul comod. Am văzut căsuța, am văzut beculețul, mi s-a suflat în ochi, mi s-a pus bicicleta pe nas (cunoscătorii știu la ce mă refer) și s-a purces la scrierea rețetei. Dar nu doar rețeta pentru ochelari, ci și o rețetă pentru picături, că am ochiul uscat. Pe care să le iau de la farmacia de vis a vis ,,că sunt mai bune, și voi avea și reducere,,. Aici tre să adaug un chițibuș, toți, dar absolut toți cei care au fost înaintea mea, sufereau și ei de ochi uscat. Ca să vezi! Suntem un popor cu ochi uscați și creier lipsă… M-a chemat și la control repetat, IA-UZI! Să-mi dea lacrimi artificiale! Așa îmi trebuie, dacă pe cele naturale le-am irosit deja. :/ Am dat afirmativ din cap, știind deja că nu voi veni la niciun alt control.

Am mers la tejghea. Aici m-am reîntâlnit cu porcul (da, am uitat să fac prezentarea cuvenită a personajului principal, excluzându-mă pe mine, însăși MARIA SA m-a deservit). Care la început nu mi se păru porc. Parcă aducea un pic a om, dar aparențele înșeală. A începu atacul, sau sugerea banilor. Să nu vă sperie cuvântul, nu are tentă pornografică, nu îmi arde…

Nu prea l-a interesat ce ramă caut, a început cu cele de 400 roni, spunându-mi că tre să iau în calcul că vrea să mă încurajeze și nu mi-a propus încă cele mai bune rame pe care le au. A dus mâna să îmi arate, dar nu m-am uitat. Deja începeam să fierb, și vroiam să priceapă. Am zâmbit totuși și l-am rugat să îmi arate ceva mai omenesc, că nu am de gând să fac învestiții. A venit în partea opusă, la ochelarii din plastic. A scos prima pereche, sucindu-i și privindu-i cu dispreț, povestind cu silă că nu sunt dintr-un material performant, că nu se îndoaie, că se rup ușor, că trali-vali… Îmi venea să ies. M-am stăpânit. L-am ascultat. L-am privit și i-am spus că au o varietate largă și vreau să mă hotărăsc., intenționând să plec. M-am simțit luată de mânecă, cu toate că nu m-a atins. A început să turuie, să îmi facă calculul la niște rame de 365 roni, care crede el că o să îmi vină bine, plus lentilele cu toate cele nu știu câte straturi (nu am reținut căci prea era ca o poezie tot ce mi-a spus, prea repede și fără lipici pentru urechi) că ochiul meu, care e atât de sensibil la lumină (aici și doctorul la consultație a picurat pe creier câteva picături de convingere, că am ochi foarte sensibili la lumină) și nu sunt bune lentilele simple, îmi trebuie din cele fotocromatice, și cu strat antireflex, pentru lumina albastră, că mă costă manopera, că mă costă consultația…….!!!!!!!!! Hop hop hop, Care consultație? zic eu, nu e gratis consultația? Îl înțeleg că a intrat în fibrilațiile număratului, dar, stai băiatu! A dus privirea într-o parte, că dacă nu iau lentilele de 400 lei, va trebui să plătesc consultația. Ha?! Posibil par mai mititică, dar nu sunt. Mama voastră de bădărani! Aici nu am mai putut. Plănuisem să ies frumos, după ce îl ascult, dar da-o în colo de amabilitate! I-am plătit consultația, căci am fost consultată, și am plecat trosnind și fulgerând. Băi, ăștia-s chiar nesimțiți?! În total, trebuia să las în jur de 700 roni. Păi nu s-a întâlnit hoțu cu prostu, mama voastră…porcul

Și așa, am zis să mă liniștesc, până data viitoare, la un alt cabinet cu ochelari în geam, poate va fi ziua porților închise la gradina zoo, și nu voi da iar peste animale. PUNCT

Am

CEARTA VECINILOR DE BLOC – povestire comico-dramatico-reală

Ce, nu e bine să trag cu urechea? Păi am tras și cu ochiul… 😀

Vecin ca al meu nu mai are nimeni, decât eu și…un sfert din Constanța. Când deschide gura, își face auzită prezența de la Cireșica la Brotăcei. Mi-a fost greu să mă acomodez la început, dar acum e parte din decor, și el, dar și câinele. Câine mare și fioros, cu timpul am ajuns să-l salut :,,ce mai faci câine?,, După care îl și mângâi pe cap, mai mult de ochii lumii. Să fac impresie de om puternic, în stare să domine o așa namilă, în realitate îmi mușc buzele de frică când îl văd. Dar, să nu ne abatem de la minunatul vecin, prezența căruia, mereu, îmi provoacă un chef de…RÂS :)))

E un nene trecut de 60 de ani, nu gras, dar dă senzația de rotund, din cauza gâtului lipsă. În rest om ca oricare, puțin albastru de la alcoolul pe care îl consumă, dar stăpân pe el. Cu alte cuvinte, unul obișnuit, dacă e să nu luam în trambitoiulcalcul VOCEA. Oameni buni, nu am mai auzit o așa voce. Zici că umblă cu boxele după el, vai de capul meu.  Vecinele ii zic NEBUNUL :))), căci ghinionul lor, are apartament la parter, cu geamurile spre curte. Și e mereu prezent la geam. Vede tot, aude tot, comentează tot :))

Într-o dimineață, puneam ceva la uscat și am scos capul afară, să văd cum e vremea. ,,Trâmbițoiu,, era și el la geam, striga la un trecător: ,,ce faci bre? treci pe la mine!,, Omul, mai ducea și plase cu cumpărături, se întoarce din drum, se apropie de geamul lui și îl întreabă ce vrea, asta îi răspunde: ,,vino să-ți dau m…ie … ha ha ha,, Săracul a plecat, scuipând și pomenind-o pe bunica (,,mama măsii de nebun care ești,). Na, a făcut și el o glumă…. 

Seara trecută, după ce s-a lăsat liniștea, îi aud vocea, în duet cu o alta de femeie. El se apară, ea îl certa. El – cel atacat, ea – cea care atacă. M-am mirat, știindu-l atât de buclucaș, îmi imaginam că e mai violent, dar nu era. Ea țipa că a dat banii pe ceva prostii, el îi spunea:,, iar zici tâmpenii,,. Ea țipa, el în eschivă, ea țipă, el…tace, ea țipă, el……………………………………………… …………………. …………….. …………………………………………………………………………………………el începe să cânte ,,TRAAAAAAA  LAAA LAAAAAA; TRAAAAA LAAAA LAAAAA; TRAAAAAA  LAAAA LAAAA, tare cât îl țineau plămânii :)))))))))) Geamul era deschis, draperiile strânse. Am avut parte de o secvență de teatru natural ca mama. Evident, mult iubita lui nevastă, nu a avut decât să se retragă păgubașă. Cine să îl cunoască mai bine decât ea?! La bine și la greu, până la moarte.  (pană la moartea cui?)

p.s. acum scriu și îi aud vocea, voce care mă inspiră :))) Nu am încotro, dacă nu e acasă să îl aud din fața blocului, atunci e la fi-su, care stă la parterul blocului în care stau eu, și îl aud din spate. E prezent peste tot, mai ceva ca vocea conștiinței.

p.s. 2 de Paște au pus masa afară, au avut oaspeți, cu aceleași calități vocale. Au ajuns la niște dezbateri în privința lui Traian și Decebal. Toate blocurile din preajmă au asistat, în grup și fără voia lor,  la prelegeri de istorie. Dar despre asta, alta dată. 🙂

,,RĂSPUND PROVOCĂRII,, sau ,,BĂRBATUL PERFECT,,

barbatul perfectPERFECȚIUNEA sună aproape perfect, dacă e să nu bag de seamă la forma deloc conturată a acestui fenomen imaginar.

Am citit, acum câteva zile, un articol al unui prieten,blogger,  https://arcticass.wordpress.com/2015/04/04/femeia-perfecta/  , care a scris foarte frumos despre femeia perfectă, (auto)provocându-mă la un articol despre perfecțiunea masculină. Mi-a fost ușor să promit, dar mai greu să scriu. Nu sunt de vină pastiluțele pe care le iau pentru rinita alergică care m-a atacat fără milă și despre care se spune că pot încetini mersul creierului nu știu care.  Mai degrabă e conștientizarea faptului că, în mintea mea, nu există o imagine a bărbatului perfect. E de bine sau nu?! :O

Cum ar trebui să fie un bărbat perfect?

1. Perfect e cel care nu te scoate niciodată din sărite, sau cel ce te scoate ?

Multe dintre noi, femeile, ne cam săturam de bine, ni se urcă la cap, începând să căutam bătaie dacă suntem nebătute, să căutăm ceartă dacă suntem necertate, să căutam defecte dacă nu ni se caută. Deci, un bărbat care știe să te provoace la o mică încolțire, are un +

2. Perfect este cel care se uită la altele sau cel care nu se uită?

Eu nu suport bărbații care dau cu capul în stâlpul de telegraf, uitându-se după altele cu  părți bombate, în timp ce merg la braț cu iubita/soția/prietena. Consider că …bine, treacă de la mine…se pot uită, discret, fără să întoarcă capul. Altfel nu primesc +

3. Perfect este cel ce arată de nota 10, sau mai puțin contează exteriorul?

Personal sunt enervată la culme de cel care îmi consumă produsele cosmetice, dar mai bine așa decât să emane 7 izuri și 1 miros. Ideal ar fi o păstrare a părții bărbătești. Nici maimuță, dar nici spân.

ce să mai… astea toate sunt lucruri lumești, iar eu nu mă simt lumească…

O iau altfel. Am un sentiment că am început cu stângul. Poate nu îmi doresc lângă mine un bărbat perfect, de asta nu știu ce să scriu…. Vreau un om, care să mă înțeleagă. Să mă privească și să știe ce vreau și când să se oprească. Un om care să știe să se facă iertat și să ierte la rându-i. Un om în care să poți avea încredere. Un om care să te facă să trăiești ,,siguranța,,. Unul care să îți permită să înflorești, fără să îi fie frică să rămână în umbră. Un om calm și totodată impunător. Unul lângă care vei fi frumoasă oricând, și cu machiaj și fără. Unul în stare să îți dea iubire cu porția, ca să ajungă pentru toată viața. Un om cu urechi și pentru tine, cu ochi doar pentru tine și cu suflet pentru tot universul.

Nu vreau lângă mine un bărbat perfect, vreau lângă mine UN BĂRBAT!