povestile lor

POVESTEA ELENEI

Cerul era cenusiu, dar inca nu se inoptase. Elena mergea repede, inghetase. A nu stiu cata oara trebuia sa iasa din casa cu ce avea pe ea, se grabea sa nu fie iar batuta ca a intarziat. Asa se intampla mereu, mai ales cand se termina bautura in casa. Rusinea ei de copil curat nu ii mai permitea sa cumpere de baut pentru ai ei, asa ca se imprietenise cu un golanel, pe care il ruga sa o faca pentru ea, in schimbul la restul de banuti…
Avea in plasa ce i-a cerut mama ei si era din nou in prag. Se auzeau certurile nelipsite.Vocea beata a mamei, replicile concubinului ei si plansetul fratilor mai mici. Daca ar fi avut de ales, nu s-ar mai fi intors niciodata acolo. Dar nu era decat un copil, trebuia sa mai astepte. A asteptat.

A dus o copilarie grea. Era cel mai mare copil, in urma ei mai veneau inca cinci. Avea in sarcina sa ii creasca pe ceilalti, desi ea insasi pe atunci era un copil. Fratii continuau sa apara, asa ca intr-o buna zi a hotarat sa fuga. A fugit cu acel baiat, care ii propunea mereu sa mearga cu el, baiatul care facea cumparaturile pentru ea. Atat doar ca visele ei despre o familie fericita aratau altfel decat ce avea sa urmeze.
Urma sa inceapa calvarul vietii ei. Golanelul nu a putut sa creasca decat un golan. Nu avea un serviciu, nici nu simtea nevoia sa aiba. Nu avea o locuinta, statea intr-o magazie, la un colt de strada. Se imbata, o batea, se trezea a doua zi si o implora sa il ierte. Bea din nou sa isi revina si totul o lua de la capat. Ca sa aiba ce pune pe masa, Elena s-a angajat ca spalatoare de vase la un restaurant. Era o fata harnica, o apreciau patronii, mereu ii puneau cate ceva bun in plasa, pentru acasa.
Ziua salariului era o tortura. Concubinul ei o ameninta ca o da afara in strada, daca nu ii da banii. Ii lua si pleca, disparea pentru o perioada. Nu stia nimic de el si, culmea, isi facea griji. Dar pielea rapanoasa e rezistenta, cand se terminau banii, venea intreg…treaz. Ea il iertase demult, nici nu era nevoie de plansetul fals si parerile lui de rau. Totul o lua de la capat.

La scurt timp a ramas insarcinata. Ea s-a bucurat, urma sa vina pe lume cineva pe care stia sigur ca il va iubi, dar, cel mai important, cineva care va avea cu adevarat nevoie de ea, cineva care o va iubi cu adevarat. A nascut la termen, cu toate ca a muncit pana in ultima zi. Trebuia sa munceasca sa aiba ce manca. A nascut singura. A dorit sa o anunte pe mama ei, dar a regretat mai apoi. I s-a spus sa stea mai departe de casa lor, impreuna cu ,,plodul,,. Sa nu ii mai caute, ca nu o cunoaste. Acum era si mai straina, si mai singura.

Doar ea si copilul ei

.povestea elenei

Bataile urmau. Nu mai putea sa mearga la munca, nu mai aveau ce manca. Au fost nevoiti sa plece si din acea magazie, o cumparase cineva din spate, vroia sa se extinda.
Au gasit o masina parasita si s-au instalat acolo. Ea cu cel mic pe bancheta din spate, el cand mai aparea ,,pe acasa,, se culca in fata. Asa au trecut prin vara. Cand a venit toamna, cineva din vecini a anuntat Protectia Copilului. Nu va uita niciodata acea zi. A venit o doamna cu parul alb de la trecerea anilor si un barbat de varsta medie. Nu au stat nici sa ii explice ce urmau sa faca, s-a simtit un neom, s-a simtit sfasiata pe dinauntru, i se lua copilul…

Nu mai stia in ce zi se afla. A plans continuu pana a lesinat. S-a trezit si a plans din nou pana la nestire. Asa de cateva ori. Credea ca incepe sa moara. Asa credea ea ca vine moartea, incet, cu mainile stranse in jurul gatului ei, nu mai vroia sa traiasca. Era un nimeni, o persoana care nu va fi plansa de nimeni, daca va muri, era doar ,,boschetara din masina,,.

Nici ea nu stie cum s-a intamplat de s-a ridicat si a pornit, habar nu avea unde. A pornit se se salveze.

Si-a gasit salvarea la acel restaurant unde lucrase. Nu a fost recunoscuta de slaba si necajita ce era. I s-a oferit adapost, si-a recapatat locusorul de munca si…spera, spera, spera. Acum a inteles pentru ce trebuie sa traiasca. Avea un copil. Trebuia sa munceasca, sa convinga mecanismul nesimtit care i-a luat copilul si pentru care pierduse si dreptul de vizita, dar ea spera. Stia ca va reusi sa demonstreze lumii ca nu exista mama mai buna, ca poate, ca vrea sa il creasca, ca e doar al ei. Are nevoie sa fie mama, altfel nu mai are pentru ce trai. Va fi bine, e sigura ca va reusi.
Si eu sunt sigura.

povestea elenei

Anunțuri

2 gânduri despre „povestile lor”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

cand am ceva de spus…

%d blogeri au apreciat asta: