Arhive categorie: BUNĂTATEA

Sfatul muribundei

„Greşeşti, Inna, greşeşti foarte mult! Vei ajunge şi vei regreta…şi e păcat!”

Era o zi însorită. Soare era şi în sufletul meu, ziua respectivă fiind una cu o realizare majoră pentru mine şi visul ajuns trăit. A venit seara  şi mi-am luat copila de la creşă, hotărând să zăbovim în parc, pe o bancă, la umbră, până se va lăsa soarele, ca mai apoi să putem merge la ,,potogane,, 😉 . Energia noastră pozitivă întorcea capete şi atrăgea priviri admirative.

Pe aleea de vis-a-vis a oprit o doamnă, trecută de a 2 a tinereţe, cu privirea fixată spre noi. Ne-a urmarit zbenguiala şi conversaţiile în jur de câteva minute, după care s-a apropiat. Ne-a cerut permisiunea să se aşeze, cu un zâmbet larg şi o insistenţă plăcută. S-a legat imediat un dialog, şi eu dar şi ea fiind firi destul de sociabile. Am vorbit despre orice, mai putin lucrurile intime, despre care evit să povestesc, nu din discretie, mai mult poate din oboseala de a fi percepută drept victima vieţii. Am aflat că e bolnavă, din spusele ei ,,foarte bolnavă,, însă atunci nu am dat mare importanţă acestui fapt, ştiind tendinţa bătrânilor de a exagera în privinţa bolilor, pentru un plus de atenţie. Am mai vorbit mult, iar când răbdarea micuţei mele a ajuns la limită, am hotărât să pornim spre parcul de joacă, Spre mirarea mea, doamna de lângă noi, s-a oferit să ne însoţească. Nu mă aşteptam. Am privit-o în ochi, simţind cum mă trăsneşte un val de tristeţe pentru acel suflet, I-AM SIMŢIT SINGURĂTATEA, care a ajuns să o doară. Mi-am lăsat mâna pe umărul ei, rugând-o să meargă şi am asigurat-o că suntem bucuroase de compania ei. În timp ce ne deplasam, curioasă de emoţiile neobişnuite pe care tocmai ce le trăisem, am studiat-o îndeaproape.

Era o femeie mai mult decât îngrijită. Părul sănătos, tuns pănă la umăr, cădea drept de sub pălăria cu margini late. Ochi albaştri cu gene lungi, buze roz şi o aluniţă pe obrazul stâng. Am tras atunci conluzia că a fost foarte frumoasă în tinereţe. Totuşi tristă.

Am făcut schimb de numere de telefon, rugându-mă să o invit şi altă dată cu noi la plimbare, dacă nu ne deranjează. Ceva m-a făcut să nu o uit nicio clipă. Am sunat-o a doua zi. Mi-a răspuns o voce încântată şi nerăbdătoare să ne vadă. Am petrecut împreună şi acea seară. Atunci am aflat că nu e de aici ci din capitală, că are o fiică plecată şi o sună tare rar, a rămas fără soţ la puţini ani după căsătorie fără să îşi refacă viaţa, că a venit la Constanţa pentru o lună, doua, trei…sau cât o mai avea de trăit… La început nu am înţeles, după aia doar. Mi-a spus că are cancer!… I-a afectat deja organele, având disfuncţii severe la majoritatea. A obosit de cure şi …a hotărât să trăiască aşa cum simte, acel timp ce îl mai are.

Am rămas fără cuvinte o perioadă, doar o priveam. Îmi venea să o iau în braţe şi să îi dau din puterea mea, dar mă temeam că voi începe să plâng. M-am stăpânit din greu… Am tăcut mult. M-am întristat. Gândeam şi îmi dădeam seama că e cu siguranţă nemaipomenit de dificil să îţi numeri zilele, dar să fii nevoită să le şi trăieşti pe cele din urmă, care urmează să fie tare grele, e …cumplit!

M-a întrebat despre mine şi nu am mai avut mari reţineri. I-am povestit viaţa mea, totuşi încercam să păstrez note pozitive şi optimiste. Nu avea nevoie de încă o dramă. Când a aflat că sunt singură şi că aşa am hotărât să rămân, m-a luat de mână, m-a privit în ochi şi a spus: „Inna, greşeşti foarte mult, va veni ziua când vei regreta amarnic şi e păcat. Te-am urmărit, Inna, te-am urmărit suficient să văd cum eşti. Dumnezeu ţi-a dat deja tot ce îşi poate dori o femeie, ţi-a rămas doar să împarţi cu cineva în care să crezi şi să te bucuri de fericire! Inna, nu te îngropa de vie. Copiii vor pleca, căci asta fac copiii, pleaca, iar tu îţi vei închina ultimii ani din viaţă în singurătate. Nimic nu e mai greu de dus decât singurătatea în care încep să te sugrume tabieturile, de nu te suporţi nici pe tine însăţi”.3138321

Ne-am văzut şi aseară, am mers pe faleză, căci ştiam că îşi doreşte mult. Ne-am întâlnit şi în seara asta la o îngheţată şi o plimbare în parc. Ne vom vedea şi mâine, doar să dea Dumnezeu să ajungem cu bine!

Reflectez mult la ce mi-a spus. Ştiu că au fost nu doar vorbe. Ea e exemplul viu a unei tinereţi închinate singurătăţii. Mi-a deschis sufletul şi mi-a sădit experienţa ei, poate, poate o voi folosi pentru a nu-i repeta greşeala. Domnul ştie de ce ne-a fost dat să ne întâlnim, eu ştiu doar că vreau să ofer acestui suflet ceea ce pot şi ceea de ce are nevoie cel mai mult acum, TIMPUL meu.

Doamne ajută să fie cum ştie EL că e mai bine!

Anunțuri

În vremurile „preisterice”

Unii o asociază cu o relație reușită, cu o stare fizică bună, alții cu bunăstarea materială sau un succes de moment. Dar majoritatea vorbesc despre lipsa ei. Lipsa este mai simțită, fie odată cu pierderea unei dintre ,,valorile” enumerate, fie în absența lor. În fond, cu toții suntem cam NE….

Tot mai des aud vorbindu-se despre această stare. De cele mai multe ori ne plângem că nu ne ajunge, nu e suficientă, că nu o simțim. Ne învinuim, învinuim pe alții, căutăm motive și scuze. O căutăm oriunde și în toate locurile. Îi cerem Domnului să ne-o dea și îl punem la zid că nu ne iubește, altfel era…altfel. Citim tot mai mult că depinde doar de noi, că doar noi ne-o putem face. O căutăm oriunde, numai nu unde trebuie.fericirea1

E în noi!!!

Noi alegem dacă o trăim sau nu. Noi ne modelăm viața și de noi depinde dacă îi facem și ei loc. Putem să încetăm să fim în continuare NE…

FERICIREA vine cu noi pe lume și ne urmărește ca un înger. Noi decidem ce facem cu ea. Întotdeauna vei avea de ales între a te supăra și a vi bun, între a face rău și a face bine, între a te bucura și a fi ranchiunos, între a fi fericit sau ba. TRĂIEȘTE-ȚI FERICIREA!fericirea2

BONUL

Să nu îmi spui că nu ai făcut niciodată o faptă bună! Nici să nu îmi spui că ai dat un ajutor cu gând de imediată răsplată! Totuși mă interesează de ce ai făcut și dacă ai făcut așa ceva. 🙂ana5

Zilele trecute am mers să scot o hârtie de la o instituție de stat. Mi-am scos un bon de ordine și m-am pornit să aștept. Spun că m-am pornit pentru că nu am stat locului defel la început. Agitația din jur mă punea în mișcare. Mai aveam 23 de persoane în față, de aceea îmi tot făceam drum prin sala de așteptare și trăgeam cu ochiul la scaunele ocupate. Plus la asta aveam bateria plină la telefon și era păcat să mă întorc cu ea tot plină acasă. Voiam să mă așez să pot intra pe net ca omul. 🙂 S-au ridicat 3 odată, le venise rândul. M-am lipit de scaunul cel mai apropiat, lăsându-mă să alunec ca un pietroi. 😀 Un sfert de oră m-am rupt de realitate, trăgând periodic cu ochiul la panoul cu numărul chemat, dar și la domnișoara de la informații. M-a impresionat amabilitatea cu care deservea. Mi-am zis în sinea mea ,,cred că nu are încă copii, e prea calmă,, :))))))

A apărut o femeie bătrâioară și i-a cerut o cerere tip. A primit-o împreună cu niște instrucțiuni de completare. Se îndrepta în direcția mea, știam că trebuie să o ajut cumva. La început i-am oferit locul, dar de altceva avea nevoie, i-am citit în ochi. Nu știa să completeze. M-am propus în ajutor fără tăgadă. A exclamat:,,chiar doriți?,, După ce am terminat, mi-a mulțumit de multe, multe ori. I-am oferit și locul. Nu am apucat să mă îndepărtez că m-a răsplătit carma. Un domn, și el în vârstă, mi-a întins bonul lui de ordine cu cuvintele: ,,V-am urmărit, ați fost o drăguță, luați bonul meu, sunt cu mult înaintea Dvs! Eu mi-am rezolvat treaba.,, Avea dreptate, era cu mult în fața mea. I-am mulțumit, iar bonul meu i l-am dat doamnei pe care o ajutasem. I-am sugerat sa îl oprească pe al meu și pe al ei să îl dea cuiva abia venit. Și….a pornit fraților o forfotă plăcută în toată sala. Făceau schimb de bonuri 🙂

Am plecat ulterior cu un sentiment de Moș Crăciun împletit cu un altul de copil fericit că a primit ceva. Mi-am hrănit sufletul cu acel murmur creat de lumea care dorea să ajute. Un gest neînsemnat poate cântări enorm.

Îmi plac oamenii buni. Îmi place să pot fi unul dintre ei! Cred că pot fi mai bună!