amintiri din copilărie · când vii pe lume · despre · DRAMA · FERICIREA · povesti reale

PRIETENUL

PRIETENUL

Spre norocul lui era cald. A iesit afara si a mers direct, fara sa observe nimeni, in gradina din spatele casei. Urcat in visinul batran, incerca sa isi stapaneasca lacrimile. De acolo cearta dintre parinti se auzea mai putin. In acele clipe tristetea ii strapunge sufletul si ar fi preferat sa nu existe. Inchidea ochii strans si cauta raspunsuri, se intreba de ce traieste asta, de ce trebuie sa traiasca asa si… ce-i viata. Imbratisat de o cranga mai groasa, isi lipi obrazul de coaja aspra de copac, fara sa simta durere. Nu stia ca-i mic. Nu putea realiza cat inseamna cei 6 ani ai lui. Pentru el era o intreaga viata. Cuprins de o amortala, a simtit cum atipeste si parca o mana ii mangaia crestetul, invaluindu-i corpul intr-un val cald de siguranta si pace. A fost atat de bine, ce pacat ca a durat o fractiune de secunda. Prea putin, dar suficient incat sa poata cobori din pom si SA IERTE. Atat simtea ca trebuie sa faca, sa ierte.
In ziua urmatoare a mers din nou in gradina. Stia ca cineva il asteapta acolo. Acolo unde pot fi numai ei doi. Nu putea sti cine este, dar pentru ca il intelegea cel mai bine si ii daruia bucurie, cunoscand fara cuvinte tot ce avea in inima, ii cauta prezenta. A ajuns sa-i vorbeasca. Multi copii ca el aveau un prieten imaginar, dar al lui era deosebit. Stia asta. Prietenul lui stia sa-l iubeasca si sa ii dea raspunsuri. Cel mai des il intreba ce este viata. Il macina mult gandul ca nu stie de ce s-a nascut si ce e cu toata lumea din jur. Ii pareau atat de rai…Se simtea ca o piesa intr-un loc gresit. Il intreba si astepta un raspuns. Raspunsurile ii veneau in diferite forme si nu mereu il incantau. Uneori se intampla sa simta ca se detaseaza de corp si priveste totul din afara, cu alti ochi, ochi de om ce le stie si le intelege pe toate. Cand i s-a intamplat pentru prima data, a fost infricosator. Ce a vazut l-a speriat mult si nu i-a placut deloc nici gustul lanced cu care a ramas cand si-a revenit. Nu isi dorea sa se repete, dar fara voia lui se repetau la fel de des pe cat ii veneau intrebarile in minte si trebuia sa simta parca cu intreg corpul lui de copil, durerea pamantului. Iarasi se izola si iarasi intrebarile : Dece ? Cine sunt ? Ce trebuie sa fac ? De ce sunt oamenii rai ? La ultima intrebare, prietenul lui nu ii dadea raspuns, ci doar il mangaia pe crestet cu caldura si pacea ce ii inunda mult timp dupa aceea sufletul.
Uneori era chiar fericit. Alerga si isi punea prietenul la joaca. Il intreba cate ceva si il facea atent sa ii raspunda in functie de cati pasi mai are pana la urmatoarea piatra. Daca 10, atunci raspunsul este pozitiv, daca mai putin sau mai mult – este negativ. Ii placea teribil sa fie in prezenta lui, dar nu mereu reusea sa il cheme. Nu stia cum il cheama, cum sa ii zica. Se intreba daca trebuie sa mearga in gradina ca sa il gaseasca. Oare poate fi cu el peste tot ? Intr-o zi a incercat sa inchida ochii si sa il cheme. Credea ca va dura mai mult pana va veni din nou, dar L-a simtit imediat. Prezenta lui nu putea fi confundata cu nimic. Ii venea sa planga de fericire si i se rumeneau obrajii. Primea multa pace, pe care parca ar fi vrut sa o imparta, sa o dea mai departe dar nu stia cum. Nu ar fi stiut cum sa povesteasca despre el. Cice l-ar fi ascultat ? I se parea ca lumea ar trebui sa fie mai altfel ca sa poata simti. Vedea ca nu au interes si nu a insistat niciodata. Era secretul lui si a rămas secretul lui inca mult timp…

NUMELE

Au trecut ani. Încă nu mulți, dar suficienți încât să nu mai fie un netrebnic, o gură care doar mănâncă. Acum avea multe de făcut. Spatele lui firav ducea poveri grele. Arșița ii ardea pielea de copil, iar mâinile pline de bătături prindeau prematur contur de maturitate. Era surprins ca Prietenul lui, care îi era atât de apropiat, dar pe care încă nu îl cunoștea, rămânea neschimbat, la fel de bun, și prezent. Și-a dat seama că pe măsură ce creștea, îl vedea altfel, îl descoperea mai mult, totuși rămânea cu senzația că Prietenul este și a fost mereu același. Auzea vorbindu-se despre o Putere Cerească, care e creatoare și lucrează în chip nevăzut, dar ii părea inaccesibilă. El nu era decât un copil sărac, plin de poveri și uneori peste măsură chinuit de munci grele. Socotea că Cerul nu e pentru el.

Era ceas de amiază, Duminică. Deci avea voie să doarmă în timpul zilei. Posibilitatea de a se odihni îl făcea nerăbdător. Totuși ceva nu era bine. Radioul. Nu putea adormi cu zgomote. L-ar fi închis, dar vocea cu accent necunoscut, care se adresa copiilor și vorbea despre un oaspete, l-a oprit. Întreba copiii dacă ar vrea sa îl primească. Atunci s-a uitat în jurul lui și l-a cuprins o rușine. Nu era casa lor potrivită pentru oaspeți. Era clar răspunsul. Mai bine nu. Crainicul însă insista și spunea că cea mai potrivită încăpere pentru acest oaspete drag este chiar inima lui. O avea mare. S-a gândit atunci bucuros caci dacă are loc în inimă pentru câinii și pisicile ce le adăpostea fără voie acasă, pentru durerile altor oameni și chiar pentru atâtea vise bune, de ce să nu aibă loc încă pentru cineva ce vrea să fie adăpostit. A zis cu bucurie DA, VREAU și a repetat după crainic: Iisuse, Prietenul și Dumnezeul meu prea bun, îmi deschid acum ușile inimii mele și te rog să intri și să rămâi acolo, ca un Domn și Mântuitor, ca un Ocrotitor și Ajutor de nădejde! Îți mulțumim Iisuse pentru toată grija ce ne-o porți! Amin!

A repetat totul cu cutremur în suflet. Știa că e o taină prețioasă. Simțea că e foarte important. Știa că a făcut o treabă grozavă în acele clipe, chiar dacă nu realiza in ce fel. L-a cuprins  o sațietate de parcă ar fi mâncat cele mai bune bucate. Nu a mai adormit. Cum să doarmă când are un oaspete? Se temea să creadă că Prietenul lui anterior poate fi chiar acest oaspete Iisus, pe care l-a primit în inima lui. Se temea pentru că s-a comportat cu El atât de …simplu. Merită mai mult! Cu toate acestea, era sigur că nu e supărat, căci protecția Lui îl învăluia și în acele clipe și îi simțea dragostea caldă și plină de lumină. Era fericit. Parcă era nou! Zâmbea. Prietenul lui are un nume și acum știe că nu e singurul stăpân pe acest secret. Slăvit fie numele Lui!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s