Toate articolele de innamanu

Cer respectarea dreptului de autor!

PRIETENUL

PRIETENUL

Spre norocul lui era cald. A iesit afara si a mers direct, fara sa observe nimeni, in gradina din spatele casei. Urcat in visinul batran, incerca sa isi stapaneasca lacrimile. De acolo cearta dintre parinti se auzea mai putin. In acele clipe tristetea ii strapunge sufletul si ar fi preferat sa nu existe. Inchidea ochii strans si cauta raspunsuri, se intreba de ce traieste asta, de ce trebuie sa traiasca asa si… ce-i viata. Imbratisat de o cranga mai groasa, isi lipi obrazul de coaja aspra de copac, fara sa simta durere. Nu stia ca-i mic. Nu putea realiza cat inseamna cei 6 ani ai lui. Pentru el era o intreaga viata. Cuprins de o amortala, a simtit cum atipeste si parca o mana ii mangaia crestetul, invaluindu-i corpul intr-un val cald de siguranta si pace. A fost atat de bine, ce pacat ca a durat o fractiune de secunda. Prea putin, dar suficient incat sa poata cobori din pom si SA IERTE. Atat simtea ca trebuie sa faca, sa ierte.
In ziua urmatoare a mers din nou in gradina. Stia ca cineva il asteapta acolo. Acolo unde pot fi numai ei doi. Nu putea sti cine este, dar pentru ca il intelegea cel mai bine si ii daruia bucurie, cunoscand fara cuvinte tot ce avea in inima, ii cauta prezenta. A ajuns sa-i vorbeasca. Multi copii ca el aveau un prieten imaginar, dar al lui era deosebit. Stia asta. Prietenul lui stia sa-l iubeasca si sa ii dea raspunsuri. Cel mai des il intreba ce este viata. Il macina mult gandul ca nu stie de ce s-a nascut si ce e cu toata lumea din jur. Ii pareau atat de rai…Se simtea ca o piesa intr-un loc gresit. Il intreba si astepta un raspuns. Raspunsurile ii veneau in diferite forme si nu mereu il incantau. Uneori se intampla sa simta ca se detaseaza de corp si priveste totul din afara, cu alti ochi, ochi de om ce le stie si le intelege pe toate. Cand i s-a intamplat pentru prima data, a fost infricosator. Ce a vazut l-a speriat mult si nu i-a placut deloc nici gustul lanced cu care a ramas cand si-a revenit. Nu isi dorea sa se repete, dar fara voia lui se repetau la fel de des pe cat ii veneau intrebarile in minte si trebuia sa simta parca cu intreg corpul lui de copil, durerea pamantului. Iarasi se izola si iarasi intrebarile : Dece ? Cine sunt ? Ce trebuie sa fac ? De ce sunt oamenii rai ? La ultima intrebare, prietenul lui nu ii dadea raspuns, ci doar il mangaia pe crestet cu caldura si pacea ce ii inunda mult timp dupa aceea sufletul.
Uneori era chiar fericit. Alerga si isi punea prietenul la joaca. Il intreba cate ceva si il facea atent sa ii raspunda in functie de cati pasi mai are pana la urmatoarea piatra. Daca 10, atunci raspunsul este pozitiv, daca mai putin sau mai mult – este negativ. Ii placea teribil sa fie in prezenta lui, dar nu mereu reusea sa il cheme. Nu stia cum il cheama, cum sa ii zica. Se intreba daca trebuie sa mearga in gradina ca sa il gaseasca. Oare poate fi cu el peste tot ? Intr-o zi a incercat sa inchida ochii si sa il cheme. Credea ca va dura mai mult pana va veni din nou, dar L-a simtit imediat. Prezenta lui nu putea fi confundata cu nimic. Ii venea sa planga de fericire si i se rumeneau obrajii. Primea multa pace, pe care parca ar fi vrut sa o imparta, sa o dea mai departe dar nu stia cum. Nu ar fi stiut cum sa povesteasca despre el. Cice l-ar fi ascultat ? I se parea ca lumea ar trebui sa fie mai altfel ca sa poata simti. Vedea ca nu au interes si nu a insistat niciodata. Era secretul lui si a rămas secretul lui inca mult timp…

NUMELE

Au trecut ani. Încă nu mulți, dar suficienți încât să nu mai fie un netrebnic, o gură care doar mănâncă. Acum avea multe de făcut. Spatele lui firav ducea poveri grele. Arșița ii ardea pielea de copil, iar mâinile pline de bătături prindeau prematur contur de maturitate. Era surprins ca Prietenul lui, care îi era atât de apropiat, dar pe care încă nu îl cunoștea, rămânea neschimbat, la fel de bun, și prezent. Și-a dat seama că pe măsură ce creștea, îl vedea altfel, îl descoperea mai mult, totuși rămânea cu senzația că Prietenul este și a fost mereu același. Auzea vorbindu-se despre o Putere Cerească, care e creatoare și lucrează în chip nevăzut, dar ii părea inaccesibilă. El nu era decât un copil sărac, plin de poveri și uneori peste măsură chinuit de munci grele. Socotea că Cerul nu e pentru el.

Era ceas de amiază, Duminică. Deci avea voie să doarmă în timpul zilei. Posibilitatea de a se odihni îl făcea nerăbdător. Totuși ceva nu era bine. Radioul. Nu putea adormi cu zgomote. L-ar fi închis, dar vocea cu accent necunoscut, care se adresa copiilor și vorbea despre un oaspete, l-a oprit. Întreba copiii dacă ar vrea sa îl primească. Atunci s-a uitat în jurul lui și l-a cuprins o rușine. Nu era casa lor potrivită pentru oaspeți. Era clar răspunsul. Mai bine nu. Crainicul însă insista și spunea că cea mai potrivită încăpere pentru acest oaspete drag este chiar inima lui. O avea mare. S-a gândit atunci bucuros caci dacă are loc în inimă pentru câinii și pisicile ce le adăpostea fără voie acasă, pentru durerile altor oameni și chiar pentru atâtea vise bune, de ce să nu aibă loc încă pentru cineva ce vrea să fie adăpostit. A zis cu bucurie DA, VREAU și a repetat după crainic: Iisuse, Prietenul și Dumnezeul meu prea bun, îmi deschid acum ușile inimii mele și te rog să intri și să rămâi acolo, ca un Domn și Mântuitor, ca un Ocrotitor și Ajutor de nădejde! Îți mulțumim Iisuse pentru toată grija ce ne-o porți! Amin!

A repetat totul cu cutremur în suflet. Știa că e o taină prețioasă. Simțea că e foarte important. Știa că a făcut o treabă grozavă în acele clipe, chiar dacă nu realiza in ce fel. L-a cuprins  o sațietate de parcă ar fi mâncat cele mai bune bucate. Nu a mai adormit. Cum să doarmă când are un oaspete? Se temea să creadă că Prietenul lui anterior poate fi chiar acest oaspete Iisus, pe care l-a primit în inima lui. Se temea pentru că s-a comportat cu El atât de …simplu. Merită mai mult! Cu toate acestea, era sigur că nu e supărat, căci protecția Lui îl învăluia și în acele clipe și îi simțea dragostea caldă și plină de lumină. Era fericit. Parcă era nou! Zâmbea. Prietenul lui are un nume și acum știe că nu e singurul stăpân pe acest secret. Slăvit fie numele Lui!

Reclame

Simt nevoia să spun asta….

Tu eşti cel ce mă trezeşti. Cu tine îmi încep ziua. Atingerile tale mă răsfaţă, transformând fiecare clipă ce o petrecem în doi, în momente sublime ce îmi crează dependenţă. Te doresc în orice moment al zilei, mai ales înfruntând apăsătoarele amezi toride… Atunci, fără tine, mă simt atât de singură şi îmi lipseşti atât de mult!!!!

Şi aştept cu nerăbdare seara, să mă las mângâiată de alintul tău, ce îmi alunecă în jos pe corpul nud, plelungind intenţionat timpul ce îl petrecem împreună.

Nu îmi imaginez viaţa fără existenţa ta! Nu aş putea trăi fără tine, fără tine, DUŞULE!!! 😀luna-02_thumb[5]

 

Cam atât pentru astăzi, aaahaaa haa haa haaaa!!!! :))))))))))  :))))))))))

De ce femeia altuia e mai dulce! (pildă)

Demult, tare demult, când Dumnezeu a creat lumea, a făcut şi 10 Adami. Unul lucra pământul, altul mergea la vânătoare, celălat pescuia şi tot aşa. Au trăit o vreme mulţumiţi şi în bună înţelegere, dar cu trecerea timpului erau tot mai abătuţi şi mai trişti, lipsea ceva! Au mers atunci la Tatăl lor Ceresc şi I-au vorbit:

-Tată, avem de toate, ne merge bine, dar ceva nu e cum trebuie. Suntem singuri, nu ne aşteaptă nimeni acasă, nu avem cu cine împărtăşi momentele frumoase…ne plictisim.

Atunci Dumnezeu le-a dat căte o bucata de lut şi le-a spus:

-Fiecare să îşi sculpteze câte o femeie, după chipul şi asemănarea lui, exact aşa cum îi place: mai slabă, mai cu forme, blondă, roşcată sau creaţă, înaltă sau scundă… Iar eu îi voi da viaţă.

După aceea Dumnezeu a scos o farfurioară cu bucăţi de zahăr:

-Să ia acum fiecare câte o singură bucată să i-o dea femeii lui, ca viaţa cu ea să fie mai dulce!

Au făcut cum li s-a poruncit.

Şi s-a înfuriat Dumnezeu!

-Între voi este unul mincinos! Erau 11 bucăţi de zahăr, cineva a dat femeii lui 2 bucăţi!

Atunci le-a luat înapoi femeile de le-a amestecat. Şi a dat fiecăruia, la nimereală, câte una.

De atunci 9 bărbaţi din 10 crede că femeia altuia e mai dulce, aşa cum posibil a mâncat mai mult zahăr, şi doar unul dintre ei ştie că toate femeile sunt la fel şi cea de lângă el merită să fie cea mai bună, OR, ZAHĂRUL CE LIPSEA, L-A MÂNCAT CHIAR EL!!!!!

646x404

pildă rusească, traducere – I.M. 10.07.16

Sfatul muribundei

„Greşeşti, Inna, greşeşti foarte mult! Vei ajunge şi vei regreta…şi e păcat!”

Era o zi însorită. Soare era şi în sufletul meu, ziua respectivă fiind una cu o realizare majoră pentru mine şi visul ajuns trăit. A venit seara  şi mi-am luat copila de la creşă, hotărând să zăbovim în parc, pe o bancă, la umbră, până se va lăsa soarele, ca mai apoi să putem merge la ,,potogane,, 😉 . Energia noastră pozitivă întorcea capete şi atrăgea priviri admirative.

Pe aleea de vis-a-vis a oprit o doamnă, trecută de a 2 a tinereţe, cu privirea fixată spre noi. Ne-a urmarit zbenguiala şi conversaţiile în jur de câteva minute, după care s-a apropiat. Ne-a cerut permisiunea să se aşeze, cu un zâmbet larg şi o insistenţă plăcută. S-a legat imediat un dialog, şi eu dar şi ea fiind firi destul de sociabile. Am vorbit despre orice, mai putin lucrurile intime, despre care evit să povestesc, nu din discretie, mai mult poate din oboseala de a fi percepută drept victima vieţii. Am aflat că e bolnavă, din spusele ei ,,foarte bolnavă,, însă atunci nu am dat mare importanţă acestui fapt, ştiind tendinţa bătrânilor de a exagera în privinţa bolilor, pentru un plus de atenţie. Am mai vorbit mult, iar când răbdarea micuţei mele a ajuns la limită, am hotărât să pornim spre parcul de joacă, Spre mirarea mea, doamna de lângă noi, s-a oferit să ne însoţească. Nu mă aşteptam. Am privit-o în ochi, simţind cum mă trăsneşte un val de tristeţe pentru acel suflet, I-AM SIMŢIT SINGURĂTATEA, care a ajuns să o doară. Mi-am lăsat mâna pe umărul ei, rugând-o să meargă şi am asigurat-o că suntem bucuroase de compania ei. În timp ce ne deplasam, curioasă de emoţiile neobişnuite pe care tocmai ce le trăisem, am studiat-o îndeaproape.

Era o femeie mai mult decât îngrijită. Părul sănătos, tuns pănă la umăr, cădea drept de sub pălăria cu margini late. Ochi albaştri cu gene lungi, buze roz şi o aluniţă pe obrazul stâng. Am tras atunci conluzia că a fost foarte frumoasă în tinereţe. Totuşi tristă.

Am făcut schimb de numere de telefon, rugându-mă să o invit şi altă dată cu noi la plimbare, dacă nu ne deranjează. Ceva m-a făcut să nu o uit nicio clipă. Am sunat-o a doua zi. Mi-a răspuns o voce încântată şi nerăbdătoare să ne vadă. Am petrecut împreună şi acea seară. Atunci am aflat că nu e de aici ci din capitală, că are o fiică plecată şi o sună tare rar, a rămas fără soţ la puţini ani după căsătorie fără să îşi refacă viaţa, că a venit la Constanţa pentru o lună, doua, trei…sau cât o mai avea de trăit… La început nu am înţeles, după aia doar. Mi-a spus că are cancer!… I-a afectat deja organele, având disfuncţii severe la majoritatea. A obosit de cure şi …a hotărât să trăiască aşa cum simte, acel timp ce îl mai are.

Am rămas fără cuvinte o perioadă, doar o priveam. Îmi venea să o iau în braţe şi să îi dau din puterea mea, dar mă temeam că voi începe să plâng. M-am stăpânit din greu… Am tăcut mult. M-am întristat. Gândeam şi îmi dădeam seama că e cu siguranţă nemaipomenit de dificil să îţi numeri zilele, dar să fii nevoită să le şi trăieşti pe cele din urmă, care urmează să fie tare grele, e …cumplit!

M-a întrebat despre mine şi nu am mai avut mari reţineri. I-am povestit viaţa mea, totuşi încercam să păstrez note pozitive şi optimiste. Nu avea nevoie de încă o dramă. Când a aflat că sunt singură şi că aşa am hotărât să rămân, m-a luat de mână, m-a privit în ochi şi a spus: „Inna, greşeşti foarte mult, va veni ziua când vei regreta amarnic şi e păcat. Te-am urmărit, Inna, te-am urmărit suficient să văd cum eşti. Dumnezeu ţi-a dat deja tot ce îşi poate dori o femeie, ţi-a rămas doar să împarţi cu cineva în care să crezi şi să te bucuri de fericire! Inna, nu te îngropa de vie. Copiii vor pleca, căci asta fac copiii, pleaca, iar tu îţi vei închina ultimii ani din viaţă în singurătate. Nimic nu e mai greu de dus decât singurătatea în care încep să te sugrume tabieturile, de nu te suporţi nici pe tine însăţi”.3138321

Ne-am văzut şi aseară, am mers pe faleză, căci ştiam că îşi doreşte mult. Ne-am întâlnit şi în seara asta la o îngheţată şi o plimbare în parc. Ne vom vedea şi mâine, doar să dea Dumnezeu să ajungem cu bine!

Reflectez mult la ce mi-a spus. Ştiu că au fost nu doar vorbe. Ea e exemplul viu a unei tinereţi închinate singurătăţii. Mi-a deschis sufletul şi mi-a sădit experienţa ei, poate, poate o voi folosi pentru a nu-i repeta greşeala. Domnul ştie de ce ne-a fost dat să ne întâlnim, eu ştiu doar că vreau să ofer acestui suflet ceea ce pot şi ceea de ce are nevoie cel mai mult acum, TIMPUL meu.

Doamne ajută să fie cum ştie EL că e mai bine!

Inna Manu – Hair Stylist ;)

Tu cum te simţi când ţi se îndeplineşte un vis? 

Cine îmi citeşte articolele, cred că ştie deja despre pasiunea mea pentru tuns. Astăzi, în sfârşit, visul s-a realizat, cu calificativul EXCELENT, şi nota 10 la examen! 🙂

Pe la 5 ani, când tundeam matasea la ştiuleţii de porumb, când le vorbeam şi îi rugam să îşi aştepte rândul, simţindu-le parcă şi satisfacţia finală de la acele coafuri deosebite şi tunsori pline de inspiraţie, închideam ochii şi mă vedeam mare, înconjurată de clienţi şi făcând exact ceea ce imi place atât de mult.

Timpul a trecut, am făcut orice, dar aproape nimic pentru visul programat cu mulţi ani în urmă. Însă aşteptarea a meritat rezultatul!

Am primit un mare cadou de la un OM bun, care consta în posibilitatea de a-mi schimba viaţa, posibilitatea să urmez o şcoala, un curs în domeniul ce mă atrage, pentru că nimic nu e mai frumos decât să faci ceea ce îţi aduce plăcere. Ştiam sigur ce vreau, dar a rămas doar să aleg Şcoala care să îmi insufle încredere. I-AM ALES PE CEI MAI BUNI !!!!!! Am ştiut acest lucru de la început, care s-a adeverit şi după absolvire, fapt pentru care mulţumesc: Şcoala de Hairstyling Adrian Niculescu, în deosebi mulţumiri pline de recunoştinţă pentru cel mai bun profesor Adrian Niculescu, asistenta lui, Andra, dar şi omul de după cortină, care se ocupă de marketing şi organizare Mihai Serester! Oameni deosebiţi!

Nu fac acest articol pentru a le face reclama, căci reclama au destulă. Sunt recomandaţi, lăudaţi peste tot. Scriu doar pentru că trebuie să îmi exteriorizez emoţiile şi bucuria în felul în care mă pricep cel mai bine (scriind)! 🙂

Ei, şi acum, gata cu vorba, că mă aşteaptă clienţii 😀

13537718_849518331847469_3964346226193183337_n

GÂND LIRIC (meditaţie)

M-am surprins făcând baie…

În marea gândurilor 

Ce căutau în trifoi a 4-a  petală.

Le-am sărutat pe obraz

Şi le-am LĂSAT să plece.

Am alergat pe câmpul cu puf de păpădie

Fredonând melodia inimii

Şi umplându-mi plămânii

Cu liniştea primăverii netrăite.

I-am făcut programare pentru ACUM.

Gonesc semnele fatidice.

Mă repar, mă îmbin, mă purific…

Sunt doar eu cu respiraţia.

Sunt acasă!

13001112_814591188673517_2442905186998304292_n

GÂND LIRIC, I.M   deja 29.06.16

SECRETELE…

Am intrat în depozitul amintirilor, după numele unui fost coleg de gimnaziu si nu l-am găsit. Am cautat în rafturile din dreapta, sus, in cutii colorate şi uzate de cât au fost deschise. Erau doar imagini cu mine mică, neagră de la soare şi julită în genunchi şi coate. Am zăbovit să le revăd, urmărind cu un zâmbet cald cum mă furişam în grădina vecinilor de vis-a-vis să fur ştiuleţi de porumb, pentru a le tunde şi coafa mătasea. Cum alergam desculţă pe câmp în salturi, încercând să imit stângaci sportivele sprintene din televizor. imagesLa fundul uneia dintre cutii era un plic. Curiozitatea mă împingea de la spate şi l-am deschis. Am râs în hohote. Eram eu, pe la 6 ani, cu 14 ruble (valuta ruseasca) în mână, în drum spre magazin pentru a-mi cumpara sandale. Erau banii lasaţi de mama cu o zi înainte, când am stabilit ce cumpăr şi cât costă. În următoarea zi însă mi s-au schimbat gusturile, au crescut 😀 Mi-au căzut cu tronc altele, cu preţ aproape dublu. Hotărîtă să investesc cu cap banii, m-am întors acasă să îmi suplimentez bugetul :))) Eram tare mândră în noile sandale, numai că odată cu apropierea serii, se simţea tot mai mult miros de sfadă. Când am auzit poarta, m-am căţărat în vişinul din spatele casei, plângându-mi de milă şi înălţând rugi serioase la Cer, cu promisiuni că dacă scap, voi fi cel mai cuminte copil. Scăpasem doar cu un pupat pe frunte şi o urare să le port sănătoasă.

Am plecat mai departe.În partea stângă erau cutii cenuşii, din carton prăfuit. Nu am prea apelat la ele. Erau intacte, pline cu ochi şi închise în grabă la nimereală. Erau amintiri mai grele, mai puţin compatibile cu viaţa şi vârsta unui copil. Le-am revizuit fără chef şi am rămas cu concluzia că am fost totuşi un copil exagerat de bun, pentru colţii veninoşi ai lumii. M-a înţepat un pic în stânga pieptului şi am oftat. Am trăit forţat o călire din care am ieşi cu un caracter gata oricând de luptă. Nu le arunc, sunt EU, sunt ţepii ce mi-au brăzdat trăsăturile, înfipte adânc şi acoperite cu ţesut. Pe acolo trebuia să fie numele colegului, era cu siguranţă, dar nu am insistat…

Şi doar în partea din spate era plin cu cutii proaspete, aruncate una peste cealaltă în grămadă. Mi s-a părut o mare dezordine, prea multe şi prea nefolositoare. De la ele e povara ce mă ţine în loc, mă împiedică să mă mişc lejer, mă poartă cu capul plecat. Până de curând am căutat ajutor să scap de ele, am crezut că am nevoie de ajutor. M-am înşelat. E munca ce îmi aparţine.

Am ieşit din depozit un pic deranjată, dar hotărâtă: TREBUIE să fac SINGURĂ loc mai multor cutii colorate!

geog6252x1blog

I.M. duminica spre luni, 19.06.16

Perle noi, vorbe cu tâlc :))))))))

– Mami, să ştii, o să mă însor cu Alexia!

-Ah! Ea ştie?

-Încă nu…

-Şi nu crezi că trebuie să îi spui?

-Pentru ce, ca să strice tot!?

:)))))))))))))))))

(Din capitolul ,,nu suport oamenii negri,,)

Imediat ce s-a trezit, privind cu ochii somnoroşi:

-Te faci din ce în ce mai neagră, mami, şi nu îmi place.

-Ştiu puiule, dar…soarele ăsta, poate mă iubeşte prea mult…

-…cred că…cu cât te va iubi soarele mai mult, cu atât eu mai puţin!

:)))))))))))))))))

Pe aceeaşi temă, pe stradă:

-Am vazut o femeie cu părul roşu, ai văzut-o şi tu, mami?

-Da, ţi-a plăcut?

-Mi-a plăcut! Cred că şi tu ar trebui să îţi faci ceva cu părul.

-Puiule, roşcată sau blondă, cum îţi place ţie, nu pot să mă fac.

-Ba da! Îţi scoţi culoarea din părul tău negru (a pronunţat cu mult dezgust) şi dai şi tu cu ceva ca lumea..

:)))))))))))))))))

Vine la bucătărie, în timp ce gătesc:

-Ce faci, mami, de ce baţi aşa?

-Face mami şniţele, nu vrei?

-Aaaaaaa..bine, bine, atunci bate!!!

:))))))))))))))))) continuarea pe pagina cu perle

Scrisoarea-nchipuita, intre ieri si maine

Priveste-ma si taci!
Decat cuvinte coapte, vanilate,
Prefer la mic dejun – ecou inchipuit!
La pranz o scuza ce ti-o nasc,
Sa fii mai maine decat ieri…
Si-o ALTA ZI la cina.
Iar seara…
Lasa-ma sa imi scald corpul
In siguranta mea
Ca reusesc sa iti imbrac tacerea
In ce vreau eu!
……………………..
Dar…nu! Nu vrei…?
DE CE SA MINTI?
De ce TE minti?
Hai, urmareste-mi glasul si uitarea
Si goliciunea vorbelor absente.
Iar porumbelul ce purta rabdarea
Se plimba fara pene.
Cumpara-ti altul!

I. M. 19 dec. 2015