Arhive categorie: noi si copii

Sfatul muribundei

„Greşeşti, Inna, greşeşti foarte mult! Vei ajunge şi vei regreta…şi e păcat!”

Era o zi însorită. Soare era şi în sufletul meu, ziua respectivă fiind una cu o realizare majoră pentru mine şi visul ajuns trăit. A venit seara  şi mi-am luat copila de la creşă, hotărând să zăbovim în parc, pe o bancă, la umbră, până se va lăsa soarele, ca mai apoi să putem merge la ,,potogane,, 😉 . Energia noastră pozitivă întorcea capete şi atrăgea priviri admirative.

Pe aleea de vis-a-vis a oprit o doamnă, trecută de a 2 a tinereţe, cu privirea fixată spre noi. Ne-a urmarit zbenguiala şi conversaţiile în jur de câteva minute, după care s-a apropiat. Ne-a cerut permisiunea să se aşeze, cu un zâmbet larg şi o insistenţă plăcută. S-a legat imediat un dialog, şi eu dar şi ea fiind firi destul de sociabile. Am vorbit despre orice, mai putin lucrurile intime, despre care evit să povestesc, nu din discretie, mai mult poate din oboseala de a fi percepută drept victima vieţii. Am aflat că e bolnavă, din spusele ei ,,foarte bolnavă,, însă atunci nu am dat mare importanţă acestui fapt, ştiind tendinţa bătrânilor de a exagera în privinţa bolilor, pentru un plus de atenţie. Am mai vorbit mult, iar când răbdarea micuţei mele a ajuns la limită, am hotărât să pornim spre parcul de joacă, Spre mirarea mea, doamna de lângă noi, s-a oferit să ne însoţească. Nu mă aşteptam. Am privit-o în ochi, simţind cum mă trăsneşte un val de tristeţe pentru acel suflet, I-AM SIMŢIT SINGURĂTATEA, care a ajuns să o doară. Mi-am lăsat mâna pe umărul ei, rugând-o să meargă şi am asigurat-o că suntem bucuroase de compania ei. În timp ce ne deplasam, curioasă de emoţiile neobişnuite pe care tocmai ce le trăisem, am studiat-o îndeaproape.

Era o femeie mai mult decât îngrijită. Părul sănătos, tuns pănă la umăr, cădea drept de sub pălăria cu margini late. Ochi albaştri cu gene lungi, buze roz şi o aluniţă pe obrazul stâng. Am tras atunci conluzia că a fost foarte frumoasă în tinereţe. Totuşi tristă.

Am făcut schimb de numere de telefon, rugându-mă să o invit şi altă dată cu noi la plimbare, dacă nu ne deranjează. Ceva m-a făcut să nu o uit nicio clipă. Am sunat-o a doua zi. Mi-a răspuns o voce încântată şi nerăbdătoare să ne vadă. Am petrecut împreună şi acea seară. Atunci am aflat că nu e de aici ci din capitală, că are o fiică plecată şi o sună tare rar, a rămas fără soţ la puţini ani după căsătorie fără să îşi refacă viaţa, că a venit la Constanţa pentru o lună, doua, trei…sau cât o mai avea de trăit… La început nu am înţeles, după aia doar. Mi-a spus că are cancer!… I-a afectat deja organele, având disfuncţii severe la majoritatea. A obosit de cure şi …a hotărât să trăiască aşa cum simte, acel timp ce îl mai are.

Am rămas fără cuvinte o perioadă, doar o priveam. Îmi venea să o iau în braţe şi să îi dau din puterea mea, dar mă temeam că voi începe să plâng. M-am stăpânit din greu… Am tăcut mult. M-am întristat. Gândeam şi îmi dădeam seama că e cu siguranţă nemaipomenit de dificil să îţi numeri zilele, dar să fii nevoită să le şi trăieşti pe cele din urmă, care urmează să fie tare grele, e …cumplit!

M-a întrebat despre mine şi nu am mai avut mari reţineri. I-am povestit viaţa mea, totuşi încercam să păstrez note pozitive şi optimiste. Nu avea nevoie de încă o dramă. Când a aflat că sunt singură şi că aşa am hotărât să rămân, m-a luat de mână, m-a privit în ochi şi a spus: „Inna, greşeşti foarte mult, va veni ziua când vei regreta amarnic şi e păcat. Te-am urmărit, Inna, te-am urmărit suficient să văd cum eşti. Dumnezeu ţi-a dat deja tot ce îşi poate dori o femeie, ţi-a rămas doar să împarţi cu cineva în care să crezi şi să te bucuri de fericire! Inna, nu te îngropa de vie. Copiii vor pleca, căci asta fac copiii, pleaca, iar tu îţi vei închina ultimii ani din viaţă în singurătate. Nimic nu e mai greu de dus decât singurătatea în care încep să te sugrume tabieturile, de nu te suporţi nici pe tine însăţi”.3138321

Ne-am văzut şi aseară, am mers pe faleză, căci ştiam că îşi doreşte mult. Ne-am întâlnit şi în seara asta la o îngheţată şi o plimbare în parc. Ne vom vedea şi mâine, doar să dea Dumnezeu să ajungem cu bine!

Reflectez mult la ce mi-a spus. Ştiu că au fost nu doar vorbe. Ea e exemplul viu a unei tinereţi închinate singurătăţii. Mi-a deschis sufletul şi mi-a sădit experienţa ei, poate, poate o voi folosi pentru a nu-i repeta greşeala. Domnul ştie de ce ne-a fost dat să ne întâlnim, eu ştiu doar că vreau să ofer acestui suflet ceea ce pot şi ceea de ce are nevoie cel mai mult acum, TIMPUL meu.

Doamne ajută să fie cum ştie EL că e mai bine!

Anunțuri

Mami, sunt agent al Patrulei de Reciclare!

Cum e să fii mămică de agent al Patrulei de Reciclare?

E o întrebare la care nu aş fi putut răspunde, până acum câteva luni, când o simplă întoarcere de la grădi nu a mai fost la fel. În scurtul drum până acasă am aflat că la grădiniţa lui,  Căsuţa de Turtă Dulce din Constanţa, s-a format un grup de tineri activişti (agenţi de reciclare), 15 în total, el fiind unul dintre ei, cu Doamna Delia Pirlog- coordonator, campania fiind una de nivel naţional. De acum niciun bec ars,baterie consumată sau aparat de uz casnic nu va mai fi aruncat la gunoi, povestindu-mi cât rău face acest lucru mediului în care trăim. Să nu spun că mereu mă întreabă cât va mai funcţiona fierul de călcat si că vede el o zgârietură pe partea laterală a frigiderului, ceea ce, după părerea lui, îl scoate din uz. 🙂 Îi iert şi nerăbdarea cu care aşteaptă să ardă ceva de prin casă, să poată ,,colecta selectiv,, 😀

Entuziasmul lui nu s-a stins în timp. Ceea ce a aflat în această campanie de reciclare l-a responsabilizat. Trebuie să recunosc că am început să fiu şi eu mai atentă la felul în care gestionez deşeurile, fiind conştientă cât de mult contează metoda exemplului în educaţie.

Dorinţa ireproşabilă a copiilor noştri de a schimba lumea în bine nu trebuie ştirbită! Odată iniţiaţi în stilul de viaţă benefic, se cuvine să avem grijă de a-i susţine, astfel încât încântarea copilărească să se transforme, odată cu creşterea lor, într-un mod de viaţă cu obiceiuri sănătoase.

Mulţumim coordonatorilor, doamnei directoare Ilie Lidia-Oana, pentru tot sprijinul acordat, dar şi iniţiatorilor proiectului!

 

sursa photo: http://www.patruladereciclare.ro/

TRATAM BOLI CARE NU EXISTA

Mama si copilul hiperactiv

Fenomenul de hiperactivitate (ADHD) este tot mai răspandit, sau, cel puțin, tot mai des folosit în diagnosticarea bebelușilor neastâmpărați.adhd3

Tot mai multe mămici devin panicate, când aud de la doctori că s-ar putea sa aibă un copil hiperactiv. Am simtit acest lucru pe propria piele, cand am mers la un control de rutină cu fiica mea (la acea vreme de 6 luni) si mi s-a “mărturisit” că posibil suferă de hiperactivitate si are nevoie de tratament cu stimulante. Reacția mea a fost una pe măsura, am râs, răspunzând că refuz categoric sa îmi otrăvesc copilul cu tratamente pentru o boală care pentru mine nu există.

adhd2Totuși, ca orice mamă, am rămas cu acest gând. Am devenit mai atentă la manifestările ei. Cu toate ca nu cred în existența acestei boli, pentru care a fost inventat mai întâi tratamentul și doar mai apoi ea însași, m-am lasat speriată. Am mai așteptat o lună si am mers la un psiholog, pentru o nouă consultație. Cum mă și așteptam, diagnosticul a fost dezmințit.  De atunci a trecut aproape un an, nu pot observa decât un copil care se bucură de viață. Îmi dau bine seama ca are un comportament care e dictat de propriul temperament si caracter,  nu poate transmite emoțiile la fel cum o fac toti ceilalți copii. Suntem cu trăsături de caracter individuale și începem să fim așa de mici.

 Deci, ce este acest ADHD?

ADHD sau dificit de atenție si hiperactivitate, se spune că ar fi o formă de conduită, care se manifestă mai clar la vârsta preșcolară, sau în primii ani de școală. Copiii cărora li se pune acest diagnostic, de regulă, se evidențiază în râdul colegilor. Mereu vor trage de toate obiectele din jur, nu se vor putea concentra în timpul jocurilor, ba chiar vor deveni violenți în raport cu ceilalți.

 Oare dificitul de atentie asta și inseamnă, că nu primesc atenția cuvenită?

Aceasta este greșeala majoritații parinților, care primesc această veste, se învinuiesc și consideră ca atenția lor pentru copil este în deficit. Deficitul de atenție se referă la dificultatea copilului în cauză de a se concentra asupra lucrurilor sau a obiectelor din jur, acolo ar fi un deficit.

In fond, după parerea specialiștilor, care susțin existența acestei afecțiuni, hiperactivitatea este datorată dezechilibrului dintre neurotransmițătorii din creier.Sunt substanțele care transmit semnalele intre celulele nervoase.

Unii specialiști spun ca deficitul de atenție și hiperactivitatea nu cauzează, sau mai bine zis, nu inseamnă retard în dezvoltare sau abilitați psihice. La fel nu are nicio legatură cu alte afecțiuni psihice.

Părerea altora denotă și prezența retardului în dezvoltare.

ADHD este o afecțiune care în țara noastră a devenit cunoscută de puțini ani. Până să avem acest simptom, nici nu am fi bagat în seama un astfel de copil. Exista tot mai multe divergențe intre neurologii, psihologii si psihiatrii care studiază problema. Înca nu a fost stabilit clar care ar fi factorul care provoacă ADHD și dacă merită să dăm atâta importanță acestei afecțiuni, mai ales să recurgem la tratament medicamentos, stimulant sau nonstimulant, la copii cu vârstă fragedă. Incă nu s-a stabilit dacă factorii sunt: mediul de trai, sociali, genetici și neurobiologici. O mare parte tind să creadă ca fumatul in timpul sarcinii  ridică riscul apariției acestei afecțiuni la nounăscuți, expunerea nounăscutului la substante toxice, sau traumatisme craniene.

Insa, recentele descoperiri arată ca ADHD se transmite genetic, cu o probabilitate de 70-75%.

Anul trecut am auzit parerile cercetătorilor americani, care susțineau că ADHD nu există ca boală, și nu necesită tratament medicamentos. Atunci de ce atâția copii iau în continuare tratamentul care le produce retard psiho-motoriu și care crează dependență, când posibil să fie doar o carență de fier în sânge?adhd1

De obicei, parinții incep sa iși pună întrebarea de prezența afecțiunii dacă:

  • Un copil pană în 4 ani nu are astâmpăr
  • Nu vrea să socializeze cu alți copii
  • Cand protestează, strigă și se trântește pe jos
  • Se trezește des in timpul somnului
  • Este prea activ

Desigur e vai și amar sa ai un astfel de copil, DAR – ce ar fi să încetăm sa ne comparăm copiii cu exemplarele rare de copii “sfinți”? E greșit să raportăm conduita propriului copil la conduita copiilor dați drept exemplu în colectivitatea pe care o frecventează.

Exista un mini-test, la care parinții trebuie să raspundă cu “da” sau “nu”:

1.Copilul tău are mai puțin de 5 ani?

2.Copilul tău poate fi atras de o activitate, în care petrece cel puțin 15 minute?

3.Copilul tău doarme mai mult de 3 ore în timpul nopții, fară să se trezească?

4.Copilul tău are rabdare sa îti stea în brațe sau lânga tine mai mult de 15 minute?

5.Copilul tău este în stare să se hrănească singur, stând pe scaun sau la tine în brațe?

Daca ai răspuns cu DA la cel puțin 4 dintre întrebări, poți sa stai liniștită, nu ai decât un copil activ.

Eu cred că, indiferent de diagnosticul doctorului, copiii, pentru dezvoltarea lor corectă, au nevoie de un program sănatos de viață. Este greșită ipoteza că pentru un somn mai bun de noapte, trebuie să ne obosim bine copilul în timpul zilei. Un copil obosit, cu prea multe activități în decursul zilei, cu prea mult stat la televizor, PC, va adormi mai greu și va avea un somn zbuciumat.

Deasemenea prea multe schimbări în viața unui copil, duc la pierderea controlului asupra propriilor emoții. E recomandat să pregătim bine copilul pentru orice schimbare majoră care va urma. Aparent indiferent la cele din jur, copilului tău nu îi scapa nimic.

 Să fie ADHD rezultatul comportamentului neadecvat al părinților în raport cu el?

 Copiii, la general, se obișnuiesc foarte repede cu obiceiurile și ritualurile proprii familiei tale. Aceastea le oferă un sentiment de siguranță, stabilitate și confort. Prin urmare, este importantă aderarea lor la ele, de bună voie.

Mersul la somn la aceeași ora, fară televizor pornit, cu cititul unei povești înainte sau povestitul unei istorioare hazlii, îl va face să adoarmă fericit și mulțumit că vă are.

Statul la masă trebuie sa fie o regulă pentru toată familia. Mâncați cu toții odată, nu îl hraniți doar pe el-singur.

Nu obliga copilul sa doarmă în locuri diferite, încearcă sa planuiești ieșirile din casă la alte ore decât cele de odihnă. Dacă l-ai obișnuit să adoarmă în carucior, e bine să respecți acest obicei si să îl scoți la aer cand vine ora de somn, altfel copilul se va agita și va avea parte de un somn zbuciumat sau nici nu va adormi.

Dacă bebelușul tău doarme prost noaptea, poate e cazul să lași la o parte steriotipul că trebuie să se obișnuiască să doarmă singur și să îl iei in brațe, să îti simtă prezența.

E bine să se înceapă cu sarcini simple:să își adune jucăriile, să se spele pe mâini ca e gata masa. Daca îi vei spune ca nu va vedea mâncare pâna nu face ordine în cameră, garantez ca nu va face decât sa se înverșuneze.

Emoțiile negative agită copiii. Ceea ce văd- absorb ca un burete. Nu toți reproduc comportamentul părinților. Pentru unii rezultatul nu e decât frustrare, mânie și dorința de a-i face pe ceilalți sa simtă la fel.

Printr-o ideală coincidență a circumstanțelor, sunt mamă și simt pe proprie piele riscul de a greși în timpul educării copiilor. Indiferent de existența ADHD în familie sau în afara ei, sau de neexistența acestei afecțiuni, contează cum cladim legătura PARINTE-COPIL.adhd

Mai cred că gândurile se materializează și primim de la copilul nostru exact ceea ce îi oferim noi. Liniștea și încurajările spre a gândi pozitiv, ne vor face să ne bucurăm cât mai mult de rezultatul trecerii noastre prin viața, acest rezultat fiind propriii copii.

,,Dacă mă mai trimiți o dată cu asta mică în parc…..!” (destinele lor)

Era o zi frumoasă. Poate prima zi de plajă din acest sezon. O zi care te face să îți pui o pereche de bermude și sandale și să ieși. Nu contează unde mergi. Sau poate nu contează numai dacă nu stai la câteva minute de mare…El ar fi vrut să meargă la mare, azi are liber. A trecut week-end-ul stând cu familia, cu socrii, acum vrea o zi pentru el. Legătura dintre el și mare nu e un subiect despre care obișnuiește să vorbească, e scheletul lui din dulap. Și acolo va rămâne.

A început să se pregătească. Intenționa să o întrebe și pe Ala dacă vrea să meargă, dar intuia răspunsul. Sigur va rămâne cu Katy acasă. E prea mică să fie scoasă sub razele de soare. Soția lui abia născuse. Mai exact a trecut o lună întreagă de la acel moment, dar ce-i o lună pentru un copil? Așa știa el. În dulap nu a găsit haine de vară, habar nu avea unde erau împachetate. De la nașterea celei mici, nimic nu mai e cum era. Nici ordinea cu care se obișnuise, nici masa nu îl mai aștepta pusă, nici chipul iubitei lui nu îl mai întâmpină zâmbind. Totul s-a schimbat. Nu poate înțelege cum venirea pe lume a unui copil poate răsturna lumea în așa hal. Își iubește copilul, dar recunoaște că de foarte multe ori ar vrea să se întoarcă momentele când erau doar ei doi…

– Iubito, de unde îmi iau și eu ceva mai lejer, e destul de cald afara, aș merge la mare un pic. Tu nu vii?

– Hai măi pui, numai la mare nu îmi e gândul. Știi doar că nu am închis un ochi întreaga noapte. Eu intenționam să te rog să o scoți pe Katy în parc, poate așa reușesc să mă odihnesc. Măcar o oră.

– Să merg singur cu ea? Dar…

Nu a mai rămas singur cu ea niciodată, nu știe cum să se comporte în preajma ei, încă nu o cunoaște. Să o ducă în parc?! Era un moment în care îl încercau o mulțime de emoții. Era o frică ucigătoare, o rușine pe care încerca să o mascheze prin supărare, dar și o supărare că nu-și poate refuza soția, pentru că o iubește și îi înțelege situația. Adică, nu o înțelege, nu știe el nimic din toate astea, dar ar vrea… A renunțat cu greu la drumul lui spre mare, s-a dat bătut. A pus pe el pantalonii cu care a mers seara trecută la socri, a găsit și o cămașă bună să mai fie îmbrăcată o dată și a ieșit. Cea mică era deja în cărucior. A dat cu ochii de ea și așa a rămas, de parcă o vedea prima dată. Nu a dat nicio importanță la ce îi spunea Ala, ea îi tot repeta ce să facă în caz ca… și îl întreba dacă a înțeles, el dădea din cap, dar nu înțelegea nimic. Se simțea neputincios.

A traversat strada și la scurt timp a intrat în parc. S-a gândit să meargă spre lac, măcar aproape de lac. Mai întâi a auzit un scâncet, a mărit viteza sperând că îi va plăcea. Dar scâncetul s-a transformat în urlet. Na, că am ajuns! Primul gând a fost să îi dea lapte. Știa de undeva că nou născuții mănâncă mult, dar nu vroia lapte. Picăturile care au curs din biberon, acum erau ca o gargară în gâtul ei. Cum să-i spună să înghită? Era convins că nu se poate face înțeles. Dar de ce nu înceta să îi dea lapte? Continua să o facă, deși ar fi renunțat, dar totuși continua. Legăna căruciorul, îl legăna pană s-a prins la ideea ca o scutură prea tare. Trecea lumea pe lângă el, era prea multă lume în jur. De ce trec toți pe lângă el? De ce se uită? Era sigur că îl cred un tată nepriceput, că îl judecă. Poate stârnește mila. A început să transpire și să tremure de nervi. Nu mai suporta acel copil. Era sigur că nu mai poate suporta nici urletul nici…nimic! A intrat într-o rătăcire de moment. Era furios. A pus mâna pe telefon, să o sune pe Ala. Sunetul de apel întârzia sa se preschimbe în vocea ei. Nu răspundea. Nervii se urcau și mai mult la cap.A mai sunat-o o dată. A auzit :,,

– Alo, da, iubitule, s-a întâmplat ceva?

– E prima și ultima dată când mă trimiți singur cu ea, dacă se mai întâmplă o data….

– Dacă se mai întâmplă, ce faci?

A tăcut, nu a răspuns. Și-a dat seama cât de aiurea a sunat amenințarea. Și-a dat seama cât de penibil arată. E un prost, un prost neîndemânatic, care din orgoliu nu a recunoscut nimic până atunci. Își iubește soția. Își iubește copilul. Trebuie să învețe să fie parte din noua familie. Nu ele s-au izolat, el e cel care încă nu a intrat în viețile lor. Soția lui a devenit mamă, de aceea e altfel. Poate e timpul să devină și el tată.bebe1

Atunci, s-a aplecat și a luat-o în brațe pe Katy. A strâns-o la piept să o liniștească și… a simțit mirosul. A înțeles de ce plângea. A fost atât de simplu. A început să râdă. Doar acum a priceput sensul vorbelor, că  tată nu te naști, tată devii, NUMAI DACĂ VREI. Din acel moment, și pentru restul vieții, va rămâne recunoscător sorții, norocului, destinului, lui Dumnezeu, că a ieșit în acea zi în parc. A fost prima zi în care era tată, a fost prima întâlnire cu copilul lui. A fost începutul unui drum lung, din fericire, drum comun pentru trei inimi.

Perle noi, VORBE CU TÂLC :D

-Christian, să te speli pe mâini și pe față, că ai adunat toți microbii de pe topogane!

-Nu, eu mă spăl doar pe mâini, că nu m-am dat cu fața pe niciun topogan!

:))))))))))))))))


-Ce ai făcut de  ai fost pedepsit și azi la grădi?

-M-a pedepsit doamna, pentru că am întrebat-o dacă vrea bomboane. După ce mi-a zis că vrea, i-am zis că îi dau după ce se termină :)))))))))) (râdea)

-Puiule, eu cred că nu pentru asta te-a pedepsit….

-Da, am făcut altceva, cu adevărat grav, dar am băgat-o pe asta cu bomboanele, ca să uiți tu ce m-ai întrebat la început…

:))))))))))))))))))

altele mai vechi, pe      https://innamanu.wordpress.com/poezii-si-perle/perlele-lui-christian/

Meniul ,,Oul,, (un mic strop de fericire)

Ce nu face o mamă pentru copilul ei?mama2

Azi m-am trezit cu o șoaptă în ureche: ,,’apte, mama…’apte,, Cea mică cerea lapte. Și era încă 06.00 dimineață. M-am ridicat, dar numai pe jumătate și am auzit o altă voce somnambulă: ,,eu vreau ouă, dar vreau ou ochi la felul întâi și la felul 2 să îmi faci omletă!,, Să mai zic ceva? :O Nu am mai zis nimic, nu cumva să se răzgândească, să îmi ceară și felul 3, cu ouă fierte…

Am încălzit laptele, am făcut ouă ochi, am făcut și o omletă, și am ieșit la balcon. A durat doar câteva minute. Când m-am întors, farfuriile erau linse, laptele băut, și eram privită de 4 ochi mulțumiți și sătui. Clipă care te face să înțelegi că ești mamă, că trebuie să fii în continuare, că trebuie să exiști. Acești ochi, care mă privesc ca pe un univers al lor, ochi care depind de prezența mea, ochi care au nevoie de mine.Copiii mei.

COPIII INDIGO – 90% DINTRE COPIII ÎNTREGULUI GLOB

O privire luminoasă, pătrunzătoare și atât de necopilărească încât îți dă o stare de disconfort. Iubire exagerată și deschidere pentru temele filozofice despre iubire, Dumnezeu, viață și moarte. Capacitate evidențiată de memorare și percepe a lucrurilor din jur, dar și încăpăținare și negarea regulilor impuse. 

copiii indigo

Așa sunt caracterizați copiii indigo, noua generație care se spune ca VA SALVA  LUMEA.Fiecare părinte cred că a recunoscut cel puțin o trăsătură prezentă și la copilul său, poate chiar pe toate.

Cine sunt acești copii? Care este scopul lor?

Se spune că au început să apară în anii „70, prin anii ”80 constituiau circa 15 % din numărul copiilor, ca în prezent să fie cam 90% din ei. Se spune că acești copii dispun de o aură de culoare albastru-închis. S-au scris cărți, s-au spus păreri pro și contra, au venit cu dovezi de convingere, sau de combatere. Ca până la urmă să rămână la discreția fiecăruia ce să creadă. Un lucru pot să îl spun cu certitudine, cam toți oamenii mai în vârstă cu care am vorbit, obișnuiesc să spună: ,,copiii acum sunt altfel, noi nu eram așa…,, Eu zic că au dreptate. Și nu contează cum îi numim, INDIGO sau în alt mod, cert e că viitorul Pământului, și la propriu și la figurat, și în toate sensurile, este în mâinile lor. Ei pot curăța lumea de lighioane, ei vor putea opri războaiele, să ajute bolnavii.

Sunt altfel pentru noi, așa cum și noi am fost altfel pentru părinții noștri, care la rândul  lor au fost altfel pentru ai lor. Iar rolul nostru este acela ca, pe lângă culoarea aurei și măsurarea câmpului electromagnetic, să îi ajutăm în primul rând să crească, fără a le fractura calitățile. Să fim, de rând cu ei, deștepți, atenți și puternici. Iar părintele să rămână părinte, indiferent de cât de obișnuit sau neobișnuit i se pare propriul copil.

BĂRBAȚII INFANTILI

Educatia viitorului barbat

Tendinta timpurilor in care traim, este sa acuzam barbatii de infantilism, sexul puternic incentand sa fie puternic. Dar, totul are inceputul in copilarie, cand se formeaza caracterul viitorului adult

.barbati infantili

Folosind cateva fraze, la sensul adevarat al carora nu aveti timp sa va ganditi, provocati devierea directiei corecte al educatiei, spre un rezultat sus mentionat, cresteti o mamaliga de baiat, un tip lipsit de caracter.

CARE SUNT ACESTE FRAZE?

 “Nu ai voie sa faci rau unei fete”In aceasta fraza scurta, déjà se ascunde o capcana logica: aceasta inseamna ca nu poti face rau unei fete, dar o poti face oricui altcuiva. Corect ar fi sa punem valoare in fata copilului pentru fiintele mai slabe decat noi. Asa trebuie sa piveasca un baiat- o fata, ca pe o fiinta care trebuie potejata, pentru ca e mai slaba, si nu doar pentru ca e fata. Pe viitor vor aparea provocari, va intalni fete mai puternice, poate mai violente. Cine mai face dreptate in acest caz?

Un baiat care a fost invatat sa nu supere o fata, putin probabil ca in viata de adult, sa stie sa treaca peste interesele colegei, pentru a-si atinge obiectivele proprii, sau ale familiei sale. Nu mai traimi vremurile din basme, femeile tind sa devina mai puternice, pentru ca barbatii au ales variant de a sta in spate.

Mai corect ar fi sa nu folosim fraza fara a specifica, ca nu e bine sa supere o fata, atat timp cat ea nu l-a suparat pe el si atat timp cat ea este fiinta cea fragile, care are nevoie de ajutor.

Trebuie sa cedezi in fata fetelor”E o fraza destul de interpretabila, deci necesita lamurire. Ii explicam baiatului ca e frumos sa cedeze unei fete, femei, locul in transport, dar e complet contraindicat sa cedezi colegei sansa de a fi avansat, si asta doar pentru ca ea e femeie. Parintii sunt cei ce plamadesc un astfel de caracter, si tot ei cei care vor fi primii ce il vor critica pentru ca a fost carpa si nu a folosit ocazia pentru care a muncit in utimii 5 ani. Sa nu mai vorbim despre arsenalul greu de cuvinte, aflat in posesia sotiei, pe care il va folosi, sa ajunga doar acasa…

Un baiat trebuie invatat sa negocieze cu oamenii, fie este vorba de femei sau de barbati. Nici in extrema cealalta sa nu dea, dar sa isi pastreze interesele.

Ne putem invata copiii, in cazul in care e in conflict pentru o jucarie cu un alt copil, ca ar putea propune sa ii cedeze colegului sansa de a se juca el primul, cu conditia ca atunci cand ii va veni randul, sa se  joace el mai mult. Si nu ar trebui sa conteze daca acel copil e fata sau baiat, atat timp cat isi respecta promisiunile.

Dar nici sa faceti armata cu bietul copil nu e bine, nu s-a nascut barbat. Nu veti gresi niciodata, daca va veti mentine undeva pe la mijlocul considerat de aur.

Tu esti baiat, trebuie sa…/nu trebuie sa…Lista lucrurilor pe care nu ar trebui sa le faca un baiat, in raport cu o fata, este exstinsa, si ar putea varia mult de la o familie la alta. Sunt insa lucruri comune pentru toate cazurile:

  • Esti baiat si TREBUIE sa iubesti jocurile in aer liber, sportul si alte activitati de acest gen, daca nu este asa- “ce fel de barbat esti?”
  • Esti baiat, NU TREBUIE sa plangi sau sa iti exprimi in mod exagerat emotiile “doar fetele plang”
  • Cum sa NU POTI sa duci aceasta plasa? “esti baiat, sau ce esti?”

Asa ii puteti induce complexe de inferioritate, si convingerea ca nu va ajunge sa fie niciodata ca un barbat adevarat. Aceasta va ramane principalul obiectiv al vietii, va lupta pentru al atinge, fara sa isi dea seama ca demult a venit timpul sa se infaptuiasca.

In acest fel, puteti afecta iremediabil unele abilitati, poate speciale, creative, ale copilului Dumneavoastra, dorind doar sa corespunda acelui sablon de “barbat”pe care il aveti in minte. Posibil sa nu aiba pe viitor alt scop, decat sa demonstreze lumii intregi cat de barbat este.

Cati oameni de arta sau savanti au existat, care isi omorau timpul jucand fotbal in curte? Sau care artist a fost scump la emotii si lacrimi in copilarie? Si spuneti-i ca si barbatii plang, nu e o rusine sa planga, doar sa incerce sa o faca fara martori.

In loc sa urmati un sablon, uitati-va mai bine la baiatul dumneavoastra, si pastrati acele calitati individuale, care ii vor prinde bine cand se va maturiza. Fiul dumneavoastra nu vrea sa mearga la sectiunea sportiva, prefera sa stea sa citeasca o carte? Permiteti-i acest lucru! Dar faceti o intelegere, ca in fiecare dimineata va trebuii sa faca gimnastica.

Un baiat crescut fara sa ii fie stirbite calitatile, va creste intotdeauna un barbat adevarat.

ȘI BĂRBATUL TĂU IUBIT SPUNE TÂMPENII :)

Bărbații sunt creaturi înzestrate cu mult mai mult calm și stăpânire de sine, în comparație cu noi femeile. Însă există moment în viață când aceste calități pleacă pe apa sâmbetei, lăsând în urmă doar mâini tremurânde, ochi holbați de spaimă și un comportament cel puțin neașteptat.blog nastere1

Din spusele lor, asistatul la naștere, ar fi comparat cu ieșitul în spațiu, sau senzația că sunt pe câmpul de luptă, complet dezarmați. Îî putem înțelege, dacă ascultăm ce cuvinte pot scoate pe gură în acele momente:

Deja naști, păi nu ai zis că mai ai o săptămână, ești pregătită? Nu va păți nimic copilul” Și pot urma multe întrebări, cuvinte fără sens și comportament de copil neajutorat. nu te speria, va trece!

Nu poți să mai aștepți câteva ore” Bărbații treziți la ora 02.00 noaptea cu fraza “Gata, nasc, trebuie să plecăm” o pot lua drept ostilitate, cum îi poți face una ca asta? Chiar nu ai putut aștepta până dimineața, să naști omenește?

Tre să luăm o foarfecă pentru tăiat buricul?” Da, și așa perle pot scăpa pe gură

Chiar atât de mult te doare?sau Unde te doare?Imposibil să îl faci să înțeleagă că nu te doare undeva, te doare peste tot.nastere

Respiri cu totul altfel decât am învățat”Bărbații care au mers și ei la cursuri de pregătire pentru naștere, au luat acele cursuri mult mai în serios decât tine, fiind siguri că doar așa trebuie să faci. Nu poate înțelege că în acele moment, nu faci cum știi, faci cum poți.

Chiar atât de greu e să împingi ca lumea?!Ce ar fi să îți dea o mână de ajutor? Cam asta ți-ar veni să îi zici. Nu te supăra, nu e un reproș, este pur și simplu foarte îngrijorat pentru mersul lucrurilor, pentru sănătatea ta, pentru viața bebelușului.

Văd că te descurci și fără anestezie!” A vrut să spună că e mândru de tine, că te descurci atât de bine.

Ies un pic, am de dat un telefon la muncă, să nu naști până mă întorc!” Oricât de mult l-ai iubi și ai vrea să faci cum te roagă, nu s-a invitat încă un buton de PAUZĂ la naștere.

Să îți aduc ceva de mâncare?” Chiar dacă ți se învârt pe limbă alte cuvinte, fii drăguță, vrea să se facă util.

La cât timp va deschide ochii?” Aceasta a fost întrebarea unui tătic, care și-a luat pentru prima dată în brațe copilul nou născut. A crezut că e ca la căței și pisici, că va sta o nastere3vreme cu ochii lipiți.

În sfârșit vom putea face dragoste” Așa e că numai la asta nu îți e gândul?

Gata, nu mai vreau să naștem!” Din fericire, la scurt timp, ambii părinți uită durerea și reaparea dorința de a da din nou naștere…

ECLIPSA/SFARȘITUL LUMII/EXTRATEREȘTRII

Caut răspuns.

Cu ceva timp în urmă, i-am cumpărat lui Christian o revistă pentru preșcolari, una ca toate celelalte. Am deschis-o, am răsfoit-o împreună și ne-am apucat să rezolvăm ce era de rezolvat. Am ajuns la un material despre cosmos și nave spațiale. Evident și aici erau extratereștri (țin să menționez că e a nu știu câta revistă unde sunt pomeniți). Deci, nicio ediție fără ei. extraterestri2El a reacționat natural. Am fost curioasă ce crede el despre aceste personaje. Mi-a raspuns că stie ce sunt, că trăiesc în spațiu și că sunt diferiți, nu sunt toți la fel. Mi-a mai spus că și în desenele animate sunt prezenți, că lui îi plac. Am stat și l-am ascultat, simțind ceva murdar la mijloc. Ok, evoluăm. Revistele cu care am crescut noi, nu se pot compara cu cele cu care cresc copiii noștri. Dar, așa cum atunci erau considerate lucruri nerecunoscute, nedoveite, la fel este și acum. De ce acum ne-au invadat aceste subiecte? De ce în publicațiile și emisiunile pentru copii? Care e scopul celor de la butoanele lumii pământești? Suntem pregătiți, obișnuiți, intenționat?

Îmi amintesc, când eram mică, foarte rar vedeam emisiuni despre așa fenomene. Cu urme pe câmp lăsate de așa zisele ,,obiecte zburătoare neidentificate,, și mărturiile celor care susțineau că s-au întâlnit cu ei. Dar acum sunt peste tot. Veți da vina pe internet? Eu nu! Internetul e cu treaba lui, media are treaba ei. Nu va difuza sau edita materiale la întâmplare. Există o filtrare, în funcție de anumite criterii. E cumva o modă? Sau e altceva la mijloc? Eu consider că fenomenele respective sunt băgate intenționat în lumea copiilor noștri. extraterestri1Pentru mine, personal, extratereștrii și sunt și nu sunt. Îmi permit să fiu un Toma Necredinciosul, tot ce-i posibil, nu voi crede nici dacă voi vedea. Lumea e pe ultima sută de metri. Vor fi din ce în ce mai multe lucruri inexplicabile. Dar faptul că au început să ,,intoxice,, copiii, mă pune pe gânduri.extraterestri3

Am văzut că se anunță un nou sfârșit de lume, pe 20 martie :)))), oare chiar credeți că vom scăpa atât de ușor?! 🙂 Poate ceva se va sfârși, dar va începe altceva, Dumnezeu știe ce… Nu putem ști cum va fi, deci nu putem pregăti nimic pentru apărarea noastră. Sunt un om credincios, mi-ar plăcea să pot insufla credința și copiilor mei. Aș vrea să îi pot ocroti de mizeriile acestei lumi, să îi țin departe. Nu vreau nici cipuri. Dar lucrurile se întâmplă după cum este scris. Este atât de evident că se respectă întocmai un scenariu. Brrrr…recunosc că e un pic înfricoșător.  Ce pot să fac, decât să apelez la CEL la care merg de fiecare dată după ajutor, EL știe mai bine 🙂 Cu DUMNEZEU înainte!