Arhive categorie: poezii

Scrisoarea-nchipuita, intre ieri si maine

Priveste-ma si taci!
Decat cuvinte coapte, vanilate,
Prefer la mic dejun – ecou inchipuit!
La pranz o scuza ce ti-o nasc,
Sa fii mai maine decat ieri…
Si-o ALTA ZI la cina.
Iar seara…
Lasa-ma sa imi scald corpul
In siguranta mea
Ca reusesc sa iti imbrac tacerea
In ce vreau eu!
……………………..
Dar…nu! Nu vrei…?
DE CE SA MINTI?
De ce TE minti?
Hai, urmareste-mi glasul si uitarea
Si goliciunea vorbelor absente.
Iar porumbelul ce purta rabdarea
Se plimba fara pene.
Cumpara-ti altul!

I. M. 19 dec. 2015 

CUVÂNTUL n-are minte

Incontestabil, jocul de cuvinte

Trasează dungi continui,

Şi desenează nasturi

Ce închid guri,

Ori raze şi petale cu iz de dragoste

Şi coafuri de-amor.

Cuvinte, nenăscute încă,

Sădesc sclipiri în ochi,

Sau sapă gropi

Pentru-n mormânt de sentimente.

Dor când sunt goale, prefăcute.

La fel când poartă straie de intrasigenţă,

Curtând hotarul ipocrit

Între ce crezi că eşti şi eşti.

Furi din speranţă când nu-s clare.

Şi-n continuare colorezi cum vrei.

Cuvântu-i greu, uşor,

Frumos, spumos sau cum vrei tu,

E totul şi nimic,

E mult şi-un pic.

Îl plămădeşti şi-l naşti,

Dar îl gândeşti???

Cuvintele sunt libere de minte… 😉

abstract1

 

Cuvântu’ n-are minte, 14 martie ’16

NEÎNŢELEASA

cropped-sfarsit3.jpg

Trăiesc în vis şi dorm aievea

Pătez obraji cu adevăr…

…ce se vrea spus.

Şi-mi iau ocara.

Mă pierd, dar mă renasc

Cu fiecare duş din cer

Şi setea de frumos.

Mă cuibăresc în palma vremii

Şi-aştept strigarea.

Dar n-am un nume…

Poate-i pierdut pe sus,

Prin cele nouă vieţi din zare.

…sau şters de ploaie…

Nu am un nume!

miercuri seară, 24. 02. 16

 

UMBRELE…

Postez un rand din norul greu de tina
Si ma ridic sa plec cu ale mele.
Nu ma prefac, dar tac. Inchid umbrele…
Sunt libera, in ploaie, in lumina!

Mi-e frica si m-ascund de constiinta.
N-am aripi sa-mi iau zboru-n alta lume,
Sa ma strivesc de mal, de val, de spume,
Sa reinvii fara nicio silinta.

Nu cauta motiv de-a ma-ntelege!
Nu este sens, e doar o intamplare.
M-am deplasat cu mintea…la plimbare,
Si-am impletit un pres din a ta lege…

Te fac sa razi? Sa stii, EU am ras prima!
Tot ce vei spune, vor fi doar umbrele
Din alea de doi lei, belele…
N-ai cum sa ma umbresti! Ia rima!ia rima

20 august, 2014

lyric

Zgomotul pașilor absenți îmi spărgea timpanele,

tăcerea striga, liniștea nu se vroia plecată,

dar trecutul a trecut.

Azi, mă arunc în zbor,

zbor necunoscut,

cu frici de înălțime și furnicături în creștet,

dar vreau să zbor!

Tu devii tot mai mic,

mic ca nisipul spălat de mare.

Am un alt orizont,

soarele meu e altul,

mintea mea, ca un copil în fața ușilor deschise,

zborul mă liniștește.

Omida așteptării moare,

dând viață zborului.

Am învățat să zbor.

E ziua zborului meu.vis

LĂSTARII

Mă nasc din zbuciumul verii,

Să rătăcesc pașii prin lume,

Să caut liniștea serii.

O caut între vise,

În inimi răsădite pe alei,

În rânduri spuse/scrise.

În idei.

Amintiri concave

Se prefac plecate,

Dar le port în spate.

Pe drumul de sub TEI.

M-am născut din zbuciumul verii,

Să dau lăstari,

Să cânt, să fiu, să zbor, să cresc cu ei.

M-am născut, ca zbuciumul verii…

lastarii

DELIR…

Colorez ecoul, să mă amăgească.

Pun un strop de rouă, să mă răcorească.

Urc în vârf de munte, să-mi arunc strigarea.

Împrumut lentile să străbată zarea.


Îmi forțez piciorul, pași mai largi să facă.

Îmi cert mâna slabă, tot ce prinde, scapă.

Bâjbâi prin oglindă, poate găsesc rostul.

Mi-a dat viața multe, dar nu mi-a spus costul…


Cer Cerului mâna, un deget nu-mi ajunge.

Străbat universul, ce prin vene-mi curge.

Herghelii de gânduri, rup gardul să scape.

Însetate-aleargă, n-au cum să se-adape.


Somn, vreau somn năprasnic. Să îmi găsesc visul.

Și în mers cuminte să pășească pulsul.

Să întrevăd iar zarea, ce-mi inundă fața.

Să mă-ntorc întreagă, să-mi continui viața.

NESFÂRȘITUL

Privesc în nersfârșit.

Cu-al meu condei, de-l am,

Încet gravez ce văz…

Fără a cauta la a mea hidrofobie, nu văd potop,

Nici foc din cer.

Văd mână omorâtă, de arma ce-a făcut-o.

Văd guri hulpave

Nu mai văd nori de ploaie, ci de noroi,

Iar rostul lumii, întins de ciori…

Văd semnele lugubre, dictate de-a lor viață,

Moartea fiindu-le o soră de ispravă

Nu o pedeapsă.

Da, prind mirosul nesfârșitului sfârșit,

Sau, sfârșitul nesfârșitului dorit…

romantique

Îmbrățișez iubirea,

Și patima, și dorul.

Am curățat izvorul de lutul vechi și acru,

Și mă strecor sub valul din calda ta culoare,

În dansul sacru.


Te plimb prin viața-mi plină,

Să nu am ascunzișuri.

Deschidem uși uitate, cu lacăte-n rugină.

Și te prezint piticului, demult stăpân pe mine,

Să nu mai vină.


Îți prind în palme chipul,

Trist de multă răbdare,

Și îmi descarc iubirea prin ochii tăi din stele.

Mă înfășor în blândul, cuvântul tău, stăpânul,

Uitând de rele.


Primește-mi fericirea,

Și dă-mi-o și-altă dată,

Păstrează-ți bunătatea, inundă locuința

Cu zâmbetu-ți cuminte, cu apele blajine,

Cu dăruința!

BLESTEMELE unui leneș

Să ai parte doar de carte!

Să te-nvârtă doar pământul!

Să te ducă doar pe targă!

Să te fâțâi cu o largă!


Să te țină conștiința!

Să iei bani atât cât meriți!

Să-ți pice telecomanda!

Când faci nod, să se dezlege!


Să te prindă ploaia-n piață!

Să rămâi fără benzină!

Să te care-n mall nevasta!

Să mergi zilnic să iei pâine!


Să mesteci carne nefiartă!

Să nu mai știi gustul berii!

Și, stând la etajul șaișpe,

Să n-ai lift în casa scării!!!!!

😛