Arhive categorie: DRAMA

Sfatul muribundei

„Greşeşti, Inna, greşeşti foarte mult! Vei ajunge şi vei regreta…şi e păcat!”

Era o zi însorită. Soare era şi în sufletul meu, ziua respectivă fiind una cu o realizare majoră pentru mine şi visul ajuns trăit. A venit seara  şi mi-am luat copila de la creşă, hotărând să zăbovim în parc, pe o bancă, la umbră, până se va lăsa soarele, ca mai apoi să putem merge la ,,potogane,, 😉 . Energia noastră pozitivă întorcea capete şi atrăgea priviri admirative.

Pe aleea de vis-a-vis a oprit o doamnă, trecută de a 2 a tinereţe, cu privirea fixată spre noi. Ne-a urmarit zbenguiala şi conversaţiile în jur de câteva minute, după care s-a apropiat. Ne-a cerut permisiunea să se aşeze, cu un zâmbet larg şi o insistenţă plăcută. S-a legat imediat un dialog, şi eu dar şi ea fiind firi destul de sociabile. Am vorbit despre orice, mai putin lucrurile intime, despre care evit să povestesc, nu din discretie, mai mult poate din oboseala de a fi percepută drept victima vieţii. Am aflat că e bolnavă, din spusele ei ,,foarte bolnavă,, însă atunci nu am dat mare importanţă acestui fapt, ştiind tendinţa bătrânilor de a exagera în privinţa bolilor, pentru un plus de atenţie. Am mai vorbit mult, iar când răbdarea micuţei mele a ajuns la limită, am hotărât să pornim spre parcul de joacă, Spre mirarea mea, doamna de lângă noi, s-a oferit să ne însoţească. Nu mă aşteptam. Am privit-o în ochi, simţind cum mă trăsneşte un val de tristeţe pentru acel suflet, I-AM SIMŢIT SINGURĂTATEA, care a ajuns să o doară. Mi-am lăsat mâna pe umărul ei, rugând-o să meargă şi am asigurat-o că suntem bucuroase de compania ei. În timp ce ne deplasam, curioasă de emoţiile neobişnuite pe care tocmai ce le trăisem, am studiat-o îndeaproape.

Era o femeie mai mult decât îngrijită. Părul sănătos, tuns pănă la umăr, cădea drept de sub pălăria cu margini late. Ochi albaştri cu gene lungi, buze roz şi o aluniţă pe obrazul stâng. Am tras atunci conluzia că a fost foarte frumoasă în tinereţe. Totuşi tristă.

Am făcut schimb de numere de telefon, rugându-mă să o invit şi altă dată cu noi la plimbare, dacă nu ne deranjează. Ceva m-a făcut să nu o uit nicio clipă. Am sunat-o a doua zi. Mi-a răspuns o voce încântată şi nerăbdătoare să ne vadă. Am petrecut împreună şi acea seară. Atunci am aflat că nu e de aici ci din capitală, că are o fiică plecată şi o sună tare rar, a rămas fără soţ la puţini ani după căsătorie fără să îşi refacă viaţa, că a venit la Constanţa pentru o lună, doua, trei…sau cât o mai avea de trăit… La început nu am înţeles, după aia doar. Mi-a spus că are cancer!… I-a afectat deja organele, având disfuncţii severe la majoritatea. A obosit de cure şi …a hotărât să trăiască aşa cum simte, acel timp ce îl mai are.

Am rămas fără cuvinte o perioadă, doar o priveam. Îmi venea să o iau în braţe şi să îi dau din puterea mea, dar mă temeam că voi începe să plâng. M-am stăpânit din greu… Am tăcut mult. M-am întristat. Gândeam şi îmi dădeam seama că e cu siguranţă nemaipomenit de dificil să îţi numeri zilele, dar să fii nevoită să le şi trăieşti pe cele din urmă, care urmează să fie tare grele, e …cumplit!

M-a întrebat despre mine şi nu am mai avut mari reţineri. I-am povestit viaţa mea, totuşi încercam să păstrez note pozitive şi optimiste. Nu avea nevoie de încă o dramă. Când a aflat că sunt singură şi că aşa am hotărât să rămân, m-a luat de mână, m-a privit în ochi şi a spus: „Inna, greşeşti foarte mult, va veni ziua când vei regreta amarnic şi e păcat. Te-am urmărit, Inna, te-am urmărit suficient să văd cum eşti. Dumnezeu ţi-a dat deja tot ce îşi poate dori o femeie, ţi-a rămas doar să împarţi cu cineva în care să crezi şi să te bucuri de fericire! Inna, nu te îngropa de vie. Copiii vor pleca, căci asta fac copiii, pleaca, iar tu îţi vei închina ultimii ani din viaţă în singurătate. Nimic nu e mai greu de dus decât singurătatea în care încep să te sugrume tabieturile, de nu te suporţi nici pe tine însăţi”.3138321

Ne-am văzut şi aseară, am mers pe faleză, căci ştiam că îşi doreşte mult. Ne-am întâlnit şi în seara asta la o îngheţată şi o plimbare în parc. Ne vom vedea şi mâine, doar să dea Dumnezeu să ajungem cu bine!

Reflectez mult la ce mi-a spus. Ştiu că au fost nu doar vorbe. Ea e exemplul viu a unei tinereţi închinate singurătăţii. Mi-a deschis sufletul şi mi-a sădit experienţa ei, poate, poate o voi folosi pentru a nu-i repeta greşeala. Domnul ştie de ce ne-a fost dat să ne întâlnim, eu ştiu doar că vreau să ofer acestui suflet ceea ce pot şi ceea de ce are nevoie cel mai mult acum, TIMPUL meu.

Doamne ajută să fie cum ştie EL că e mai bine!

Mânia unei femei singure

-Femeie, de ce eşti singură?

-Păi, cu cine să fiu!?

-Eşti frumoasă, eşti tânără, iubeşte şi lasă-te iubită!

-Nu am pe cine…

-E imposibil! Cu siguranţă roiesc bărbaţii în jurul tău, iubeşte unul dintre ei!

-Unul dintre ei zici… ? Oare pot porunci inimii? Crede-mă, nimic nu e mai pustiitor decât o inimă fără dor. Nimic nu e mai greu decât singurătatea şi lipsa unei mâini care să îţi mângâie obrazul. Dar, totodată, nimic mai urât şi mai scârnav decât cuvântul mincinos, or inima mea nu le mai suportă. Mai bine singură!

-Dar nu sunt toţi la fel! Nu toţi mint.

-Da, nu toţi mint. Dar nu toţi roiesc în jurul meu. Şi, poate nenorocul mă face să mă transform în pradă, mai apoi marfă, după aia farfurie si saltea. Şi oricât de nemincinos era iniţial, vine vremea când începe să le toarne, pentru a păstra aparenţele cu care m-a cucerit. Toarnă şi toarnă, nu se mai opreşte. Eu mă lepăd de minciuni, lepădându-mă de el. Şi iar singură. Şi îmi pare atât de dulce singurătatea, atât de odihnitoare… Până înţeleg că nu e chiar aşa şi plâng, plâng în mine, să nu afle nimeni, căci e ruşine să plângi din nevoia unui bărbat alături. Ce femeie e aia ce caută un bărbat!? E ruşine!

-Nu este adevărat! Cine ţi-a spus că iubirea-i ruşinoasă?

-Educaţia pe care am primit-o. Şi interiorul meu care mă ceartă că nu e aşa cum trebuie. Vreau ceva sănătos, fără  să închid ochii la vitaminizările lui din exterior, sau dorinţa de a perfuza pe una şi pe alta. Am obosit să fiu eu cea ce pictez inimi din nou şi din nou, iar el zăvoare şi zâmbete meschine. Mai bine singură!

-Acum, că te privesc, nu pot spune că îţi e bine… Nu îţi e bine deloc!

-Nu îmi este, dar…e ruşine să plâng…

iubirea

VIERMELE ȘI CIOARA (pseudo-fabulă)

Un vierme gras și puturos

Venit pe lume dintr-un os

ce-a stat la soare,

Se lăfăia mișcând agale

slinosul corp.

Un rege se credea pe întreaga suflare.

Tot ce vedea în jur

Îi hrănea vaga minte.

Și a ieșit să mai lărgească lumea-i,

Mirat că nu-i ajung cuvinte să descrie

Întreaga bogăție.

Dar orice vierme are-un naș!

El, prost, se bucura de umbră,

Convins că NORUL i-i părtaș.

Dar nu a fost să fie…

Un stol de ciori s-a năpustit.

Și l-a hălit.

Dea-ici se poate înțelege

Că cioara pare nor de ploaie

dar nu este.

Iar viermele spurcat

Ce se vedea stăpân peste gunoaie

S-a lepădat de os

Și-a fost mâncat cu tot cu straie.cori

21 septembrie 2015, pe la amiază…

Copilul care nu zambeste

„Copilul care nu zambeste”
Asa ii spun cei ce-l cunosc.
Mai simte inca al lor miros
Si inima inca-i tanjeste…
***********
Avea doar trei ani rasfatati.
Copil dorit, iubit, vioi,
Gusta in plin viata de Rai
Cu-ai lui parinti de griji uitati.

Vedea ades in jur ochi tristi,
Dar ii credea din alta lume.
Zilele lui earau doar bune.
I se pareau niste artisti.

Pana-n acea zi zbuciumata
Cand l-a trezit un zgomot surd.
Manat de-un sentiment absurd,
A dat peste o vaza sparta.

Iar dupa colt, intinsa jos –
Bunica, telefonu-n mana.
Credea ca-i un joc de rutina.
Radea, strigand-o zgomotos.

Dar… de ce buni nu raspunde?!  😦
„Gata, bunico, nu mai vreau!”…
Intr-un tarziu, ca dintr-un hau
Si-a revenit, nu stia unde-i.

L-a strans la piept, obraji udati
De-un plans de mama ce NU POATE,
DAR TREBUIE sa isi ingroape
Copiii, tocmai decedati.

Cine sa-l faca sa-nteleaga,
Ca e de azi copil orfan.
Nu mai e visul diafan
In care se scalda odata…
***********
Inca ii mai asteapta-n prag,
Chiar de-au trecut trei ani PREA lungi.
Nu plange, doar inalta rugi,
Pentru parintii lui cei dragi.

Copilul care nu zambeste…copilul care nu zambeste1

(bazata pe un caz real)