Printele autoritar

Subiect 2 – PARINTELE AUTORITAR: PRO SI CONTRA

 Inca din perioada cand nu aveam copii, aveam planuri ca ale lui Napoleon, visam la momentele cand voi deveni cel mai bun prieten al copiilor mei, nu ii voi deranja cu nimic si le voi da dreptul de a invata din greselile proprii. Dar in realitate nu a fost asa cum am planificat.

Adultii au mereu dreptate

Copilaria mea a fost una obisnuita, doar ca am primit o educatie mai mult decat autoritara, cu cereri excesive din partea parintilor. Ca urmare, acum cand intru in “conflict” cu fiul meu, imi dau seama cu groaza ca folosesc aceleasi metode de educatie, pana si aceleasi fraze si intonatii teatrale de al convinge. M-am gandit ca nu imi place deloc felul meu de a promova idea ca adultul are mereu dreptate.

Dar, sa o luam in ordine.

Hiper protectia

 Caracteristicile principale a ceea ce eu numesc- influenta educatiei copilului asupra viitorului adult, consta in transmiterea ideii ca pozitia de copil controlat si supravegheat in exces, creaza dependenta si sechele asupra viitorului.

Aceasta face copilul sa adopte o supunere completa la autoritatea adultului, oricare ar fi acesta: parinte; profesorul care prin pozitia lui te face sa ii accepti fiecare idée, asa cum el este cel ce dicteaza; matusa cicalitoare; asistenta medicala, ca raspuns la lacrimile tale din frica pentru vaccinuri, iti asterne  ceea ce crede despre tine si tu inghiti tot fara replica, caci ea e persoana adulta. Atunci inchizi ochii si printre lacrimi iti promiti ca atunci cand vei creste, in sfarsit, vei putea sa fii tu cel ce dicteaza, si iti ramane doar sa visezi la clipa cand vei creste. Deschizi ochii si te trezesti déjà adult, dar in timp nu s-a schimbat nimic.

Atat doar ca te inconjoara alti adulti: seful de la care nu esti in stare sa ceri o majorare, paznicul care isi permite glume piparate cu tine si nu esti in stare sa ripostezi, aceeasi matusa care inca te educa si inghiti tot, fara replica, caci asa e bine si asa iti dicteaza educatia , cei in varsta trebuie respectati! Si tot asa… Obiceiul de a face pe plac celor “mai mari” a ramas lipit de tine, faci tot ce ti se cere doar sa iei in continuare FB. Iti dai seama in sinea ta ca esti un prizonier al propriilor principii, iti e frica sa iesi, sa le depasesti.

Drept urmare, cum e mai bine sa ne educam copiii?

Adultii isi pot permite explozii scurte de emotii, pentru a diminua stresul, copiii insa sunt foarte priceputi in a masca sentimentele, mai ales in cazul in care sunt nevoiti sa o faca. Rezultat: nevroze, ticuri, tulburari de somn. Prin urmare, de ceva timp in mintea mea a aparut o “mama paralela” care imi dicteaza alt tip de abordare a problemelor legate de educatie.  Am incercat sa accept faptul ca, chiar daca al meu copil e inca mic, nu inseamna ca nu are dreptul la propriile idei, sau ca nu este capabil sa abordeze problemele importante pentru el, intr-un mod sanatos.

 Sindromul perfectionismului

Parintii autoritari, sunt foarte mandri de rezultatul muncii lor, sustinand ca traiesc pentru copilul lor. Ei cred ca in acest fel ii protejeaza de erori si ofera fiului sau fiicei o viata linistita si fericita. Numai ca, cu timpul nu fac altceva decat sa salveze copilul  de propriile greseli. Deci isi asuma amestecul total in controlul asupra individului. Icepand prin a arata copilului cum sa se spele corect pe dinti, ce sosete sa poarte, cu ce copii sa se imprieteneasca, ce sa raspunda cand este intrebat, etc. Sfarsind nu prin a simplifica viata lui, ci prin a-l face dependent de ordine si indicatii, transformand propriul copil intr-o masina de respectat normele.

Eu personal am tras un semn de alarma cand am ajuns sa mi se ceara permisul de a merge la baie, de a lua o carte pentru desen, sau pur si simplu de a merge sa bea apa.

Imi amintesc de inceputurile mele de a fi o persoana independent si de frica de a infrunta persoanele si nevoile din jur. Fiind obisnuita si dependenta de indicatii, refuzam sa imi asum responsabilitati, din frica de a nu  fi in stare, cautand mereu sa plases mai departe sarcina, pentr a nu suporta eu consecintele. Rezultatul a dus la lipsa de initiativa, nevoia de a ma plange si a cauta compasiune si dezvinovatire. Norocul meu ca a fost doar o perioada scurta.

De aceea, nu caut sa fiu mama perfectionista, vreau doar sa imi invat copii ca au libertatea de a actiona si posibilitatea de a face greseli, dar sa si le corecteze. Am renuntat la sindromul perfectionist.Am renuntat sa imi compar copii cu colegii lor, asa cum nu e corect sa imi raportez succesele copiilor mei la succesele colegilor lor. Fiecare succes in parte este un motiv de bucurie,mai ales cand e obtinut in urma actiunilor independente, individuale.

Educatia copiilor trebuie sa insemne- iubire!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

cand am ceva de spus…

%d blogeri au apreciat asta: