Arhive etichetă: reciclare

Mami, sunt agent al Patrulei de Reciclare!

Cum e să fii mămică de agent al Patrulei de Reciclare?

E o întrebare la care nu aş fi putut răspunde, până acum câteva luni, când o simplă întoarcere de la grădi nu a mai fost la fel. În scurtul drum până acasă am aflat că la grădiniţa lui,  Căsuţa de Turtă Dulce din Constanţa, s-a format un grup de tineri activişti (agenţi de reciclare), 15 în total, el fiind unul dintre ei, cu Doamna Delia Pirlog- coordonator, campania fiind una de nivel naţional. De acum niciun bec ars,baterie consumată sau aparat de uz casnic nu va mai fi aruncat la gunoi, povestindu-mi cât rău face acest lucru mediului în care trăim. Să nu spun că mereu mă întreabă cât va mai funcţiona fierul de călcat si că vede el o zgârietură pe partea laterală a frigiderului, ceea ce, după părerea lui, îl scoate din uz. 🙂 Îi iert şi nerăbdarea cu care aşteaptă să ardă ceva de prin casă, să poată ,,colecta selectiv,, 😀

Entuziasmul lui nu s-a stins în timp. Ceea ce a aflat în această campanie de reciclare l-a responsabilizat. Trebuie să recunosc că am început să fiu şi eu mai atentă la felul în care gestionez deşeurile, fiind conştientă cât de mult contează metoda exemplului în educaţie.

Dorinţa ireproşabilă a copiilor noştri de a schimba lumea în bine nu trebuie ştirbită! Odată iniţiaţi în stilul de viaţă benefic, se cuvine să avem grijă de a-i susţine, astfel încât încântarea copilărească să se transforme, odată cu creşterea lor, într-un mod de viaţă cu obiceiuri sănătoase.

Mulţumim coordonatorilor, doamnei directoare Ilie Lidia-Oana, pentru tot sprijinul acordat, dar şi iniţiatorilor proiectului!

 

sursa photo: http://www.patruladereciclare.ro/

Anunțuri