Mami, sunt agent al Patrulei de Reciclare!

Cum e să fii mămică de agent al Patrulei de Reciclare?

E o întrebare la care nu aş fi putut răspunde, până acum câteva luni, când o simplă întoarcere de la grădi nu a mai fost la fel. În scurtul drum până acasă am aflat că la grădiniţa lui,  Căsuţa de Turtă Dulce din Constanţa, s-a format un grup de tineri activişti (agenţi de reciclare), 15 în total, el fiind unul dintre ei, cu Doamna Delia Pirlog- coordonator, campania fiind una de nivel naţional. De acum niciun bec ars,baterie consumată sau aparat de uz casnic nu va mai fi aruncat la gunoi, povestindu-mi cât rău face acest lucru mediului în care trăim. Să nu spun că mereu mă întreabă cât va mai funcţiona fierul de călcat si că vede el o zgârietură pe partea laterală a frigiderului, ceea ce, după părerea lui, îl scoate din uz. 🙂 Îi iert şi nerăbdarea cu care aşteaptă să ardă ceva de prin casă, să poată ,,colecta selectiv,, 😀

Entuziasmul lui nu s-a stins în timp. Ceea ce a aflat în această campanie de reciclare l-a responsabilizat. Trebuie să recunosc că am început să fiu şi eu mai atentă la felul în care gestionez deşeurile, fiind conştientă cât de mult contează metoda exemplului în educaţie.

Dorinţa ireproşabilă a copiilor noştri de a schimba lumea în bine nu trebuie ştirbită! Odată iniţiaţi în stilul de viaţă benefic, se cuvine să avem grijă de a-i susţine, astfel încât încântarea copilărească să se transforme, odată cu creşterea lor, într-un mod de viaţă cu obiceiuri sănătoase.

Mulţumim coordonatorilor, doamnei directoare Ilie Lidia-Oana, pentru tot sprijinul acordat, dar şi iniţiatorilor proiectului!

 

sursa photo: http://www.patruladereciclare.ro/

2 gânduri despre “Mami, sunt agent al Patrulei de Reciclare!

  1. Am citit cu nesaț impresiile de părinte al unui agent al Patrulei! Adevărul este că părinții sunt ”de bază” – în acest program, sunteți principalii ”parteneri” și Suporteri ai copilului dumneavoastră și al Patrulei din care face parte. Interesul și implicarea părinților, ca și ale profesorului coordonator, decid succesul echipei. Atenția și interesul pe care le dovediți față de ceea ce fiul dvs a învățat că ”este bine să facem”, la școală, sunt promisiunea că va profita din plin de educația primită și ca va fi un om respectuos, responsabil, demn de încredere! Mulțumim pentru aceste cuvinte pe care le dăm mai departe și mai așteptăm povești! Felicitări!

    Apreciat de 1 persoană

    1. Va multumesc pentru cuvintele frumoase si pentru tot ceea ce faceti! Datorita proiectelor de acest gen, mai exista speranta ca prin tot haosul in care traim putem gasi si un NORMAL care lipseste mult! Ordinea linisteste 🙂

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s