OGLINDA și dincolo de ea

“Ochii sunt oglinda sufletului” , zicala asupra căreia am avut de reflectat… Ochii reflectă în suflet ceea ce văd în jur? Sau invers, ochii vad în jur ceea ce avem în suflet, adică ceea ce suntem în stare să vedem e raportat direct la ceea ce poartă sufletul nostru? E mult de cugetat pe această temă, dar nu la asta mă opresc. OGLINDA, despre ea vreau să scriu.

Cu toții cunoaștem povestea “Alice în țara minunilor”. Un deznodământ în care oglinda este  obiectul magic care i-a permis să treacă dincolo, pe celălalt tărâm.oglinda1 E o întâmplare, sau cu adevărat scriitorul Carroll Lewis  se referea la proprietăţile mistice cu care se considera în trecut, şi se mai consideră, că este înzestrată oglinda. Orice suprafaţă, care reflectă lumina, reflectă şi energie. Acest principiu a făcut ca fiecare popor să aibă propriile datini legate de oglinzi. Învăţaţii spuneau că oglinda are capacitatea de a reţine informaţii, de a manipula timpul, de a pastra în memoria ei chipurile tuturor celor care se oglindesc în ea. Oglinzile de pe atunci erau mai mult personale, un preţ mare având cele meşterite de orbi. Considerându-se ca, în aşa fel, nimeni nu s-a văzut în ea şi nimeni nu a luat contact, prin ea, cu entităţi din altă dimensiune. Oamenii cunoscători evitau să se vadă în oglinzile agăţate în public. De aici apărând ideea că sunt posedaţi şi le este frică să nu le arate oglinda adevarata faţă. Cu adevărat, însă, ei erau siguri că oglinzile care au reflectat chipurile mai multor persoane, îi vor îmbătrâni mai repede.

Pare un fragment dintr-o poveste, însă până nu demult, oglinda era considerat un obiect magic, ce poartă înformaţii din alte dimensiuni, sau chiar este o poartă în altă dimensiune. Si astazi se obişnuieşte ca, pana în a 9-a zi de la decesul unui membru al familiei, să se acopere fiecare oglindă şi suprafaţă în care se poate reflecta. Acest obicei este păstrat cu sfinţenie, dar foarte puţini cunosc însemnătatea, majoritatea spunând că se acoperă ca să nu se întâmple ceva rău. În esoterism putem găsi lămurire pentru acest lucru. Se spune că sufletul, după ce părăseşte corpul material, bântuie o vreme, neputându-se împăca cu gândul că nu mai are corp. Poate cauta corpul în oglindă, astfel pierzându-se în labirintul ei, aflându-se în afara legilor divine. Când eram mică, auzeam la bătrâni povestiri îngrozitoare despre suflete care se întorceau şi apăreau în oglinzi ca să le povestească despre legile universului, despre experienţa lor de dupa…, sau veneau cu prieteni sau alte rude decedate şi ele.

Avansaţii spiritual vorbesc despre oglindă ca despre lumea în care traim, deci noi trăim în oglindă, în reflexia adevăratei lumi, considerată Rai. Dacă stăm în faţa oglinzii în timp ce, în cealaltă dimensiune, stă o entitate, putem primi informaţii din cealaltă lume. Se poate întâmpla că, femeile îmbătrânesc mai repede decât barbaţii, din motiv că stau mai mult timp în faţa oglinzii? Se spune că este adevărat. Femeile sunt mai perfecţioniste, din acest motiv, apelează la oglindă pentru a depista un defect. Odată depistat, se întristează, mai descoperă un rid în plus, un păr cărunt, un cearcăn, etc. Fără să ştie că oglinda reţine aceste stări şi, data viitoare cănd vor apărea în preajma ei, vor primi din nou starea de indispunere, tristeţe, se vor vedea mai bătrâne şi ofilite. Ceea ce transmiţi oglinzii astăzi, vei primi mâine în bumerang.oglinda

Evită să te priveşti când eşti bolnavă sau suferindă! Strămoşii noştri foloseau onglinzile ca şi scut pentru energiile negative din exterior. Se prindeau oglinzi pe partea exterioară a geamurilor, sau chiar pe hainuţele copiilor, considerându-se că, în aşa fel, sunt feriţi de deochi. Dar ce spun oamenii de ştiinţă din timpurile noastre? S-a demonstrat că energiile din preajma oglinzilor sunt cel puţin neobişnuite şi diferite de energiile altor obiecte. Şi nu este vorba despre toate oglinzile, ci doar despre unele dintre ele. Oglinda poate memora şi reflecta raze, logic ar fi că reflectă şi emoţii, cu ajutorul câmpului ei magnetic complex. Putem experimenta şi acasă. Îndreptând telecomanda spre oglindă, vom vedea că obţinem acelaşi efect ca şi cum am îndrepta-o spre tv, razele se reflectă prin ea spre televizor. Cel mai bine să folosim oglinda pentru ceea ce ne-am obişnuit, şi să nu ne jucăm cu ce ar putea sau nu ar putea să facă, s-ar putea să ne dăm seama că nu suntem pregătiţi să stim chiar totul. De fiecare dată când avem în preajmă o oglindă, să zâmbim şi să scoatem din noi gânduri pozitive, fiind siguri că vom culege ce semănăm, data viitoare.

Tehnicile Feng Shui indică să nu punem oglinzi în dormitor, sau dacă avem, să le acoperim pe timp de noapte. Se consideră că sufletul, în timpul somnului, părăseşte corpul pentru a se odihni. Se poate vedea în oglindă speriindu-se, facându-ne să ne trezim indispuşi şi obosiţi. Recomandat e să avem oglinzi în antreu (dar nu in faţa intrarii), sufragerie şi bucătărie. Absolut contraindicat să avem două oglinzi aşezate una în faţa celeilalte. De preferat sunt oglinzile care reflectă tot corpul, făcându-ne o impresie pozitivă despre noi înşine. Tot Feng Shui ne îndeamnă să păstrăm mereu oglinzile curate, permiţând energiilor să circule liber. Oglinzile ne înconjoară. Dacă nu le putem evita, să încercăm măcar să le facem să lucreze în favoarea noastră.oglinda2

Anunțuri

3 gânduri despre „OGLINDA și dincolo de ea”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s