am fost să iau LUMINĂ!

Când încerci să împaci gura lumii, riști să îți rămâi dator ție însuți. Nu am citat pe nimeni, îmi citez conștiința.

De când am trecut Dunărea, nu am mai mers în noaptea de Înviere la biserică. Am preferat să nu merg deloc, decât să merg la o biserică pe stil nou. Am preferat să fac ce mi s-a spus, să nu fac ceea ce  ar împinge lumea să mă judece, să fac ce dă bine. Am pierdut mult. Când încerci să placi lumii, încetezi să placi lui Dumnezeu. De ceva timp, stilurile și calendarele mă preocupă mai puțin, încerc să fac ce mă împacă cu interiorul meu. ASEARĂ AM MERS SĂ IAU LUMINĂ! 🙂 Evident la o biserică pe stil nou, așa cum nu am avut cum ajunge la una pe stil vechi. Nu am stat mult pe gânduri, am știut că vreau să merg și gata. Puțin mă interesează și părerea celor care zic că nu există niciun foc sacru, ca nu vine din cer, ca îl aprind episcopii cu brichete ascunse, NU MĂ INTERESEAZĂ! Am mers să iau lumină!! Când ne îndreptam spre cea mai apropiată biserică, așa cum cea mică a rămas să doarmă și trebuia să fim rapizi, am avut o senzație de fericire. Din toate direcțiile, valuri de oameni se mișcau în voie, ne mânați de griji, de datorii sau împinși din urmă…NU, mergeau în focul-sacruvoie, de bună voie, mergeau căci era ceva ce poate nici ei nu își puteau explica, mergeau să ia Lumină. Că o făceau din obișnuință, din datoria față de conștiință, sau din setea de miracole și schimbări în viețile lor, nu contează nici asta. Erau împăcați, erau fericiți, erau plini de așteptare, erau rugători și totodată mulțumiți că au o așa sărbătoare!

ESTE SĂRBĂTOAREA MEA PREFERATĂ.

Îmi amintesc de copilărie, când mergeam seara la biserică, stăteam la slujbă, poate citeam ceva în strană, poate mai ațipeam pe o margine de scaun, dar stăteam pana dimineață, când se sfințeau bunătățile și pasca cu care venea fiecare de acasă, luam prescură sau anaforă cum se numește la noi (pâinica fără gust, căci așa o percepeam) și stropiți de agheasmă, mergeam acasă. Copacii erau în floare, casele și curțile și ele înflorite de îngrijite ce erau. Dăinuia o liniște cu miros de vopsea proaspătă și var. Și câinii erau cuminți, nu lătra niciunul la trecători, era PACE. Ajungeam acasă și gustam din ceea ce aveam în coș, stăteam cu toții la masă și mâncam până la refuz, mâncăruri care păreau și mai gustoase după un post atât de lung, și…..mergeam la somn, în sfârșit somn. Simt și acum gustul acelui somn, somn odihnitor.

Cred că bucuria de a trăi constă în a vedea frumosul acolo unde nu toți îl văd, or frumosul e peste tot. Nu învinui pe cei din jur că îți strică viața, că nu se revoltă pentru a schimba ceva. Poate încă nu e momentul, acceptă-te și iubește-te cum ești!limina

Hristos a înviat! 🙂

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s