ÎNTÂRZII PENTRU A TE FACE AȘTEPTAT?

Întâziatul nu este o latură de caracter cu care te naști. Întârziatul nu este un defect de care nu poți să scapi. Întârziatul este un obicei pe intarziatul1care ți-l meșterești singur.

Îmi amintesc cu zâmbet de vremea când eram copilă și obligația mea cea mare era să merg la școală. Locuiam la câteva case de școala din sat. Oricât de devreme mă trezeam, trebuia să ajung cu întârziere la ore. Întârziam și la orele de peste zi, zăbovind în curtea școlii, prelungindu-mi intenționat recreația. Întârziam și la întoarcerea acasă. Căutam să ocolesc pe cât posibil școala, pe cine știe ce ulițe, că să nu ajung chiar atât de repede. Dacă nu aveam colegi de clasă care să îmi țină companie, găseam o mâță sau un câine cu care să îmi petrec timpul, făceam dialog cu ei, îi luam în brațe, le povesteam ce am mai făcut și uite așa cele 5 minute necesare pentru drum, se transformau în 2 ore. Când am absolvit gimnaziul și am mers la școala medie din satul vecin, aveam ca mai grozavă scuză pentru întârziat: veneam pe jos! Eram chiar lăudată că găsesc putere și voință să merg zilnic 8 km pe jos (era o vreme când mijloacele de transport în comun circulau rar și la orele când eu eram la școală), ei neavând de unde ști că întârziatul era o parte din mine.

M-am făcut mare. Am ajuns să muncesc în capitală. Singură și fără obligații, aveam șansa să îmi programez eu timpul liber. Totuși, întârziam și atunci. Întârziam zilnic.

Acum timpul e și mai scurt, obligațiile sunt impunătoare, niciodată nu îmi pot face planuri fixe, așa cum mereu intervine câte ceva, dar…acum nu mai întârzii. Nu mai întârzii aproape niciodată. Mereu mă întrebam cum să fac să fiu mai punctuală, cum să fac să am mai mult timp să îmi rezolv treburile și să încetez să mai întârzii. Răspunsul îl am acum:

CU CÂT AVEM MAI MULT TIMP LIBER, CU ATÂT SUNTEM PREDISPUȘI LA ÎNTÂRZIERI. intarziatul2

Nu vorbesc despre exemplarele bolnave de punctualitate, gata să facă moarte de om doar să ajungă exact la ora stabilită. Am cunoscut astfel de persoane. Porneau la muncă sau la întâlnire mult mai devreme, ajungeau în preajma locului de întâlnire sau lângă muncă și așteptau, așteptau să se facă ora exactă ca să intre. Aici e deja o boală, cred :)))))

Pe vremea când munceam și primeam mustrări pentru întârzierile mele constante, am ajuns la concluzia că întârziatul îmi aducea o satisfacție. Da, făceam parte din tipul de persoane care întârziau ,,intenționat,, fără să-și dea seama. A fost nevoie de ceva timp să înțeleg asta. Am tras concluzia atunci că, oricât de mult mă deranjau glumele pe seama nepunctualității mele, faptul că cineva mă așteaptă, cotiza mult mai mult.intarziatul

Deci, slavă Domnului că am crescut :))) !!! Am scăpat de obsesii de acest gen, încerc să nu mai fac pe nimeni să mă aștepte, dar nici nu mă supăr când cineva întârzie. Am fost și eu odată …

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s